marți, 28 septembrie 2010

Shall we dance?



Zau ca am incercat, dar nu pot descrie asta. Enjoy!

joi, 23 septembrie 2010

marți, 21 septembrie 2010

Punk !

Sometimes my dark side comes to light.

miercuri, 15 septembrie 2010

The ones who never walk alone

Nu stiu ce-o sa se intample maine seara pe Anfield Road. De fapt cred ca stiu, dar n-are rost sa comentez. Exista putine motive pentru care ma mai uit la fotbal, si unul dintre ele e asta :



Nu intamplator, You'll Never Walk Alone - un gospel din timpul razboiului - a devenit imnul uneia din cele mai iubite echipe de pe planeta. E despre speranta si credinta, adica primul pas in castigarea unei batalii.

Nu intamplator peluza nucleului dur al galeriei se cheama The Kop. E amintirea dealului din Africa de Sud unde 300 de englezi, cu totii din Liverpool, si-au dat viata pentru Majestatea Sa.

Nu intamplator, la intrarea pe tunelul ce duce catre teren trebuie sa-ti pleci capul. Acolo scrie "This is Anfield".

Nu intamplator, Liverpool FC este cine este. They never walk alone.

marți, 14 septembrie 2010

The thin green line

De cativa ani buni, o ciudatenie ca aterizata din viitor tot face furori in peisajul citadin bucurestean (ce-mi place mie sintagma asta!). La inceput privind-o cu neincredere vecina cu teama, apoi, pe masura ce s-a obisnuit cu prezenta ei, convins ca nu face rau nimanui, bucuresteanul a ajuns sa o inglobeze in universul propriu, intratat incat deja nu-i mai simte prezenta. Nemaivazutul OZN, pe numele sau de cod stabilit de Primarie "pista de biciclisti", devenit intre timp frate bun cu romanul intocmai ca si codrul, serveste de minune ca loc de socializare, scuipat seminte, mers agale, parcat Logan-ul, amplasat jardiniera, bancuta, masuta de cafenea, adica tot ce simte omul mai aproape cand e vorba de infrumusetat traiul de zi cu zi.

Mai oameni buni, am o veste tare proasta pentru voi: pista de biciclete e pentru biciclete !
Da, la noi pista de biciclete e facuta cu curu'. Intr-o tara normala, ar fi fost separata de traficul pietonal prin mai mult decat o simpla dunga de vopsea, iar intr-o tara si mai normala gurile de canal, panourile de afisaj, piticii de cauciuc, bordurile cat Mont Blanc-ul (motivul pentru care roata mea din spate nu mai arata de mult ca un 8, ci ca un 88) n-ar avea ce cauta acolo. Dar pentru Dumnezeu, toate astea AJUNG ! Va inteleg, sincer, ca n-aveti unde va parca BMW-ul, inteleg ca mai exista si handicapati care traseaza o pista fix printr-o statie de autobuz (asta se intampla in Tineretului), dar ce nu inteleg eu e de unde sentimentul de ofensa, luata personal, cand un biciclist te atentioneaza sa te dai la o parte, culmea, de pe pista de biciclisti. Deunazi, o doamna eleganta cu un aer tare contemplativ, imi explica, dupa ce a tresarit bine cand am claxonat-o, cat de obisnuita era ea in Viena cu asa ceva si cat de mult timp ii ia sa se obisnuiasca si in Bucuresti. Astazi, o fufa care se oprise la o sueta (ati ghicit unde, pe pista) era tare ofensata ca am claxonat-o. "Da esti pe contra sens", sare ea in sus. Eram, pentru ca pe sensul cel bun se proptisera ea si prietenele ei. Un idivid cu aer de client regulat la shaworma imi striga "da de ce n-o iei p-acolo?!" - adica pe zona pentru pietoni. Pentru ca acolo trebuia sa fii tu, nu eu, duuuh !

A, si nu mai zic de senzatia de adrenalina pura pe care o ai cand mergi cu bicicleta pe carosabil, acolo unde nu mai exista linia cea verde mult hulita. De la oglinzi retrovizoare trecandu-ti milimetric pe langa brat la galeti de apa aruncate cu zel fix in fata ta de florarese ametite (da, mi s-a intamplat si asta), o gama larga de experiente contureaza portretul unui nou sport extrem. Recomand cu caldura pentru asta Magheru si Stefan cel Mare. Ne vedem pe strazi !

PS: The Thin Red Line - foarte bun film. De vazut neaparat.

luni, 13 septembrie 2010

One inch at a time

Ca in monologul lui Pacino din Any Given Sunday, my life is changing. One inch at a time. Cu fiecare mica victorie de peste zi, castigand afurisitul ala de centimetru de care ai nevoie to fight your way back into the light. Si repetand procedura pana la noi ordine, de cate ori e nevoie. Alta cale nu e, m-am convins. Now, whaddaya gonna do?

miercuri, 8 septembrie 2010

Foc automat

Muzeul Aviatiei tot nu scapa. Nu e o surpriza pentru nimeni, tocmai a fost declarat "cimitir de avioane vechi" si "teren folosit irational" de catre seful Fortelor Aeriene Romane, g-ral Ion Aurel Stanciu. 1400 de locuinte noi, dintre care aproximativ 600 urmeaza a fi alocate MApN, vor fi construite pe 4.5 ha din deja fosta curte a muzeului. Mai raman hangarele si un petec de teren la intrare, arhisuficient, nu-i asa, pentru istoria de buzunar pe care o are Romania in aviatie. Este invocata nevoia de locuinte la nivelul tinerelor cadre din Armata si in sectorul civil. O inteleg perfect, si poate nu m-ar deranja atat de tare acest act de distrugere (oare al catelea?), daca n-as sti mult prea bine cine are acces la locuinte sociale in cadrul Armatei, si daca n-as sti ca rasfirate prin tot Bucurestiul zac de 20 de ani tot felul de structuri abandonate, numai bune de finalizat. Marele dezavantaj e ca nu se afla pe teren MApN, deci n-ar fi cine stie ce gheseft la o eventuala revanzare. In fine, lupta cu morile de vant nu ma caracterizeaza, prin urmare astept cu nerabdare expozitia de Jeep-uri de peste gardul muzeului, ca de Boeinguri, IAR-uri si Mig-uri ne-am cam lins pe bot.
.....................
Se insoara Johny. Wouldn't that be a sight to see? :D
....................
Apare Tropa de Elite 2. Abia astept.
....................
Nationala nu mai bate pe nimeni. Nici o problema, de la Federatie suntem asigurati ca punctele pierdute cu Albania si Belarus vor fi recuperate. Cu Franta.
...................
Treziti-ma, va rog, pe la sfarsitul lui Noiembrie. Urasc toamna.
....................