Marele Zid

Pe 30 Noiembrie 1979, Pink Floyd lansau la apa nava amiral a discografiei lor: "The Wall".
Conceput in jurul conflictelor interioare ale copilului, si mai tarziu, artistului Roger Waters, The Wall este mult, infinit mai mult decat decat albumul unei trupe rock. Este strigatul unei generatii. Iar pentru mine reprezinta cele 80 de minute de sunet care mi-au influentat viata, la modul cel mai propriu. Adolescent fiind, am varsat multe lacrimi in ziua cand am ascultat, pentru prima data, Zidul. Si inca si mai multe vazand filmul.

Sa aleg o piesa anume de pe The Wall este un mic sacrilegiu. Si totusi, sa fie pentru astazi Comfortably Numb. Cutremurator.

Music to my ears

Putine trupe de alternative mi-au placut la viata mea, dar recent mi-a atras atentia aceasta Band of Horses cu superba lor "The funeral", o piesa care se incadreaza perfect, ca atmosfera, in Seattle-ul post-Nirvana. Si in sfarsitul de Noiembrie din Bucuresti.

Fara legatura cu melodia, eroul clipului este Danny MacAskilll, un scotian nebun de legat, pe care, ca intre noi bikerii, nu pot sa fiu decat al dracului de invidios.

Priceless

Daca as fi fost un tip religios, probabil aceasta este cartea care ar fi stat pe raftul meu imediat langa Biblie. "Rumanian Aces of World War 2" este o carte pe cat de rara, pe atat de fascinanta, atat prin natura informatiei pe care o contine, de o valoare incomensurabila pentru un pasionat de istorie militara, cat si prin devotamentul, efortul si timpul indelungat investite de autorul ei, pentru care merita, o spun cu mana pe inima, tot respectul.
In timp ce "actorii" principali (SUA, Germania, UK, Japonia) au fost expusi pe larg de-a lungul vremii in carti, filme, documentare, etc, Dénes Bérnad, maghiar nascut in Romania si stabilit in Canada la inceputul anilor '90, de profesie inginer, s-a dedicat timp de 25 de ani studiului participarii fortelor aeriene din Europa de Est la cel de-al doilea razboi mondial, cu precadere cea romana si ungara, completand, prin publicatiile sale deosebit de documentate si obiective, tabloul celei mai dramatice confruntari militare din istoria omenirii. Eforturile sale sunt cu atat mai demne de apreciat cu cat, pe nedrept, numele si faptele relatate in lucrarile sale au fost ocultate timp de 40 de ani de catre cei pentru care istoria incepea la 23 August 1944, contribuind la ignoranta si condescendenta cu care lumea vestica a privit mereu aceasta parte a Europei.

"Rumanian Aces of World War 2" - editata de Osprey Publishing in 2003, este rezultatul unei munci titanice de documentare, incepute inainte de 1989 prin culegerea marturiilor fostilor combatanti ramasi in viata (fata de care autorul isi manifesta cel mai profund respect, datorat nu numai faptelor lor de pe front, cat mai ales tariei de caracter si modestiei de care acestia au dat mereu dovada, dupa spusele sale) si continuata an de an pana in 2000, prin studiul arhivelor militare in sfarsit desecretizate.
Cartea se vrea a fi o prezentare in detaliu a celor mai titrati piloti romani de vanatoare (asii = piloti cu cel putin 5 victorii personale la activ), a misiunilor lor de la inceputul si pana la sfarsitul razboiului, fiind descrise in amanunt duelurile aeriene, dotarea tehnica, tacticile, insemnele de zbor ale vremii, sistemele de omologare a victoriilor, totul agrementat cu fotografii de epoca, multe dintre ele extrem de rare. Mai mult, sunt expuse contextul politic in care se gasea Romania intre cele doua razboaie, motivele intrarii noastre in razboi alaturi de Germania nazista si trecerea de partea Aliatilor in 1944.

Am ramas impresionat si de atasamentul si implicarea emotionala cu care domnul Bérnad vorbeste despre pilotii romani, apreciindu-le la justa valoare realizarile si incercand, prin scrierile sale, sa le aduca la cunostinta lumii care le-a ignorat prea multa vreme:
"Sa scriu despre pilotii romani a fost deopotriva o provocare si o mare onoare. Expunerea in fata unui public de limba engleza a atat de putin cunoscutelor fapte ale acestor "vanatori" vine insa mult prea tarziu. Totusi, rezultatele la care au ajuns acesti oameni extraordinari sunt fara discutie demne de luat in seama. [...] Pretul platit a constat in vietile a peste 100 dintre ei, desi realizarile lor au fost comparabile cu cele ale adversarilor. Iar romanii au avut, intradevar, cei mai duri adversari. Mai intai aviatia "rosie" rusa, transformata, pana in 1944, intr-o forta formidabila. Apoi a urmat USAAF, iar la final, si probabil cea mai dura dintre toate, Luftwaffe.
Aviatorii Fortelor Aeriene Regale Romane si-au infruntat inamicii in avioane de multe ori inferioare tehnic si depasite numeric, dar cu acelasi elan, cavalerism si determinare ca oponentii lor. Au luptat pentru cauza in care ei au crezut cel mai mult: tara. Au zburat si, adesea, au murit in avioanele lor, exact ca si cei cu care luptau: cu onoare - si cateodata tematori in fata pericolului. Iar aceasta merita respectul nostru neconditionat, indiferent de ce se invata in scoli sau de ceea ce in mod eronat se intelege prin "political correctness".

Probabil cele mai frumoase cuvinte scrise vreodata pentru cei care si-au sacrificat ani buni din viata, si multi dintre ei chiar viata insasi, in slujba unei alte cruci: cea galbena de pe aripa.

Candva, intr-un regat indepartat

www.aviatori.ro

Water under the bridge

O lume albastru inchis

Unul din cele mai frumoase filme vazute in ultimul an. Am mai postat, in treacat, despre el, dar nu stiu de ce nu mi-am facut niciodata timp sa detaliez, asa cum ar fi meritat acest film cehesc. Lipsit atat de patetismul care musteste de obicei in peliculele istorice hollywoodiene, cat si de tragicomicareala vulgara si mizera din incercarile "protestatare" romanesti post-decembriste, Tmavomodrý svět (2001) se apropie mult, ca si calitate a realizarii, de primele, si se pozitioneaza la ani lumina, ca demers artistic, de cele din urma. Un film placut ochiului, frumos, asa cum ziceam la inceput, vesel si tragic, eroic si auto-critic in acelasi timp, fara a cadea in capcana nici unuia din cliseele care aduc in general Oscar-ul si mai nou Palme d'Or-ul.
Filmul relateaza, pentru ochii si urechile Europei, povestea unui grup de aviatori ceho-slovaci inrolati in Royal Air Force la incepului anilor '40 pe timpul luptelor pentru apararea insulei britanice impotriva raidurilor germane (mult mai cunoscut este gestul similar al vecinilor lor, polonezii - probabil datorita numarului mai mare, si datorita lui "Battle of Britain", un alt film celebru din 1969). Si, ca si cum luptele grele, pierderea camarazilor si inimile frante in povesti de dragoste imposibile n-ar fi fost de ajuns, celor insuficient de norocosi sa moara in aer patria le mai rezervase o surpriza - inchisoarea comunista. Clasic.
Scenariul, scris de Zdenek Sverak (tatal regizorului, Jan Sverak) se bazeaza pe o serie de episoade reale culese din marturiile fostilor piloti (spre exemplu, scena atacului asupra trenului in Franta) ceea ce face totul foarte real.
Am ales, in loc de trailer, cateva din cele mai spectaculoase scene. Insertiile CGI, putine, si de o calitate exemplara, aproape ca trec neobservate. Batranele Spitfire-uri, inchiriate pe bani grei pentru filmari, si putinele Messerschimdt-uri ramase in viata (de fapt, varianta construita in Spania, folosita si in Battle of Britain - cele originale, germane, fiind imposibil de gasit astazi) isi duc in continuare razboiul lor, desi, in jur, lumea e cu totul alta.

De rock si jale

... si eroii tacuti

Silencio, he oído una voz
es posible que alguien se acuerde de mí !

Eroul de rezerva

Recunosc ca imi e foarte greu sa scriu acest post. Nu de povesti triste ducem lipsa azi in Romania si sa mai spui, pentru a cata oara, ca ne-am obisnuit sa trecem in graba peste cele mai frumoase pagini ale trecutului nostru a devenit deja un cliseu. Sper ca macar aceste randuri sa mai repare, putin, ce mai e de reparat.

In Madrid exista un mic cimitir al strainilor. Al anonimilor sau pur si simplu al celor de religii diferite pe care Spania catolica a gasit de cuviinta sa nu ii odihneasca la un loc cu oamenii ei. Timpul si nepasarea au sters demult inscriptiile de pe pietre si numele din arhive. Iar unul din acele nume pierdute acolo este un vechi nume nobil romanesc: Constantin Cantacuzino, print al Romaniei si campion la dueluri aeriene. As-ul nostru numarul 1.

Putini sunt asii aviatiei provenind din familii nobiliare. Constantin Cantacuzino este una din aceste exceptii. Se naste la Bucuresti, in 1905, ca fiu al principelui Mihai Cantacuzino. Mama sa, Maria Cantacuzino, nascuta Rosetti, era si ea descendenta a uneia din cele mai vechi familii ale nobilimii romanesti (iar dupa moartea sotului ei se va recasatori cu nimeni altul decat celebrul George Enescu).

Tanarul principe Constantin este in primul rand un sportiv remarcabil: capitan al nationalei de hochei la mondialul din 1933, tenisman si motoclist titrat, recordman mondial in raliul Paris-Bucuresti. Deloc suprinzator, se indreapta catre acrobatia aeriana, reprezentand Romania la showuri si competitii in toata lumea, iar figura sa specifica, zborul rasturnat la firul ierbii, avea sa il faca celebru. Mai mult, printr-un gest simbolic, i se incredinteaza comanda avionului presedintelui Federatiei Aeronautice Internationale. Numele lui? George Valentin Bibescu. Ne aflam in Romania anului 1936.

Talentul sau nu scapa neobservat aviatiei militare, care ii ofera gradul de locotenent in rezerva si brevetul de pilot de vanatoare pe PZL. Constantin Cantacuzino isi continua cariera in aviatie ca pilot de linie in cadrul companiei LARES - predecesoarea TAROM-ului de azi. Este primul pilot roman care aterizeaza, cu un avion romanesc, in multe orase din Asia si Africa.

Desi razboiul il gaseste intr-o importanta functie in LARES, se ofera voluntar in cadrul aviatiei de vanatoare si este incadrat in Escarila 53 Vt, ca pilot de Hurricane. Pentru ceea ce a urmat, comentariile sunt, probabil, inutile. Simpla enumerare a faptelor vorbeste, cred eu, de la sine.

Doboara nu mai putin de 60 de avioane rusesti, americane, englezesti si, dupa 23 august 1944, germane. Record national. Putine tari se pot lauda cu aviatori care au trecut peste aceasta cifra (Germania, Japonia, Finlanda, URSS). Este primul pilot roman care a doborat un Mustang american - avion net superior la vremea respectiva. Invinge in duel aerian un as rus cu peste 25 de victorii la activ. Este unul din putinii piloti de vanatoare, la acea data, care doboara un avion cu reactie (Me262). L-a cautat cu inversunare in lupte, pe frontul de vest, pe cel mai titrat pilot german - Erich Hartmann - care a revendicat, in total, 352 de victorii (!). Batalia gigantilor nu a avut insa niciodata loc.

Dupa 1945, indeplinidu-si cu prisosinta misiunea in razboi, se intoarce la zborurile de linie. Destinul nu avea sa-i fie, insa prea usor. Dezamagit de noua situatie in care se afla tara, dupa atatea sacrificii indurate de el si camarazii lui pe front, la sfarsitul unui zbor catre Milano preda comanda avionului si cere azil politic in Italia. Cine il poate condamna?

Mai tarziu se stabileste in Spania, unde, cu sprijinul comunitatii romanesti din Madrid (se pare ca exista inca de pe atunci) isi procura un avion de acrobatie cu care isi castiga existenta participand la demonstratii. Vremea trofeelor castigate in tara natala trecuse.
Se stinge in 1958 din cauza unei grave afectiuni a ficatului.
Spre deosebire de cativa fosti camarazi mai "norocosi", nici o escadrila, nici o strada, nici o statuie nu aminteste astazi de el. Numele sau asteapta, probabil, vremuri mai bune.