sâmbătă, 10 decembrie 2011

Dreams

  

Astept vara ca pe sfintele moaste. 

joi, 1 decembrie 2011

Simplu

Cineva, nu conteaza cine, J.F.K sau vreun consilier zelos scriitor de speech-uri, a zis candva asa: "Nu te intreba ce poate face tara pentru tine, intreaba-te ce poti face tu pentru ea!". Multa vreme le-am considerat cuvinte goale, banale, ca mai toate discursurile celor alesi. Nu mai sunt chiar atat de sigur. Tara nu va face niciodata nimic pentru tine, pentru simplul motiv ca nu exista. Sau mai bine zis, tara esti tu. Tu, ai tai, vecinul tau de palier, colegul de birou, amicul de bere, aia de la ghiseu, ala din trafic. Asa cum suntem noi, asa e tara. Sa fim cu totii altfel, si vom avea o altfel de tara. Deocamdata, pentru asta pe care o avem, La Multi Ani de 1 Decembrie! 

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

From RAF with love

                                          http://bethere2day.com

Umbla vorba ca aceasta formatie de Harriers ar fi survolat Downing Street pe 17 februarie 2011, cu ocazia retragerii din serviciu a respectivului avion, pilotii britanici tinand sa transmita acest calduros mesaj politicienilor carora li se datoreaza fericitul eveniment. Pentru guvernantii nostrii nu cred ca mai avem atatea Mig-uri, dar tot ar iesi de un cuvant romanesc din 4 litere. 

marți, 8 noiembrie 2011

Jurnalul fericirii

In sfarsit am facut-o. Cu pofta. Masculin. Cu completa incredere in abilitatile proprii si cu dezinvoltura de profesionist. Cu STIL. Preludiul? Inexistent. Doar o dorinta nebuna prelungita aproape masochist la capatul unor nenumarate amanari.
Am privit cateva secunde patul, larg si neted ca aerodromul unei flotile de bombardiere. Astepta in tacere, martor condamnat al celor ce aveau sa urmeze.
M-am dedat apoi unei desfatari aproape revoltatoare. O explozie orgasmica a simturilor de intensitati cosmice. Nu-mi amintesc mare lucru, dar stiu ca am facut lucruri inimaginabile. Am incercat si pozitii noi. Mi-am depasit orice inhibitie, mi-am spulberat pervers si egoist propriile bariere infruptandu-ma pana in zori din placeri vinovate, si nu garantez ca in cateva locuri nu am inca urme.
O experienta de neuitat: 12 ore de SOMN.

miercuri, 2 noiembrie 2011

To absent friends

De multe ori m-au intrebat - ce vezi tu la avioanele alea? Mi-e greu sa le explic. E ARHITECTURA acolo. In constructia aia de aluminiu, desenata splendid. In geometria aia minunata iesita din ratiuni tehnice si din formule care spun "asa trebuie sa arate" - forma care urmeaza functiunea de cand lumea. E la fel de multa scoala acolo ca in ani de Studiul Formei si Teoria Arhitecturii luate la pachet. Si mai e si visul ala imposibil niciodata dus pana la capat. Si mai sunt si oamenii aceia pe care, din ce in ce, imi pare ca nu-i meritam.
Din partea unui copil alergand cu genunchii juliti dupa un AN-2, la un an dupa, un minuscul omagiu pentru cei care au fost Kiru si Biker. Si Foozie. Si Davidovici. Si toti ceilalti.

joi, 8 septembrie 2011

Zbor de Phoenix

"Nu cred în Dumnezeu, nu cred în draci, cred în bine şi rău. Răul trebuie pedepsit. Dacă eu ţi-aş face ţie un bine şi m-aş bucura de bucuria ta, dacă tu ai face altuia un bine şi te-ai bucura de bucuria lui, dacă fiecare ar face acelaşi lucru, atunci paradisul ar exista aici, pe pământ, nu în nişte ceruri ipotetice."  - Nicu Covaci, Phoenix

vineri, 26 august 2011

"...pe harfa rasturnata a ierburilor verii"



                                          Thunderbirdie
            
                                           Tolanita
                                           
                                           Slippery When Wet


                                          On stranger tides
                                          
                                          Franturi de zbor

                                          Wall

                                          Povesti cu elfi si zane 
                                          
                                         Relics

                                          Stejari si Pume     

                                          Silenzio

                                          In June

                                           The Great Outdoors

                                            Like a Rolling Stone

                                                                               

joi, 18 august 2011

A -> Z

Filme preferate de la A la Z, leapsa de la Garm


A:  "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte" - cel mai bun film romanesc. Amza Pellea e gigantic acolo.
B:   "Brazil" - Unul din cele mai bune filme ale lui Terry Gilliam. Imaginativ si dramatic.
C:   "Children of men" - spre asta ne indreptam.
D:   "The Deer Hunter" - DeNiro si Chris Walken, ce vreti mai mult de atat?
E:    "Eternal Sunshine of A Spotless Mind" - must see.
F:    "Big Fish" - emotionant.
G:    "Gran Torino" - poate cel mai bun film al lui Eastwood ca regizor.
H:    "American Heart" - cu Jeff Bridges, Ed Furlong, si Tom Waits pe coloana sonora. Foarte bun.
I :    "In Bruges" -   fun
J:     "Letters From Iwo Jima" - de vazut impreuna cu "Flags Of Our Fathers" pentru o imagine completa a ceea ce a vrut Eastwood acolo.
K:    "Kill Bill vol 1-2" - Muzica superba, actori unul si unul.
L:     "Last Man Standing" - cu Bruce Willis si Chris Walken, de vazut neaparat.
M:    "Mar Adentro" -ma repet, dar e sfasietor. A, si poate aici ar merita mentionat si "La Marionette" - recomand cu caldura, un clasic al genului.
N:    "Gangs of New York" - ce actori!
O:    "Operatiunea Monstru" - pe locul doi la filme romanesti .
P:     "Saving Private Ryan" - un film bun, facut si mai bun de Tom Hanks.
Q:    "The Quick And The Dead" - ca si la Garm.
R:     "Blade Runner" fara discutie.
S:     "Edward Scissorhands" - am mai zis ca-s fan Tim Burton?
T:     "Terminator", "Taps", "Top Gun", "Days of Thunder".... alegeti voi.
U:     "The Unforgiven" - placut la nebunie.
V:    "Valkyrie" - not bad
W:   "The Wall" - capodopera!
X:     - beats me
Y:    "Young Guns I & II" - doua westernuri foarte bune
Z:     - also beats me


joi, 11 august 2011

A quote to remember


"Some birds are never meant to be caged. Their feathers are just too bright." - Morgan Freeman, "Shawshank Redemption"


I couldn't help it



Din vremurile fara youtube, fara facebook, fara griji. Una din cele mai frumoase melodii ale celei perioade.

duminică, 7 august 2011

Zbor in amurg

Tocmai am "aterizat" de la Mitingul de Aviatiune organizat pe noul aerodrom de la Banesti, jud. Prahova. M-am hotarat tarziu sa merg la acest eveniment - pentru ca in general nu ma omor dupa showurile organizate prin localitati mai mult sau mai putin obscure prin tara. Si ma voi felicita in gand probabil multa vreme pentru faptul ca am avut inspiratia de a face o exceptie astazi. 

Banesti este o comuna cu renume nu tocmai fericit in aviatie - este locul unde Aurel Vlaicu s-a prabusit la 13 Septembrie 1913. Trei oameni cu suflete imense si cu mai multe ore de zbor decat aveau multi din cei prezenti de viata s-au gandit sa sparga ghinionul locului si sa deschida, in Romania anului 2011, nu un mall, nu un hipermarket, ci un aerodrom. Ioan Postolache, Dan Stefanescu si Dan Conderman - "Iacarii Acrobati" - amfitrionii showului, n-au mai avut insa rabdare ca hangarele, balizajul, postul de control, etc sa paraseasca plansetele arhitectilor, si au oferit o seara absolut de neuitat miilor de oameni veniti sa-i vada. Iar invitatii lor - multiplul campion lituanian Jurgis Kairis, deja faimosii Hawks of Romania si minunatele lor Extre tricolore, parasutistii, planoristii si alti piloti de aeronave nu s-au lasat mai prejos. Sunt multe de zis si mi-e greu sa ma decid cu ce sa incep. Un astfel de spectacol trebuie vazut si trait, pentru ca daca n-ati facut-o niciodata, sincer, chiar ati pierdut. Dl. Kairis (pe care am avut onoarea de a-l urmari si anul trecut pe Otopeni) este un sportiv si un show-man fabulos, Hawks se intrec pe ei insisi de fiecare data iar parasutistii Aeroclubului Romaniei merita aplauze si-n somn. Stiati ca Romania are un CAMPION MONDIAL junior la parasutism - Alex Nicolau - si ca in afara de Adelin Petrisor pentru TVR nu l-a bagat nimeni in seama? 

Noutatea au constituit-o insa evolutiile in apusul soarelui (in cinematografie asa ceva se cheama "magic hour", si acum stiu de ce). Iacarii au tinut sa onoreze noul "cuib" prin ceva cu adevarat inedit si au reusit. Le urez cer senin si multe alte mii de ore de zbor de acum inainte.



                                          
                                       
                                       
PS: de neimaginat INDOLENTA popandailor de la jandarmerie care au permis publicului, cu copii mici cu tot, sa invadeze zona OBLIGATORIE de protectie a pistei, mai ales in conditiile in care evolutia Iacarilor includea efecte pirotehnice ! Ce s-o fi intamplat cu excesul de zel aratat cu alte ocazii?

vineri, 29 iulie 2011

Sub soarele toscan - parte seconda


Ne-am urcat in tren si am facut ce mie imi place nespus sa fac atunci cand sunt intr-o tara strina: am lasat in urma orasul cu nesfarsitele siruri de turisti la muzee si galerii, si am patruns in inima tinutului, acolo unde intelegi cel mai bine spiritul locului si oamenii cu ale lor rutine de fiecare zi si mici happening-uri urbane. 

In Pistoia, un orasel cam cat Rm. Valcea sa zicem, am descoperit, in fata unei  biserici de piatra in stil romanic, un targ de produse traditionale, italiene si frantuzesti: de-ale gurii, parfumuri, haine si pielarie - totul facut in casa. Un italian haios care nu stia engleza dar o rupea pe germana - era originar de undeva de la frontiera cu Austria nu ne-a lasat pana nu i-am gustat salami-ul uscat si picant (pana la urma am si cumparat doua calupuri deloc rele). Nu departe era un parc langa a carui intrare curgea, de la un robinet, cea mai buna apa din regiune - cum a laudat-o un batranel venit sa-si faca provizia pentru cateva zile. Tot acolo am vazut la loc de cinste, in vitrina unui magazin de instrumente muzicale, o chitara bass purtand inscriptia "Pink floyd - Roger Waters Precision Bass". Daca as fi stiut sa cant la asa ceva m-as fi incumetat sa dau cei 739 de Euro cat facea respectivul instrument. De asemenea, Pistoia pare a fi un important centru teologic, acolo intalnind mai multe institutii de invatamant de profil pentru diverse confesiuni.  In rest, aceleasi stradute pustii in miezul zilei ce tind sa se aglomereze pe masura ce se apropie seara, ca in orice tara mediteraneana care se respecta. 
Multa arhitectura veche - baroc si art nouveau, bine intretinuta, chiar daca (si e valabil pentru cam tot ce-am reusit sa vedem din Italia) nu impresioneaza prin curatenie. De fapt am fost uimit de discretia prezentei  arhitecturii contemporane - cea mai moderna cladire observata a fost un spital undeva la marginea Florentei. 

Ceva mai la sud, in Prato, am dat peste ruinele unei cetati medievale unde urma sa se puna de un concert si de o capela scaldata intr-o lumina albastra, deschisa vesnic intru pomenirea eroilor locali. Ca si in restul localitatior, arhitectura pare sa se fi agatat undeva pe la sfarsitul anilor 70 - complexul lor comercial amintindu-mi de Cocorul bucurestean inainte de a primi noua infatisare.
Singurele regrete sunt ca n-am apucat sa vizitam Pisa - ar fi dat bine cateva poze langa faimosul turn - si ca timpul nu mi-a permis sa fac ceva plane spotting desi am locuit nu departe de un aeroport destul de uzitat. 
Imi voi aminti mereu cu placere de serile pe terasa, cu depanat de amintiri si schitat planuri de viitor la un pahar de vin portughez si o bere nemteasca (doar eram in Italia, ce dracu'). 

Intorsi acasa am regasit lucrul care lipsea cu adevarat pe unde am fost  si care da un farmec aparte verii in Bucuresti: mirosul de tei, luandu-ne in primire inca de pe pista aeroportului si care m-a insotit pe urma seri intregi pe strazi, la stadionul de rugby, sau trantit in pat cu fereastra deschisa savurand o carte buna - cadou de la Geticul.
                                         
                                       
                                       

                                             
                                               
                                               

duminică, 17 iulie 2011

The Missing Man



    Pentru cei care au lasat locul liber in formatie inainte de vreme.
    Otopeni, 16.07.2011

joi, 14 iulie 2011

In colimator

De Stadionul Steaua se alege praful. La propriu. Cazuta la mijloc intre interesele generalilor cu multe stele din MAPN, pe de o parte, si ale lui Becali pe de alta (care, om de faceri fiind, pana la urma, nici macar nu poate fi acuzat ca isi vede interesul), arena deocamdata zace in paragina, viitorul fiindu-i cel putin incert. Steaua ar urma sa imparta noul Stadion National cu Dinamo (si poate si Rapid) dupa modelul Inter-AC Milan, actualul teren revenind unor fosti proprietari de prin comuna Chiajna, din cate se aude

Putina istorie: stadionul Steaua a fost construit de Armata in timp record in prima jumatate a anilor 70.  Legenda, pe care inclin sa o cred, spune ca militarii in termen carau pamantul in spate cu ranita din dotare. A fost, la vremea respectiva, singurul stadion de la noi construit exclusiv pentru fotbal. Meciul inaugural : Steaua - OFK Belgrad (2-2), in 1974. A fost prima arena din Romania care a gazduit Liga Campionilor. De aici au plecat cu privirea in pamant Anderlecht, Valencia, PSG, Dinamo Kiev. A fost stadionul de pe care "generatia de aur" a Nationalei si-a inceput cursa nebuna, prin acel 3-0 contra Danemarcei. 

Imi aduc aminte cum am degerat la meciul cu Slavia Praga din iarna lui 99, primul meu meci vazut pe Ghencea, cum ne-am intors la camin ALBASTRI de frig, dar bucurosi, dupa victoria cu Southampton si cum ne-am muscat inciudati buzele la acel 3-5 cu Lyon din 2008. Plus multe alte momente cu farmecul si nostalgia lor. 
Bun, atunci cand cifrele au spus-o, s-au mai vazut si pe afara "temple" demolate si echipe care si-au luat la revedere de la decenii de istorie pentru a se muta in casa noua. Probabil ceva "tunari" englezi mai batrani lacrimeaza si azi dupa Highbury, iar torinezii inca mai suspina dupa Stadio delle Alpi. Progresul cere si astfel de sacrificii cateodata. Dar cum la englezi si italieni trecutul ramane totusi ambalat frumos pentru posteritate in muzee si  carti, in timp ce la noi peste muzee se ridica blocuri si nici cu cartile nu ne omoram, se prea poate ca intr-un viitor nu foarte indepartat, atunci cand le vom mai aminti, din cand in cand, de istoria Romaniei, sa fim intrebati cu un zambet politicos: "... care Romania?"

luni, 11 iulie 2011

Cu aripi larg deschise

Se apropie Ziua Aviatiei si dupa traditie vom avea parte din nou de un spectacol frumos. Otopeni Air Show asteapta pe oricine tresalta la sunetul unei elici si la vederea unei aripi de dural profilata pe un cer albastru. Nu stiu altii cum sunt dar eu voi fi acolo negresit, Sambata 16 Iulie.

vineri, 8 iulie 2011

Sub soarele toscan - parte prima

Toscana este, zice-se, cea mai frumoasa regiune a Italiei. Cum inca n-am avut ocazia de a le vedea pe celelalte imi lipseste termenul de comparatie, asadar va trebui sa accept adevarul afirmatiei. Iar perla regiunii este, bineinteles, Florenta, cu a sa scoala renascentista de arta si arhitectura. 

Am inceput prin a colinda tinutul, poposind in Fiesole, un oras asezat pe o colina de unde privelistea asupra Florentei este absolut splendida. De fapt intregul peisaj toscan face toti banii - plopii si chiparosii pe care ii stiam din fotografii si picturi ii dau un aer inconfundabil, iar arhitectura vine sa completeze spectacolul, fara sa-l altereze catusi de putin. Tipologia caselor din Toscana rurala cuprinde planul simplu, de regula patrat, acoperirea facandu-se in 4 ape si invariabil cu tigla ceramica (probabil intr-o combinatie de simt estetic, regulamente urbanistice stricte si respect pentru traditie). Iar italianul de rand nu lasa nicio fereastra sau balcon neimpodobite - fie de flori, fie de drapelul national. De sute de ori am oftat cu gandul la ce avem acasa si nu stim sa pretuim. 

Ziua a doua, si inca vreo cateva din cele ce au urmat au fost dedicate Florentei. Domul, bineinteles, si a sa Campanila (doar 412 trepte am avut de urcat pana la ultimul nivel, fara a regreta o secunda), Piata Signoriei, cu ale sale splendide sculpturi (unele dintre ele, e adevarat, sunt copii dupa adevaratele capodopere,  aflate in muzee), Ponte Vecchio - locul de intalnire al celor mai faimosi aurari din lume, Palazzo Pitti si Giardino dei Boboli - sunt de neratat si la indemana oricui, daca ajungeti prin zona. In plus, orasul e plin de Chiese, Santa Marii si Piazze care mie, candva, mi-au scos peri albi la Istoria Arhitecturii. Un moment cu adevarat unic l-am trait vizitand Galeriile Uffizi, in care umanitatea a concentrat tot ce are mai frumos in materie de arta. O experienta fabuloasa la pretul  unei beri si-o pizza: 10 Euro. Marele inconvenient: no photos, please. :( 
Si a mai fost un episod cu o puternica incarcatura spirituala, despre care il las pe Geticul sa povesteasca asa cum stie el (Ave, Geticule, multamim fain de gazduire, de rabdare si de cardul pentru Coop ^:)^ ). 
                             
                             In the garden of Good and Evil

                             Splendor

                            In Gothic we trust                               

                             
                             Mi casa es su casa

                             Green is the colour

duminică, 19 iunie 2011

Odata, in Toscana










I roam, therefore I am. Atat deocamdata. Detaliile, in curand.
Mai multe snapshot-uri pe FB.

joi, 9 iunie 2011

Days of Thunder

Meet the Thunderbirds


The Four Shall Rise Again


Diving Diamond


Delta


Lost


Imaginile sunt mult prea modeste pentru a reda ce s-a intamplat pe "Mihail Kogalniceanu" astazi, 8.06.2011. Aflata pentru a 3-a oara in Romania, "Thunderbirds" - escadrila de prezentare a USAF a facut un spectacol memorabil. 

Ca mai tot ce vine de peste ocean, "Thunderbirds" reprezinta in primul rand un produs. Nu doar un produs ambalat si livrat EXEMPLAR, ci si unul de o calitate intrinseca incontestabila. 200 de americani inimosi -  mecanici, specialisti in logistica, PR-isti, medici, etc, grupand in varful piramidei ierarhice cativa piloti -cu totii se dedica brandului ce serveste an de an, pe toate continentele, unui singur scop: reclama pentru tara si institutia pe care o reprezinta. Meticulozitatea, atentia la orice detaliu, tinuta impecabila, totul culminand cu o evolutie aeriana fabuloasa - sunt lectii de invatat pentru noi toti, indiferent ce sentimente am avea fata de prietenii yankei (in cazul subsemnatului, acestea sunt foarte impartite). 
Activand din 1947 sub denumirea imprumutata din legenda Pasarii Tunet a vechilor amerindieni, escadrila a schimbat, cu timpul, mai multe tipuri de aeronave si nu a fost scutita de episoade tragice, dintre care cel mai grav fiind cel din 1982 cand 4 avioane T-38 Talon s-au prabusit simultan in desertul Indian Springs din Nevada, in urma unui looping incheiat prost.  Dupa numai 6 luni, alti piloti au imbrcat costumul de zbor albastru, au schimbat Talon-ul cu F-16 Falcon si au pornit din nou la drum. Pasarea Tunet era nemuritoare.

Spectacolul de astazi a fost deschis, asa cum se cuvine, de gazde, prin evolutiile "Hawks of Romania", a  Pumelor, a lui IAR-99 si a minunii tehnice Mig-21 Lancer  (prin faptul ca se incapataneaza sa zboare desi fostii sai rivali odihnesc de mult prin muzee). Inceput la 15.00 punct, prin faimosul ritual cu urcarea in avion, inlaturarea piedicilor de la roti, ultimele verificari si alinierea pentru decolare (totul sincronizat perfect intr-o coregrafie impresionanta), showul a cuprins toate "specialitatile casei, publicul - de o varietate cum numai la astfel de evenimente intalnesti - fiind de-a dreptul vrajit. Pana si jandarmii, adusi, dupa parerea mea, in numar nejustificat de mare, priveau fascinati. Tonouri in formatie, evolutii in limita de viteza, intersectari la milimetru, "high bomb burst" - figura caracteristica a celor de la Thunderbirds, tot arsenalul unei dupa amieze perfecte. La sfarsit, zambitori, joviali si comunicativi, pilotii au dat autografe, s-au lasat fotografiati si ne-au raspuns la intrebari, si din Thank you for coming today nu ne-au scos. Probabil ma repet, este vorba de piloti de elita ai USAF. Prin  contrast, organizatorii "showului aerian al anului" gazduit de aerodromul Clinceni sambata, 04.06.2011 inca mai sunt datori cu un raspuns la o intrebare adresata prin e-mail. Eterna si fascinanta Romanie.

PS - pentru prezentatorii Antenei 3: nu, nu era un "Mig care zboara cu burta in sus", era un IAR-99 "Soim" evoluand in zbor rasturnat.
      - pentru fanii heavy-metal: daca asta vi se pare tare, incercati sunetul a 6 motoare Pratt & Whitney aflate la 40 m deasupra capului.

marți, 24 mai 2011

Happy Birthday, Bob !



... si multumesc ca mi-ai fost mai aproape decat ai sa stii vreodata.

vineri, 13 mai 2011

In prima Sambata de Iunie


Onorabili domni, gratioase doamne si domnite, sunteti poftiti cu mic cu mare Sambata, in ziua de 4 a lui Ciresar, pe Aerodromul Clinceni, pentru a cinsti cum se cuvine sosirea verii impreuna cu aviatorii Aeroclubului Roman si ai Fortelor Aeronautice Romane. Alaturi de pilotii sportivi si militari din partea locului, va vor incanta cu acrobatiuni nemaivazute distinsi oaspeti din strainatate: doamna Svetlana Kapanina din Rusia, domnii Peter Besenyei si Zoltan Veres din Ungaria, Francesco Fornabaio din Italia si Jurgis Kairys din Lituania. La a IV-a editiune, TransilvAero Show se anunta un spectacol pe cinste!

marți, 10 mai 2011

(re)Descoperit

Adrian Berinde - Dezertor

duminică, 1 mai 2011

Un inger mic :)





Intre alb-negru si...culoare

Bine v-am regasit! :)

Ma-ntorc, iata, cu un amestec de trairi, unul in care bucuria atinge, vrand-nevrand, pasaje melancolice, chiar ravasitoare, decupate din vremuri apuse prea curand..!
Sarbatoarea Pastelui mi-a adus, in dar, bucuria regasirii celor dragi si, totodata, entuziasmul redescoperirii singurului loc pe care-l pot numi ACASA!
In acest decor mi-am permis un vis de zi, unul in care-am dat de fiinte pe care le-am iubit, care mi-a readus, in prim-planul momentului, anumite cadre ale unui timp trecut. Continui calatoria si dau de momente atat de dragi, marcate de anumite fragmente stelare si pulberi cosmice, de seve si materii informe care se caznesc sa prinda, cumva, cheag, sa (re)intre in tiparele definite ale viului!
Apoi, mai in profund, as da, poate, de intunericul vast al tacerii, dar niciodata n-am sapat atat de adanc...!
Nu mi-am propus sa va dezvalui povestea din spatele micutei Bea, insa, reintalnirea cu ea, de Paste, m-a indemnat!
Bea este o fetita aparent vesela, dar singura, singura marturie a celor ce au fost E & E, si care nu mai sunt, de ceva vreme, aici. Uneori, cand o privesc si o ascult vorbind, am senzatia ca o (re)vad pe E(a), ceea care, candva, mi-a fost prietena! Si, Doamne, mi-e atat de dor de ei, de amandoi; as vrea sa-i imbratisez, sa-i mai am, fie si pentru cateva clipe, aproape...! A ramas micuta, ea pe de-o parte, eu pe de alta si, iata, ne-ntalnim pe ramurile aceluiasi timp...
Privita profund, in toate ungherele fiintei, micuta este minunata, un dar faurit din lumina, care lumineaza calea parintilor ei.
Am iesit amandoua, in curte, ne-am jucat si am privit cerul..! Ce extraordinara terapie pentru suflet poate fi acest ragaz! Ar trebui sa-mi fac timp sa privesc in fiecare zi, macar un sfert de ceas pe fereastra, fie rasaritul, fie inserarea!
Intotdeauna mi-a fost drag sa ma uit la cer, ca la o mare rasturnata...
Tic-tac-ul ma anunta ca trebuie sa ma retrag, dar, iata, copila-l induioseaza si-i mai acorda un ragaz! Ramai cu bine, suflet cald, ramai in jocu-ti drag...


miercuri, 27 aprilie 2011

Wierd Stuff


       Aeroportul International din Denver, Colorado, USA, este, daca nu una din cele mai misterioase realizari ale arhitecturii vremurilor noastre, atunci cu siguranta una din cele mai controversate.  Despre misterele ce il inconjoara s-au scris carti si s-au realizat documentare.  Explicabile sau nu, cert e ca despre Denver International Airport (DIA) se vorbeste pe multe meridiane ale lumii, rezultand un efect cel putin speculabil din punct de vedere al marketingului, daca nu mai mult de atat.
Cu o suprafata de 137 kmp si o capacitate de 50 milioane pasageri pe an (http://flydenver.com) Aeroportul International  Denver (DEN in codul IATA) este cel mai mare aeroport al Statelor Unite si al treilea din lume dupa  King Fahd International Airport (Arabia Saudita) si Montréal-Mirabel International Airport (Canada). Este realizat dupa planurile biroului de arhitectura Fentress Architects, sub conducerea arhitectului american Curtiss Fentress. Geometria suprafetelor sale de fibra de sticla, sustinute de cabluri metalice, aminteste de peisajul specific Muntilor Stancosi americani.
    Pana aici nimic misterios. Controversele sunt insa legate de decoratiunile cu o simbolistica bizara, total neobisnuita pentru un spatiu cu o asemenea functiune.  In marea majoritate a aeroporturilor lumii calatorul descopera spatii ale caror elemente decorative trateaza fie imagistica zborului, fie atractiile turistice sau elementele specifice din tara sau orasul respectiv – tratate, dupa caz, de o maniera artistica sau pur comerciala. In locul machetelor de avioane si al imaginilor cu stewardese zambitoare si elegante, Denver International ofera pasagerilor simboluri pagane, sculpturi bizare si picturi murale cu mesaj terifiant. 
Inca de la intrare te intampina un cal albastru cu ochi rosii, demonici, realizat din fibra de sticla. Sa ne amintim de pasajul biblic “si am privit, si am vazut iesind un cal vanat, iar pe el era un calaret ce se numea Moarte, si iadul venea in urma sa”. (Revelatii 6:4-8). Calul din Denver nu are calaret, dar de notat ca si-a ucis propriul creator (artistul Luis Jimenez a murit strivit de o bucata desprinsa din sculptura in timp ce lucra). Iar ceea ce “vine in urma” nu e cu nimic mai linistitor.
     In sala principala de asteptare a aeroportului, supranumita “The Great Hall” se afla ingropata o “capsula a timpului”, ce contine, potrivit site-ului oficial al aeroportului, elemente din cultura orasului Denver (suveniruri legate de echipa locala de base-ball, cultura amerindiana, etc). Placa de piatra sub care este ingropata capsula are insa gravata pe ea, fara niciun echivoc, cunoscuta emblema masonica, cu echerul si compasul cuprinzand intre bratele lor litera G. De retinut.
Aeroportul gazduieste si o serie de picturi murale oarecum, sa zicem, neortodoxe. In orice caz, nu genul de pictura pe care un pasager ar vrea sa o vada inainte de a calatori cu avionul. Sunt de fapt patru lucrari a caror tema, potrivit pictorului Leo Tanguma, ar fi armonia, pacea si natura. Cum spuneam, potrivit artistului. Pentru ca picturile infatiseaza de fapt imagini apocaliptice, cu o simbolistica si estetica  macabra, precum si imagini idilice, dintr-o lume vadit post-dezastru. Ele pot fi analizate in detaliu aici, si las la latidunea cititorului interpretarea povestii din spatele simbolurilor (sau identificarea lor).
    Misterele nu se opresc aici. Scrieri ciudate, intraductibile, si alte simboluri necunoscute de marea masa a calatorilor, reprezentari ale unor fenomene cosmice precum eclipsele impodobesc pavimentele din Denver International. Sculpturi infatisand garguie iesind din valize completeaza spectacolul. 
Intrebarea care se naste ar fi: de ce un aeroport decorat in acest fel? Gaselnita de marketing, tertip de artist dornic de publicitate sau scop bine definit? Marturisesc ca citind despre DIA am devenit cel putin curios de a-l vizita, in eventualitatea in care as ajunge vreodata in Denver.  

miercuri, 13 aprilie 2011

Razant

Am vazut "Portretul luptatorului la tinerete". Il asteptam de vreun an si jumatate. O aparitie putin bizara in cinematografia noastra contemporana, in care nu esti cool daca nu filmezi dupa vreun dos de bloc sau in vreo puscarie. Ca film nu pot spune ca m-a impresionat foarte tare - lung, lent si predictibil (nu mai vorbesc de omniprezentul Razvan Vasilescu, in rol de... bineinteles, politruc), dar am incercat sa nu il privesc ca pe un film artistic, ci ca pe un documentar. Tinerii care au refuzat sa traiasca in comunism si au dus mai bine de 20 de ani un razboi de gherila in munti impotriva militiei si trupelor de securitate meritau o astfel de evocare. Despre ei nu s-a vorbit deloc inainte de 89 si s-a scris foarte putin dupa, fiind, din cate stiu eu, unul din cele mai putin cunoscute episoade ale istoriei noastre. Totusi mi-ar fi fost greu sa localizez anumite personaje si fapte daca nu as fi citit o parte din cartea lui Ion Gavrila Ogoranu "Brazii se frang, dar nu se indoiesc" - figura centrala a filmului. De aprofundat.

Felicitari Sandra Izbasa si Flavius Kocsi - suntem mandri de voi! Pacat ca primele pagini din ziarele de sport sunt rezervate acelorasi mari anonimi din fotbal. 

Daca tot am ajuns la sport - noul stadion national e aproape gata. Se vede frumos cand trec pe langa el de la serviciu, dar are doua mari hibe - e copia unui stadion din Franta, si nu poate gazdui meciuri de rugby. 

Pana la un post ma consistent, a bientôt!

de noapte

Iertata-mi fie absenta, dar mi-e un dor nebun de un tren de noapte.

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Missing the times with light-blue skies

Ei bine, dragii mei, asa cum bine spune si batranul Cat STEVENS, intr-una din melodiile sale - Remember the Days of the Old Schoolyard, in iuresul vietii se mai strecoara, din cand in cand, fie ca ne place sau nu, momente ale aducerilor aminte! Si-am sa incerc sa (re)asez acum, in cele ce urmeaza, piesele unui puzzle (re)gasit intr-un cufar al sufletului, un dar nepretuit pe care, deopotriva, copilaria si adolescenta mi l-au daruit candva...!

...............................................................................................................................................................................

Remember the days of the old schoolyard
We used to laugh a lot
Don't you remember the days of the old schoolyard

When we had imaginings
And we had all kind of things
And we laught
And needed love
Yes, I do, oh and I remember You....!

Cum as putea sa incep altfel, daca nu cu (re)asezarea pe tapet a unor imagini vii, imagini pe care le voi purta cu mine, iarasi si iarasi, pana la capatul vremurilor...! Iata, un loc intesat de stradute, toate vesele si primitoare si, ceva mai in departare, rasfirate cu grija, piatete cu alura germanica din piatra! Un loc in care insusi timpul este mai rabdator cu oamenii, un oras de poVeste, care te invita, iarasi si iarasi, sa-l (re)descoperi, fie ca esti calator sau localnic, sa spui, mai departe, poVestea Sa!
Ma invadeaza, cu o bucurie nemarginita, amintiri din perioada liceului, when we used to laught a lot, cand lumea intreaga ni se infatisa intr-o singura culoare - albastrul cerului senin de vara, un tablou angelic in al carui decor admiteam doar dansul vreunei perechi de soimi sau acvile, in calitate de martori ai timpului si nebuniilor noastre!
Afisam un entuziasm neobosit pentru muzica, iesirile si povestile de taina cu gasca, drumetii montane, unele organizate chiar fara stirea parintilor, si care, odata descoperite, le-au dat serioase batai de cap!!!
Aaa, sa nu omit partea legata de corespondenta dintre mine si prietenele mele, Amelie si, mai apoi, Elena, (R.I.P.) cu care povesteam, in scris, dar nu asa, oricum, ci in timpul orelor, adunand, ulterior, vrafuri de foi volante, despre iubiri si vise de-ale noastre, despre bucurii izvorate din te miri ce lucruri mici, despre tristeti si deziluzii, despre toate ale noastre, asa cum numai noi, la vremea aceea, am stiut sa o facem!
Atunci traiam intens fiecare zi, imi umpleam sufletul cu albastrul cerului, cu stralucirea unei dimineti sau cu aurul unei salcii, atunci simteam ca viata nu are sfarsit, ca sunt nemuritoare...!
In universul redat de acum, copacii se rup din radacini si pleaca spre cer, stelele, pamantul, soarele si orbitele lor pornesc in larg, manate de doruri nespuse...

Amaliei, cu mare drag, Elenei, in semn de omagiu!

NB: e posibil sa revin cumva, candva, asupra acestei postari!

Ganduri de bine tuturor,
L



luni, 28 martie 2011

Two Dark Blue Worlds

In caz ca n-ati observat deja, de astazi zburam in doi. Lea e aici sa ofere Zborului de Noapte stropul de interesant care ii lipsea. Fasten your seat belt!

duminică, 27 martie 2011