Dream About Me - Moby

Una din multele mele obsesii muzicale.

Escale (II) - La Coruña, "Orasul de Cristal"

Desi Galicia nu este, din cate recunosc chiar locuitorii ei, printre regiunile cele mai dezvoltate economic ale Spaniei (sau poate tocmai de aceea), locul isi are farmecul lui, nascut deopotriva din istoria, arta, arhitectura specifice, dar si din lucrurile marunte, din pulsul de zi cu zi al strazii. Si chiar daca nu se bucura de faima Barcelonei, Valenciei sau Sevillei, La Coruña este orasul de care (sau, pentru unii, "in care") te poti indragosti la fel de bine, fara a-l mai uita vreodata.

Ridicat pe un fel de peninsula in forma de creasta, cu tarmurile "dantelate" in zeci de golfuri si golfulete, La Coruña are parte de un decor natural splendid: ocean, dealuri, paduri, stanci. Orasul isi pierde originile undeva, prin Antichitate. Se spune ca insusi Hercule, ajuns prin partile locului, a ucis acolo un gigant, taindu-i capul si ingropandu-l pe varful unei coline, pentru a ridica apoi, in cinstea propriei victorii, peste capul monstrului, un turn de piatra. Mai tarziu, romanii au ridicat si ei acolo un turn, pentru a le servi drept far. "Turnul lui Hercule" exista si astazi, oferind o priveliste magnifica asupra orasului si imprejurimilor sale. Un traseul pietonal - Paseo Maritimo, ce urmeaza linia tarmului - amenajat simplu, dar frumos, leaga Torre de Hercules de centrul orasului. O buna parte din Paseo Maritimo este marginita de cladiri cu fatade vitrate, orientate spre mare, care au dat orasului supranumele de "Orasul de Cristal".

In centrul vechi se afla Piata Primariei, cu Palatul Municipal, o cladire monumentala, intr-un stil care ma trimitea cu gandul cel putin in perioada barocului, daca nu prin Renastere. In realitate insa, nu are mai mult de 100 de ani, fiind construita intre 1908 si 1912. In mijlocul pietei troneaza monumentul Mariei Pita, femeia care, in timpul unui asalt englez asupra Coruñei, la sfarsitul secolului XVI, l-ar fi ucis, cu sabia sotului ei cazut in timpul aceleiasi lupte, pe comandantul detasamentului inamic care reusise sa strapunga fortificatiile orasului. Vazandu-i fapta, aparatorii orasului au prins curaj, urmandu-i strigatul, ramas de atunci faimos: "Quien tenga honra, que me siga!" - "Cine are onoare, dupa mine!" - fortandu-i pe englezi sa se retraga.

La Coruña este suficient de mare si de bogat cultural sa nu te plictisesti, dar este, in acelasi timp, suficient de mic si de linistit incat sa nu te oboseasca. Obiective de vizitat sunt la tot pasul - Castelul San Anton (amplasat pe Paseo Maritimo, candva inchisoare, astazi muzeu de istorie antica), Muzeul de Arta Moderna; Opera (o cladire postmoderna, "crescuta" dintr-un perete de stanca, din care curgea o cascada); Muzeul Militar (intr-o vila cocheta, in cel mai pur stil spaniol de secol 17-18, cu exponate diverse, de la silex la piese de artilerie din era NATO); Casa del Hombre - o idee foarte interesanta, un fel de muzeu al stiintei, dar dedicat in intregime corpului uman, in care puteai sa faci cam orice, de la a-ti asculta bataile inimii la a urmari inregistrarea video a unei nasteri cat se poate de reale (eu aici am zis pas); Acvariul (superb, mai ales sala Nautilus, care reproducea interiorul unui submarin de epoca - bonus, am prins o expozitie de perle si o mica istorie in imagini a accidentului petrolierului grecesc Aegean Sea care a sarit in aer, efectiv, nu departe de Torre de Hercules, in 1992, provocand o catastrofa ecologica de toata frumusetea); Monte de San Pedro, de fapt un deal care pana acum cativa ani adapostea groapa de gunoi a orasului si ceva obiective militare de pe vremea lui Franco (astazi este un loc de loisir excelent, cu iarba verde, flori, palmieri, cascade, o platforma belvedere, totul amenajat printre turele, bunkere, tunuri anti-aeriene, plus cateva baterii de coasta de dimensiuni uluitoare); pentru microbisti, El Riazor, bineinteles - stadionul lui Deportivo (coruñezii sunt foarte mandri de echipa lor, care, alaturi ce Celta Vigo, a pus Galicia pe harta Europei); pentru fete - centrele comerciale (orasul are vreo sapte mall-uri, desi nu este mai mare decat, sa zicem, Constanta, la noi, plus cateva stradute vechi, in stilul Lipscanilor bucuresteni).

De asemenea, sarbatorile se tin lant. Carnavaluri, defilari, serbari (la sfarsitul lui Iunie, de San Juan, se lasa cu defilare de care alegorice, focuri aprinse in strada peste care e bine sa sari, se spune, pentru noroc, si sardine fripte - obligatoriu, tot in strada; in August, nu mai vorbesc, de Santa Maria - concerte, spectacole de teatru stradal, cursa de nave cu vele, plus focul de artificii de la miezul noptii de 15 August, care dureaza fix o ora, in amintirea unei batalii navale, tot impotriva englezilor); in Octombrie - ziua Constitutiei, ziua Hispanitatii, ziua Orasului...

O sumedenie de alte lucruri marunte dau savoare locului: inscriptiile, mai peste tot, bilingve (in spaniola si galiciana - aceasta fiind o combinatie de spaniola, portugheza si latina, vorbita mai ales de batrani si de ultranationalisti), strazile, nu foarte curate, nu foarte asfaltate, suficient cat sa-mi aduc aminte de casa, castanele prajite si Kas-ul de lamaie pe care l-am "procesat" in cantitati industriale. Cateva plaje, curate si destul de slab populate, ideale pentru o iesire in weekend, intregesc peisajul. Un singur lucru am gasit si eu (cu o satisfactie pe care nu m-am straduit deloc sa mi-o ascund), la care Bucurestiul nostru da clasa Coruñei in stil de mare campion: femeile. Mitul spanioloaicei focoase, de o frumusete rapitoare, este, va asigur, doar un mit - nascut, probabil, din cateva exceptii.

Concluzionand, La Coruña are ce oferi. Imi propun sa ma intorc, candva.

Zbor la timpul trecut (II) - Alex Serbanescu

Pentru ca povesteam intr-un post de acum cateva saptamani de Muzeul Aviatiei, mi-a venit ideea de a umple, pe cat posibil, cateva goluri lasate acolo din motive care imi scapa. Acesta este un serial despre ceea ce nu veti gasi, deocamdata, acolo. Despre "acei oameni minunati si masinile lor zburatoare".

Pe 17 Mai 1912 se nastea in Colonesti, judetul Olt, Alexandru Serbanescu, „Alecu” pentru prieteni. Avea sa devina unul din multii si pe nedrept uitatii eroi aviatori ai celui de-al doilea mare razboi. Avea sa devina al doilea as al aviatiei noastre de vanatoare, dupa Constantin „Bazu” Cantacuzino, cu 55 de dueluri aeriene castigate (lui Cantacuzino i-au fost recunoscute 60). A imbratisat meseria armelor in 1933, cand absolva, la 21 de ani, Scoala de Ofiteri de la Sibiu, fiind repartizat apoi la Batalionul 3 Vanatori de Munte Brasov. In 1942, indragostit ireversibil (se poate si altfel ?!) de aviatie, in plin razboi mondial, intra la Scoala de Aviatie de la Ghimbav, devenind pilot de vanatoare si instructor cu un numar incredibil de mic de ore de zbor.

In Noiembrie, Grupul 7 Vanatoare din care face acum parte este trimis la Stalingrad, pe frontul de Est, iar Serbanescu se face remarcat prin curaj si tenacitate. Comandantul escadrilei 57, capitanul Manoliu, este ucis in lupta, locotenentul (pe atunci) Alexandru Serbanescu preluand comanda acesteia. Una din marile sale fapte de arme este apararea eroica a aerodromului Karpovka, acoperind retragerea trupelor germane si romane din fata tavalugului rusesc. Folosind experienta sa anterioara de infanterist si armamentul de bord al avioanelor neoperationale, organizeaza perfect dispozitivul de aparare al aerodromului (bateria germana de artilerie menita sa-l apere se retrasese deja). Este singura confruntare cunoscuta intre avioane parcate la sol si tancuri (!). Revenit in tara, pentru apararea teritoriului, este promovat capitan. Doboara 28 de avioane inamice intre Iunie si August 1943. Primeste cea mai inalta decoratie romaneasca – Ordinul „Mihai Viteazu”. De asmenea, cand Grupul 7 Vanatoare, suprasolicitat, este inlocuit in lupta de catre Grupul 9, Serbanescu ramane cu acesta si lupta mai departe, doborand alte si alte avioane rusesti. Este promovat in functia de comandant al Grupului pe 13 Februarie 1944, iar in iunie incep confruntarile cu un alt adversar de temut: Grupul 15 Bombardament USAF. Pe 4 August 1944 obtine ultima sa victorie aeriana: un P51 Mustang american.

Si a venit si acea zi fatidica de 18 August. Americanii se plimbau pe cerul nostru ca pe Sunset Boulevard. Tinta lor: Ploiestii. Baietii nostri, cei care mai ramasesera, primisera ordinul de a nu mai angaja lupta cu vanatoarea inamica. P51 Mustang era ultima arma din panoplia americanilor, un avion cu care batranul nostru IAR 80 si chiar si Bf-ul 109, avionul cel mai raspindit si cel mai de temut al Germaniei si al aliatilor ei, puteau doar cu greu „discuta”. Totusi, cativa asi curajosi se ridica. Printre ei, capitanul Alexandru Serbanescu. „Sa nu se spuna ca aici e sat fara caini!”. Chiar asa a spus atunci. A fost coplesit si doborat, cu toate eforturile adjutantului Traian Darjan (un alt legendar pilot roman) si ale locotenentului, pe atunci, Ion Dobran, de a-l proteja. Acesta din urma avea sa devina general si avea sa povesteasca, peste ani, revistei „Orizont Aviatic” o parte din cele pe care le cititi acum. Ultimele cuvinte ale lui Serbanescu au fost „Baieti, ma prabusesc!”

Printre „victimele” sale s-au numarat B-17, P-51 Mustang, P-38 Lightning, Hurricane – adica tot ce era mai infiorator din ce zbura pe cerul planetei in acele zile de cosmar.Ii placeau femeile frumoase si romanta lui Jean Moscopol „Frumoasa mea cu ochii verzi”. Ii placea sa zboare.

A luptat ca aviator doar 3 ani, ajungand la numarul de 55 de victorii inaintea multora care zburau de o viata. Capitanul Alexandru Serbanescu a fost iubit si respectat. Nimic nu poate descrie asta mai bine decat cuvintele Generalului Dobran: „Cum era vazut si pretuit de oamenii sai Cpt. Serbanescu? Este semnificativ sa spun doar atat: avionul era pornit prin invartirea la manivela de catre doi servanti, unul pe aripa si celalalt jos, pe sol. Atunci la acea plecare cel de sus este lovit de o mitraliera si cade dar un altul desi stia la ce se expune - sau va fi omorat si el sau, in cazul fericit va cadea in prizonierat - ii ia locul reusind sa porneasca motorul de pe avionul capitanului." - no comment.

In fiecare an, aviatorii se aduna la mormantul lui Serbanescu, in Ghencea. Cu garda de onoare, cu uniforme, cu amintiri si tot restul. Cred insa ca mai mult i-ar placea sa ne amintim, din cand in cand, de el, noi cei pentru care a luptat. Si nu ma pot abtine sa pun cateva intrebari. De ce Serbanescu zace intr-un cimitir militar, undeva la marginea Bucurestilor, iar celor ce l-au ucis li s-a ridicat monument in mijlocul Cismigiului? Ce cauta acel monument blasfemic acolo, si de ce vin cu discursurile lor insipide ministri si ambasadori, cand de Alexandru Serbanescu mai stiu cativa veterani aviatori?

Nu vom afla niciodata, oricum. Acum ma multumesc sa mai ascult o data "Frumoasa mea cu ochii verzi."

A La Luz Del Amanecer

Thank God It's Friday !

Escale (I) - Astazi, Santiago. De Compostela.

Legenda spune ca trupul Sfantului Iacob - Santiago, in spaniola - cel mai batran dintre apostoli, ar fi fost adus, dupa moartea acestuia, in Nord-Vestul peninsulei Iberice de astazi, si ar fi fost inmormantat de un pastor in locul pe care i l-a aratat o stea. Spaniolii indragesc tare mult, se pare, aceasta legenda, atribuindu-i chiar dimensiuni cosmice - Calea Lactee, la ei, poarta numele de "El Camino de Santiago" - Drumul Sfantului Iacob. Mai mult, Santiago de Compostela este, de secole, loc de pelerinaj pentru crestinii din toata lumea. Drumurile pelerinilor (cele mai importante sunt cele 4 care pornesc din Franta) se unesc pentru a strabate intreaga parte de Nord a Spaniei, din Tara Bascilor pana in Galicia, pe o distanta de 800 km. Acesti 800 km poarta, simplu, numele de El Camino (Drumul). La final, pelerinul care a strabatut cel putin 100 km mergand pe jos sau 200 calare, primeste, din partea Bisericii, o compostela, documentul prin care i se recunoaste parcurgerea distantei minime. In Evul Mediu, compostela era vazuta ca servind drept indulgenta pentru posesorul ei, scurtandu-i-se timpul pe care l-ar fi avut de petrecut in Purgatoriu. Intregul Drum este presarat cu monumente, pietre de hotar, biserici, toate decorate cu simbolul omniprezent in Galicia: scoica. O alta legenda spune ca, ajungand pe coastele nordice ale Spaniei, corabia care purta trupul Sfantului Iacob a fost distrusa de o furtuna, iar pretioasa sa incarcatura scufundata. Mai tarziu, valurile au adus trupul la mal, acoperit de scoici. De aici motivul regasit pe toate insemnele heraldice ale Galiciei.

Orasul Santiago de Compostela este, astazi, capitala culturala a regiunii autonome Galicia - cea administrativa si economica fiind La Coruña. Important centru universitar, orasul este plin de tineri (studenti sau turisti), iar atmosfera mereu efervescenta. Farmecul strazilor inguste, pietruite, pline cu magazine de suveniruri, cafenele si restaurante cu vitrine in care troneaza caracatite, homari si alte vietuitoare asemenea, nu poate fi descris in cuvinte. Nu stii daca te afli intr-o capitala, intr-un oras universitar sau intr-un targ de provincie (in Spania toate trei sunt posibile in acelasi timp), dar asta nu poate decat sa ofere o savoare aparte locului. Din loc in loc, cate un restaurant cu specific asiatic sau cate un cimpoier in kilt. Nu, nu sunt scotienii, ci fratii lor de sange celtic, galicienii.

De vazut neaparat: pentru arhitecti - Catedrala, campusul universitar + centrul de arta contemporana semnat Alvaro Siza; pentru artisti: muzeul fundatiei Eugenio Almeda (adaposteste lucrari de Picasso si Miro); pentru gurmanzi: faimoasa tarta de prune Santiago, decorata obligatoriu cu Crucea Sfantului Iacob - un alt simbol prezent peste tot in Galicia.

Si mai e ceva la acest Santiago: nu poti spune niciodata totul. Trebuie vazut. De vazut intr-o viata.

Rugaminte

Pentru prietenii mei care mi-au cumparat bilete la Steaua - Lyon (3-5) : data viitoare luati-mi bilete la teatru!

The Girl From The North County

Johnny Cash & Bob Dylan - GIRL FROM THE NORTH COUNTY



Desi nu le-am cunoscut vreodata, ascultand asta mi s-a facut un dor nebun de fetele din Nord...

Spanish Boots of Spanish Leather

Bob Dylan. Minunat, pur si simplu.

The Otherwheres

Aegina, Grecia

Atena, Grecia

Delfos, Grecia

Viana do Castelo, Portugalia

Baiona, Spania

Santiago de Compostela, Spania

Lugo, Spania

La Coruña, Spania

Sinaia, Romania

Bucuresti, Romania

Bran, Romania

1979

"With the headlights pointed at the dawn

We were sure we'd never see an end to it all"


Smashing Pumpkins - 1979
Vezi mai multe video din Muzica
De la mine pentru toti cei care-mi sunteti dragi - prea multi pentru a va aminti aici. Va iubesc, ma !

It's time I disappear

Plec. De fapt, eu am plecat deja. De mult.



Metallica - I disappear
Vezi mai multe video din Muzica »

Crazy little thing called Life

"Life shouldn't be about sitting around staring at frosted glass. Life should be lived and that's all there is to it."

"I'm the biggest star this country has got, destroy me and you destroy the whole British film industry."

"Richard Burton was hitting the bottle with Jimmy Hurt the night before his death. He knew it was going to kill him, but he did not stop. I don't have a drink problem. But if that was the case and doctors told me I would have to stop, I'd like to think I would be brave enough to drink myself into the grave."

"I believe that my woman shouldn't work outside the home. When I come home and I'm tired from filming all day, I expect her to be there and make sure that everything is cool for me. You know, like drawing my bath and helping me into bed. That's the kind of job she had and, in return for it, she can bear my children and if any man talks bad to her, I'll hit him."

"I also use women as a sex object. Maybe I'm kinky. However, I like to talk to them as well."

"I have two ambitions in life: one is to drink every pub dry, the other is to sleep with every woman on the planet."

"My only regret is that I didn't drink every pub dry and sleep with every woman on the planet."

Oliver Reed, 1937-1999

Come away with me... and we'll kiss