miercuri, 25 august 2010

La poli opusi



this is what PERFECTION sounds like

luni, 23 august 2010

Speranta moare ultima

Incredibil dar adevarat, zilele trecute am citit ceva memorabil in presa romana. Interviul cu pompierul care a intrat primul in infernul din maternitatea Giulesti, in incendiul de saptamana trecuta. Calitatea lui consta de fapt in cea a materialului uman din care eroul articolului pare a fi facut.
Plutonierul adjutant Cristian Valcu vorbeste cu modestie si totusi cu o demnitate rara in Romania de azi despre meseria lui. Nu o spune, dar munca lui se aseamana foarte mult cu cea a personalului medical: salveaza vieti. Are o uniforma care trebuie respectata, in primul rand de el insusi. A depus un juramant. Ca si la medici, succesul sau esecul misiunii lui depinde de calitatea echipamentului si de cunostintele de care dispune. Si poate de curajul si nebunia pe care nicaieri in lume fisa postului nu le mentioneaza, dar se presupune ca le are atata timp cat practica acea meserie. Si, ca si medicii, are un salariu de rahat.
Asemanarile se opresc insa aici. Subofiterul Cristian Valcu nu ameninta cu zburatul in tarile calde unde munca i-ar fi poate, mai apreciata (si, ceea ce uita domnii doctori sa mentioneze de fiecare data, greseala chiar se plateste). Nu asteapta sa-i bage cineva o bancnota in buzunar pentru a-si face treaba. Nu invoca reducerile de personal, subfinantarile, dotarile si nu comenteaza calitatea celor pentru care trebuie sa intervina (am auzit odata un medic zicand ca sistemul medical din Romania e prea bun pentru cetatenii pe care ii serveste).
Nu stiu daca Cristian Valcu este un erou, asa cum l-a numit presa. Cred ca nu si-a dorit niciodata titlul. Sunt insa sigur ca atata timp cat mai exista astfel de oameni speranta moare ultima.

marți, 17 august 2010

7.62

As fi vrut sa mai scriu de avioane, de cum a fost la mare, as fi vrut sa mai povestim de carti si filme, dar astazi sunt foc si para. Nu-mi pot crede ochilor ce se intampla in spitalele din tara. Un copil a murit duminica dupa o banala julitura la picior, intr-un spital din Oltenita. Cauza: posibil malpraxis. Baiatul era alergic la antibiotice, lucru pe care domn' doctor nu l-a considerat important.

Ieri, tragedie la maternitatea Giulesti - despre care umbla vorba ca ar fi una din cele bune. Doua fire neizolate bagate intr-o priza, intr-o camera plina cu nou-nascuti nesupravegheati, conectati la tuburi de oxigen. Scurt circuit, foc mocnit, explozie. De vina sunt, nu-i asa, lipsa dotarilor si salariile personalului medical. Acelasi eroic personal medical care, la aceeasi sectie, a spalat candva micutii pe cap cu detergent pentru gresie.

Eu vreau sa stiu daca acesti idivizi in halate albe mai sunt in toate mintile si daca in locul bonetei si al ecusonului n-ar fi mai potrivite niste camasi din alea prevazute cu multe curele. M-am saturat sa ii tot aud plangandu-se de salariile de mizerie. Oare sunt singurii in tara asta care nu sunt platiti just? Doar medicii sunt chemati sa aibe grija de vietile noastre? Dar inginerii de structuri si instalatii, de ale caror calcule depinde viata unui numar infinit de oameni, si nu timp de o zi, o saptamana sau o luna, ci pe intreaga durata a existentei lor fizice. Dar mecanicii de tren, soferii de autobuz si pilotii de avion, care la prima eroare mai grava nu risca numai viata altora, ci si pe a lor proprie. Iar daca isi inchipuie domnii doctori ca toti acesti oameni au la dispozitie cea mai avansata tehnologie, salarii dumnezeiesti si pe deasupra si o armata de muieri a caror misiune e sa le faca jumatate din treaba, sa se asigure ca au tot ce trebuie pentru munca din timpul zilei si sa le stearga transpiratia de pe frunte, ei bine, se inseala.

M-am saturat sa-i aud invocand lipsa dotarilor! Dar cand ne nasteam noi maternitatile erau oare ticsite cu detectoare de fum, senzori de incendiu, sprinclere, etc? Nu, dar nu stiu cum se face ca nu se intamplau asemenea tragedii.

Sunteti oameni ca si noi, domnilor doctori, supusi greselii, dar nu meritati aura de supermani pe care o pretindeti. Imi amintesc cum, acum cativa ani, internat fiind, am fost insultat fara niciun motiv de un doctor tinerel care banuia ca nu sunt de faţă. Probabil era formula lui de adresare obisnuita, numai ca n-am stat sa-l intreb. 80% din ei viseaza sa profeseze in afara tarii. Sincer, ma bucur pentru ei. Ma tem ca in SUA sau Franta colegiul medicilor nu este atat de dispus sa musamalizeze 99% din cazurile de malpraxis precum cel din Romania, si ca pacientul german nu este atat de permeabil la marlanie si prostie ca cel roman.

Si ma mai tem ca pentru lipsa de respect faţă de fiinta umana si pentru incompetenta multora nu exista decat un numar foarte mic de solutii: 7,62. Calibrul de Kalashnikov.

marți, 3 august 2010

Zbor de Metal


Hei, ia te uita! Vechea mea caseta cu Black Album - printre primele cumparate, ever (CD-urile de-abia se inventasera si mai aveau sa treaca ani buni pana sa ne acapareze rafturile). Coperta neagra, cu sarpe negru, pe care scria, (scandalos!) tot cu negru: METALLICA. Rulata si derulata de n ori, unde n tinde la infinit. Vestigiu din copilarie si o ora de rock cat pentru toata viata. Promit sa mai si scriu ceva, dar deocamdata lasati-ma sa ascult Black Album. A, si La Multi Ani, James, my friend! My friend of misery!