"eu n-o sa cred nicio silaba...
tu o sa crezi ca te-am crezut"
marți, 29 iulie 2008
joi, 24 iulie 2008
Where's your crown, King Nothing?
... si s-a facut ca mi-am scos tricoul negru si comportamentul infantil de pe unde le uitasem - de unde cearta cu tata pentru nici nu stiu ce motiv si atac terorist cu decibeli asupra mamei si vecinilor. E 23 Iulie 2008 - ba nu, nu e 2008, e '93, '94, am 14 ani si vreau Metallica!
Si a fost. Pe Cotroceni, de data asta - ce pacat ca Lia e in reconstructie! Am fi fost de 3 ori mai multi si poate de 3 ori ... altfel.
Vreme de sa-ti bagi picioarele, un cer ca la DOOM, dar asteptari multe si nerabdare crescanda. Tricouri cu Guns si Megadeth - nu e ca la fotbal, rivalitatile istorice n-au contat niciodata la nivelul fanilor. Omoram timpul cu un Bloody Mary si cateva tigari, si dupa aventuri asupra carora prefer sa nu insist, ajungem in stadion, la timp pentru primele acorduri ale trupei din deschidere, The Sword. Un sound cam de mijloc de anii '90, dar sincer si liber de influentele alea grunge si hip-hop pe care nu le-am inghitit niciodata. Oricum, nu venise nimeni pentru ei, lucru pe care il stie orice trupa de deschidere, motiv pentru care nici nu s-au stresat prea tare baietii. Intr-un sfert de ora au eliberat ringul, pregatind terenul pentru cei 4 in negru.
Dupa fix o ora de asteptare, "Creeping Death" deschide ostilitatile, urmata de mai toate "vechiturile" de pe Kill 'em all, Ride si And Justice care i-au lansat si fara de care, recunosc, nu prea se poate la un concert Metallica. James e bine-dispus, isi aminteste ca a mai fost pe-aici, vorbeste mult, pronunta simpatic "Bucurest" si canta pe fast-forward - nu reusesc sa tin pasul nici acolo unde stiam versurile, regret ca nu mai am plete dar ma bucur ca s-a renuntat la pogo-uri. Fly e norocos, avem parte de un "Sanitarium" memorabil (nici nu isi dorea altceva), iar pe "Fade to Black", de cel mai potrivit decor: ploua.
Pe Kirk ma bucur sa il vad ca traieste - il vazusem apatic rau in inregistrari din alte concerte - Lars mi se pare cam egal cu el insusi (Mihneea isi dorea un solo de tobe, n-a fost sa fie - la ce bun atunci un concert live??) iar Trujillo, profesionist si discret - un domn. Categoric pata de culoare a trupei, desi nu l-a facut uitat pe Jason (oare ar fi reusit cineva?) este showmanul potrivit la locul potrivit. Totusi, se vede ca a venit la spartul targului - la salutul final a asteptat sa-l cheme James pentru a "da onorul" odata cu ceilalti.
La "Nothing else Matters" am simtit ceva curgandu-mi pe obraji si nu cred ca era numai ploaia. Episodul cu Angi de la banchetul dintr-a 8-a, multe alte "episoade" similare... pentru momente de-astea am venit aici si uite, acum nu-mi pare rau.
Totusi parca as fi renuntat bucuros la efectele pirotehnice de la "One" - sunetul de mitraliera de la inceput si ploaia erau de ajuns, pe cuvant - dar ma bucur ca am auzit-o. De "Wherever I May Roam" nu am avut noroc. Am asteptat-o nu 2 ore, ci 14 ani. :( Pentru asta nu-i iert. Si, vorba lui Fly, sa nu bagi tu nimic de pe "St. Anger", dupa ce te-ai chinuit 3 ani sa-l nasti?
Bisuri - doar 3 - o preluare punk, "Last Caress", apoi "So What" si "Seek And Destroy", cantata cu publicul, si sa mor de n-ar fi mers un "Whiskey in the Jar", macar pe final! Ar fi crescut cu 3 puncte nota show-ului. Un show cinstit, dar am asteptat scanteia, scurt-circuitul, declicul, ceva care n-avea sa vina niciodata. Amintindu-mi de povestea cu hainele nevazute ale imparatului, imparatul n-a fost gol, dar n-am vazut coroana.
Lars ne promite ca o sa vina mai des decat "every 9 fuckin' years". Zic sa le mai acord o sansa.
Si a fost. Pe Cotroceni, de data asta - ce pacat ca Lia e in reconstructie! Am fi fost de 3 ori mai multi si poate de 3 ori ... altfel.
Vreme de sa-ti bagi picioarele, un cer ca la DOOM, dar asteptari multe si nerabdare crescanda. Tricouri cu Guns si Megadeth - nu e ca la fotbal, rivalitatile istorice n-au contat niciodata la nivelul fanilor. Omoram timpul cu un Bloody Mary si cateva tigari, si dupa aventuri asupra carora prefer sa nu insist, ajungem in stadion, la timp pentru primele acorduri ale trupei din deschidere, The Sword. Un sound cam de mijloc de anii '90, dar sincer si liber de influentele alea grunge si hip-hop pe care nu le-am inghitit niciodata. Oricum, nu venise nimeni pentru ei, lucru pe care il stie orice trupa de deschidere, motiv pentru care nici nu s-au stresat prea tare baietii. Intr-un sfert de ora au eliberat ringul, pregatind terenul pentru cei 4 in negru.
Dupa fix o ora de asteptare, "Creeping Death" deschide ostilitatile, urmata de mai toate "vechiturile" de pe Kill 'em all, Ride si And Justice care i-au lansat si fara de care, recunosc, nu prea se poate la un concert Metallica. James e bine-dispus, isi aminteste ca a mai fost pe-aici, vorbeste mult, pronunta simpatic "Bucurest" si canta pe fast-forward - nu reusesc sa tin pasul nici acolo unde stiam versurile, regret ca nu mai am plete dar ma bucur ca s-a renuntat la pogo-uri. Fly e norocos, avem parte de un "Sanitarium" memorabil (nici nu isi dorea altceva), iar pe "Fade to Black", de cel mai potrivit decor: ploua.
Pe Kirk ma bucur sa il vad ca traieste - il vazusem apatic rau in inregistrari din alte concerte - Lars mi se pare cam egal cu el insusi (Mihneea isi dorea un solo de tobe, n-a fost sa fie - la ce bun atunci un concert live??) iar Trujillo, profesionist si discret - un domn. Categoric pata de culoare a trupei, desi nu l-a facut uitat pe Jason (oare ar fi reusit cineva?) este showmanul potrivit la locul potrivit. Totusi, se vede ca a venit la spartul targului - la salutul final a asteptat sa-l cheme James pentru a "da onorul" odata cu ceilalti.
La "Nothing else Matters" am simtit ceva curgandu-mi pe obraji si nu cred ca era numai ploaia. Episodul cu Angi de la banchetul dintr-a 8-a, multe alte "episoade" similare... pentru momente de-astea am venit aici si uite, acum nu-mi pare rau.
Totusi parca as fi renuntat bucuros la efectele pirotehnice de la "One" - sunetul de mitraliera de la inceput si ploaia erau de ajuns, pe cuvant - dar ma bucur ca am auzit-o. De "Wherever I May Roam" nu am avut noroc. Am asteptat-o nu 2 ore, ci 14 ani. :( Pentru asta nu-i iert. Si, vorba lui Fly, sa nu bagi tu nimic de pe "St. Anger", dupa ce te-ai chinuit 3 ani sa-l nasti?
Bisuri - doar 3 - o preluare punk, "Last Caress", apoi "So What" si "Seek And Destroy", cantata cu publicul, si sa mor de n-ar fi mers un "Whiskey in the Jar", macar pe final! Ar fi crescut cu 3 puncte nota show-ului. Un show cinstit, dar am asteptat scanteia, scurt-circuitul, declicul, ceva care n-avea sa vina niciodata. Amintindu-mi de povestea cu hainele nevazute ale imparatului, imparatul n-a fost gol, dar n-am vazut coroana.
Lars ne promite ca o sa vina mai des decat "every 9 fuckin' years". Zic sa le mai acord o sansa.
marți, 22 iulie 2008
miercuri, 16 iulie 2008
Dor de duca...
Coboram. Deja se vede cu ochiul liber, stomacul simte si el. Emotie, un balans usor in aripa, flapsul si trenul gajaie metalic - pozitie de aterizare. Survolam o autostrada, undeva in departare se vad cateva turnuri invaluite intr-un nor portocaliu. Uite, au si ei smog. In rest, cerul e albastru. Pe aici asa a fost mereu. Touchdown. Maiestuos, impecabil. Aplaud in gand - nu se mai poarta de vreo 20 de ani...pacat. In jur incep sa clicaie catarame de metal, forfota obisnuita, nerabdare, cateva cuvinte in romana si engleza - data trecuta stewardesa sefa stia si spaniola.
Airbus defileaza tacticos prin fata unei linii de 747 - sunt dezamagit, mi le imaginam mult mai mari. Decoleaza un McDonell-Douglas si il pierd din vedere cand viram pe breteaua ce duce la terminal. Peste tot cozi si fuselaje albe cu benzi portocalii si galbene - Iberia la ea acasa. Au stewardese dragute dar cam sictirite, vorbesc engleza mai rau ca mama, intarzie cu orele pe cursele interne si au tarife piperate, dar aterizeaza excelent si pana la urma tot de duc de la A la B in one piece.
Strabat coridorul mobil si mai arunc o privire cladirii valurite a aeroportului, acum deja familiara - de aici se vede bine. Metal, lemn lamelat si sticla, unduindu-se matematic, si totusi armonios, organic - Richard Rogers at his best. A luat si premiu lucrarea asta. O poza fugara, "Transilvania" parcata intre "Tenerife" si "Las Palmas" - ce geografie minunata! - si controale, politisti in uniforme straine, verzi, e inca necesar. Un telefon acasa, in romaneste. Un baiat negricios ma intreaba in engleza daca stiu cum poate ajunge la gara. Are tren spre Portugalia. Habar n-am, my friend. Eu am de asteptat 3 ore si iau alt avion. Esti din Romania? Yes. De unde stii? Te-am auzit vorbind, sunt din Egipt, dar am stat 2 ani in Romania. Cool. Ce mica e lumea!
La un bufet, o picolita isi face de lucru cu niste farfurii si fredoneaza "Rosas". Ca sa vezi! Imi amintesc ca tot aici l-am auzit prima data, cu un an inainte.
Imi iau o cutie de Kas de limon (ce pacat, la noi nu se gaseste) si ma pun pe asteptat. De unde stau, se vad, prin peretele enorm de sticla, avioanele parcate, cu oameni misunand pe langa ele, o alta aripa a Barajas-ului asta intins cat un oras, iar undeva, departe, dincolo de pista, dealuri verzi. Si cerul. Peste tot la fel, dar parca... atat de diferit!
marți, 15 iulie 2008
sâmbătă, 12 iulie 2008
Top 5 Sexyest Music Related Art Work
5. Guns N' Roses - "Estranged". Cele mai frumoase 9 minute consecutive de rock din lume nu puteau veni decat intr-un "ambalaj" pe masura. Varianta care a iesit pe piata nu arata partea cea mai interesanta, aceasta imagine fiind o raritate. Prin urmare, fiti recunoscatori!
4. Tina Turner - "Steamy Windows". Oldie but goldie. Cea mai dificila alegere din materialul pus la dispozitie de madam Turner, dar cred ca sunteti de acord ca isi merita locul in top.
3. Sugar Ray - "Lemonade and Brownies". Desi preferata mea, "Fly", avea sa vina de-abia peste doi ani, in 1997, se pare ca baietii au adoptat, fata de primul lor disc, pozitia corecta.
2. Pink Floyd - "Backs". Posterul reuneste intr-un mod foarte original si placut grafica mai multor albume ale celebrei trupe britanice. Fanii vor recunoaste, in ordinea numerelor de pe tricou, "Atom Heart Mother", "Relics", "Dark Side", "Wish You Were Here", "The Wall" (minunata coincidenta, albumul meu preferat si-a gasit o reprezentanta pe masura) si "Animals". Ma rog, detalii absolut irelevante. Pentru ca vazand acest poster, pentru prima data in viata mi-am dorit sa fiu o bucata de gresie. 
1. Gotan Project - "La Revancha del Tango". Imaginea care mi-a dat ideea acestui top. Alte comentarii sunt inutile. Ma duc sa iau lectii de tango. 
"Twede Daphne" vineri, 11 iulie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)