From RAF with love

                                          http://bethere2day.com

Umbla vorba ca aceasta formatie de Harriers ar fi survolat Downing Street pe 17 februarie 2011, cu ocazia retragerii din serviciu a respectivului avion, pilotii britanici tinand sa transmita acest calduros mesaj politicienilor carora li se datoreaza fericitul eveniment. Pentru guvernantii nostrii nu cred ca mai avem atatea Mig-uri, dar tot ar iesi de un cuvant romanesc din 4 litere. 

To absent friends

De multe ori m-au intrebat - ce vezi tu la avioanele alea? Mi-e greu sa le explic. E ARHITECTURA acolo. In constructia aia de aluminiu, desenata splendid. In geometria aia minunata iesita din ratiuni tehnice si din formule care spun "asa trebuie sa arate" - forma care urmeaza functiunea de cand lumea. E la fel de multa scoala acolo ca in ani de Studiul Formei si Teoria Arhitecturii luate la pachet. Si mai e si visul ala imposibil niciodata dus pana la capat. Si mai sunt si oamenii aceia pe care, din ce in ce, imi pare ca nu-i meritam.

Din partea unui copil alergand cu genunchii juliti dupa un AN-2, la un an dupa, un minuscul omagiu pentru cei care au fost Kiru si Biker. Si Foozie. Si Davidovici. Si toti ceilalti.

Zbor de Phoenix

"Nu cred în Dumnezeu, nu cred în draci, cred în bine şi rău. Răul trebuie pedepsit. Dacă eu ţi-aş face ţie un bine şi m-aş bucura de bucuria ta, dacă tu ai face altuia un bine şi te-ai bucura de bucuria lui, dacă fiecare ar face acelaşi lucru, atunci paradisul ar exista aici, pe pământ, nu în nişte ceruri ipotetice."  - Nicu Covaci, Phoenix

A -> Z

Filme preferate de la A la Z, leapsa de la Garm: 


A:  "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte" - cel mai bun film romanesc. Amza Pellea e gigantic acolo.
B:   "Brazil" - Unul din cele mai bune filme ale lui Terry Gilliam. Imaginativ si dramatic.
C:   "Children of men" - spre asta ne indreptam.
D:   "The Deer Hunter" - DeNiro si Chris Walken, ce vreti mai mult de atat?
E:    "Eternal Sunshine of A Spotless Mind" - must see.
F:    "Big Fish" - emotionant.
G:    "Gran Torino" - poate cel mai bun film al lui Eastwood ca regizor.
H:    "American Heart" - cu Jeff Bridges, Ed Furlong, si Tom Waits pe coloana sonora. Foarte bun.
I :    "In Bruges" -   fun
J:     "Letters From Iwo Jima" - de vazut impreuna cu "Flags Of Our Fathers" pentru o imagine completa a ceea ce a vrut Eastwood acolo.
K:    "Kill Bill vol 1-2" - Muzica superba, actori unul si unul.
L:     "Last Man Standing" - cu Bruce Willis si Chris Walken, de vazut neaparat.
M:    "Mar Adentro" -ma repet, dar e sfasietor. A, si poate aici ar merita mentionat si "La Marionette" - recomand cu caldura, un clasic al genului.
N:    "Gangs of New York" - ce actori!
O:    "Operatiunea Monstru" - pe locul doi la filme romanesti .
P:     "Saving Private Ryan" - un film bun, facut si mai bun de Tom Hanks.
Q:    "The Quick And The Dead" - ca si la Garm.
R:     "Blade Runner" fara discutie.
S:     "Edward Scissorhands" - am mai zis ca-s fan Tim Burton?
T:     "Terminator", "Taps", "Top Gun", "Days of Thunder".... alegeti voi.
U:     "The Unforgiven" - placut la nebunie.
V:    "Valkyrie" - not bad
W:   "The Wall" - capodopera!
X:     - beats me
Y:    "Young Guns I & II" - doua westernuri foarte bune
Z:     - also beats me

In colimator

De Stadionul Steaua se alege praful. La propriu. Cazuta la mijloc intre interesele generalilor cu multe stele din MAPN, pe de o parte, si ale lui Becali pe de alta (care, om de faceri fiind, pana la urma, nici macar nu poate fi acuzat ca isi vede interesul), arena deocamdata zace in paragina, viitorul fiindu-i cel putin incert. Steaua ar urma sa imparta noul Stadion National cu Dinamo (si poate si Rapid) dupa modelul Inter-AC Milan, actualul teren revenind unor fosti proprietari de prin comuna Chiajna, din cate se aude. 

Putina istorie: stadionul Steaua a fost construit de Armata in timp record in prima jumatate a anilor 70.  Legenda, pe care inclin sa o cred, spune ca militarii in termen carau pamantul in spate cu ranita din dotare. A fost, la vremea respectiva, singurul stadion de la noi construit exclusiv pentru fotbal. Meciul inaugural : Steaua - OFK Belgrad (2-2), in 1974. A fost prima arena din Romania care a gazduit Liga Campionilor. De aici au plecat cu privirea in pamant Anderlecht, Valencia, PSG, Dinamo Kiev. A fost stadionul de pe care "generatia de aur" a Nationalei si-a inceput cursa nebuna, prin acel 3-0 contra Danemarcei. 

Imi aduc aminte cum am degerat la meciul cu Slavia Praga din iarna lui 99, primul meu meci vazut pe Ghencea, cum ne-am intors la camin ALBASTRI de frig, dar bucurosi, dupa victoria cu Southampton si cum ne-am muscat inciudati buzele la acel 3-5 cu Lyon din 2008. Plus multe alte momente cu farmecul si nostalgia lor. 

Bun, atunci cand cifrele au spus-o, s-au mai vazut si pe afara "temple" demolate si echipe care si-au luat la revedere de la decenii de istorie pentru a se muta in casa noua. Probabil ceva "tunari" englezi mai batrani lacrimeaza si azi dupa Highbury, iar torinezii inca mai suspina dupa Stadio delle Alpi. Progresul cere si astfel de sacrificii cateodata. Dar cum la englezi si italieni trecutul ramane totusi ambalat frumos pentru posteritate in muzee si  carti, in timp ce la noi peste muzee se ridica blocuri si nici cu cartile nu ne omoram, se prea poate ca intr-un viitor nu foarte indepartat, atunci cand le vom mai aminti, din cand in cand, de istoria Romaniei, sa fim intrebati cu un zambet politicos: "... care Romania?"

Razant

Am vazut "Portretul luptatorului la tinerete". Il asteptam de vreun an si jumatate. O aparitie putin bizara in cinematografia noastra contemporana, in care nu esti cool daca nu filmezi dupa vreun dos de bloc sau in vreo puscarie. Ca film nu pot spune ca m-a impresionat foarte tare - lung, lent si predictibil (nu mai vorbesc de omniprezentul Razvan Vasilescu, in rol de... bineinteles, politruc), dar am incercat sa nu il privesc ca pe un film artistic, ci ca pe un documentar. Tinerii care au refuzat sa traiasca in comunism si au dus mai bine de 20 de ani un razboi de gherila in munti impotriva militiei si trupelor de securitate meritau o astfel de evocare. Despre ei nu s-a vorbit deloc inainte de 89 si s-a scris foarte putin dupa, fiind, din cate stiu eu, unul din cele mai putin cunoscute episoade ale istoriei noastre. Totusi mi-ar fi fost greu sa localizez anumite personaje si fapte daca nu as fi citit o parte din cartea lui Ion Gavrila Ogoranu "Brazii se frang, dar nu se indoiesc" - figura centrala a filmului. De aprofundat.

Felicitari Sandra Izbasa si Flavius Kocsi - suntem mandri de voi! Pacat ca primele pagini din ziarele de sport sunt rezervate acelorasi mari anonimi din fotbal. 

Daca tot am ajuns la sport - noul stadion national e aproape gata. Se vede frumos cand trec pe langa el de la serviciu, dar are doua mari hibe - e copia unui stadion din Franta, si nu poate gazdui meciuri de rugby. 

Pana la un post ma consistent, a bientôt!

Two Dark Blue Worlds

In caz ca n-ati observat deja, de astazi zburam in doi. Lea e aici sa ofere Zborului de Noapte stropul de interesant care ii lipsea. Fasten your seat belt!

Epic

15.11.2010

NASA tine o planeta intreaga cu sufletul la gura anuntand ca in cursul zilei de astazi va sustine o conferinta de presa in legatura cu descoperirea unui obiect cosmic "exceptional" (dixit!) in imediata vecinatate a sistemului nostru solar, observat de super telescopul "Chandra" specializat in captarea razelor X venite dinspre "out there". Imediat in mintea mea incep sa se inghesuie "Space Odyssey",  "Close Encounters", "ET", "Copiii Dunei", sabia lui Darth Vader si  Bruce Willis in "Armageddon", facandu-ma sa ma intreb cam ce-ar putea fi misteriosul obiect. Bun.

Pana la urma aflam ca respectiva chestie observata in 2010 de state of the art technolgy  telescope a fost descoperita in 1979 de un astronom amator,  si ca este vorba PROBABIL de o gaura neagra SAU o stea neutronica, si ca "imediata vecinatate a sistemului nostru solar" inseamna  nu pe undeva pe  la  periheliul lui Pluton, cum credeam eu, ci  intr-o alta galaxie situata la mama dracu,  adica la aproximativ 50j de milioane de ani lumina.
Da, deci, da. 

???

Cate goluri trebuie sa mai luam pe final ca sa invete fundasii nostri ca un meci are 90 + cate minute vrea muschiul arbitrului?

Cate meciuri mai trebuie sa pierdem ca antrenorii nostri sa realizeze ca a-ti propune sa faci egal e cea mai sigura metoda de iesi invins?

Cat ii mai trebuie lui Razvan Lucescu sa-si dea seama ca Sapunaru nu e om de nationala?

Cat ii mai trebuie Federatiei sa-si dea seama ca nici Razvan Lucescu nu e om de nationala?

De la cate turnee finale trebuie sa mai lipsim pana sa aducem in pana mea un antrenor strain?

Cu cine trebuie sa picam intr-o grupa ca sa scoatem mai mult de 2 puncte din 3 meciuri ?

Mi-e rau !

Me and the chocolate factory

Ori eu m-am tampit, ori nu ii mai inteleg deloc pe baietii care se ocupa cu publicitatea in tara asta. Ciocolata ROM, aia de care se vorbeste pe mai toate forumurile de cateva zile, si-a schimbat traditionalul ambalaj tricolor in stelute si dungi americanesti. Initial am luat-o ca pe o gluma, asa cum ne-au obisnuit de cativa ani incoace producatorii. Cum nu sunt un consumator inrait de publicitate, cum sunt ferm convins ca un produs se vinde singur daca e bun si cum tot ce am invatat eu in urma aventurii mele prin industria de gen a fost "there is no such thing as truth in advertising", reclamele la Rom m-au facut cel putin sa zambesc. "Rom cel Mare", "40% pe degeaba" si "Partidul te vrea tuns, roakere" au fost gaselnite in niciun caz geniale, dar macar amuzante. Si, poate cel mai important, aveau aerul unei poante "in familie", "intre noi", genul de banc la care te puteai prinde doar facand parte din grup si la care un strain n-ar fi putut zambi fara sa intrebe in prealabil despre ce e vorba. Cred ca in asta a constat adevarata putere a brandului ROM si asta m-a facut sa ma atasez si mai mult de el (de parca faptul ca am crescut cu gustul si cu forma ei, neschimbate timp de zeci de ani, si ca doua mici lingouri din astea aromate bateau la fund orice desert in studentie n-ar fi fost de ajuns).  

Pot sa inteleg o tentativa de a jongla cu kitschul daca, de exemplu, ai fi vrut sa iei la misto "romanismele" specifice anilor '90, cand tot romanul isi boteza proaspatul magazin de la coltul strazii "Arizona" sau "Texas". Dar de-a dreptul scarbos e spotul TV, in care un tip la costum imi explica mie, tot pe americaneste, ca noul ROM, in noul ambalaj, este "mai bun", ca schimbarea a fost facuta "pentru mine", si ca acum nu mai trebuie sa-mi fie rusine cu ea pe aeroporturile lumii. Si la fel de scarbos este bla bla-ul cu care a venit agentia care a gandit campania, ceva cu noile valori ale tinerei generatii care prevaleaza in fata perimatului spirit national. HAI SICTIR !

Nu, nu vorbesc aici de patriotism. Hai sa fim seriosi, nu e cine stie ce act de mandrie nationala sa savurezi o ciocolata, fie ea invelita in tricolor - ca doar ambalajul oricum il arunci, nu? Mereu m-a distrat chiar nuanta ciocolatie in care batea treimea de steag care ar fi trebuit sa fie rosie (ma gandeam ca e vreo aluzie la culoarea situatiei din tara).  Iar desteptii cu camasi roz si ochelari gen Woody Allen care se impauneaza ca "noul Rom se vinde bine" sa retina un detaliu: se vinde bine de prin 1960, asa ca ma indoiesc ca au vreun merit. Prin urmare, cumpar ciocolata aia de atata vreme pentru un singur motiv: e buna. Dar nu inteleg de ce e "mai buna" acum, in steag american, vanduta cu accent american. Ador America lui Clint Eastwood, a lui Frank Lloyd Wright si a lui Seinfeld, dupa cum o detest pe cea a democratiei exportata cu Tomahawk-ul. Practic am tot atatea motive sa iubesc si sa urasc Romania (cu mentiunea ca ea nu-mi cere viza nicaieri - asta ar mai lipsi). Toate astea ma fac sa consider noua campanie de imagine Rom la fel de potrivita ca nuca in perete. La fel de potrivita ca inlocuirea scutului de la Dacia cu desfacatorul de sticle de care rad si curcile.

Oricum ar fi, un lucru au reusit cei de la Kandia (producatorii): sa faca sa se vorbeasca despre ciocolata lor. Era insa la fel de buna si fara asta, ii asigur.

The thin green line

De cativa ani buni, o ciudatenie ca aterizata din viitor tot face furori in peisajul citadin bucurestean (ce-mi place mie sintagma asta!). La inceput privind-o cu neincredere vecina cu teama, apoi, pe masura ce s-a obisnuit cu prezenta ei, convins ca nu face rau nimanui, bucuresteanul a ajuns sa o inglobeze in universul propriu, intratat incat deja nu-i mai simte prezenta. Nemaivazutul OZN, pe numele sau de cod stabilit de Primarie "pista de biciclisti", devenit intre timp frate bun cu romanul intocmai ca si codrul, serveste de minune ca loc de socializare, scuipat seminte, mers agale, parcat Logan-ul, amplasat jardiniera, bancuta, masuta de cafenea, adica tot ce simte omul mai aproape cand e vorba de infrumusetat traiul de zi cu zi.

Mai oameni buni, am o veste tare proasta pentru voi: pista de biciclete e pentru biciclete !
Da, la noi pista de biciclete e facuta cu curu'. Intr-o tara normala, ar fi fost separata de traficul pietonal prin mai mult decat o simpla dunga de vopsea, iar intr-o tara si mai normala gurile de canal, panourile de afisaj, piticii de cauciuc, bordurile cat Mont Blanc-ul (motivul pentru care roata mea din spate nu mai arata de mult ca un 8, ci ca un 88) n-ar avea ce cauta acolo. Dar pentru Dumnezeu, toate astea AJUNG ! Va inteleg, sincer, ca n-aveti unde va parca BMW-ul, inteleg ca mai exista si handicapati care traseaza o pista fix printr-o statie de autobuz (asta se intampla in Tineretului), dar ce nu inteleg eu e de unde sentimentul de ofensa, luata personal, cand un biciclist te atentioneaza sa te dai la o parte, culmea, de pe pista de biciclisti. Deunazi, o doamna eleganta cu un aer tare contemplativ, imi explica, dupa ce a tresarit bine cand am claxonat-o, cat de obisnuita era ea in Viena cu asa ceva si cat de mult timp ii ia sa se obisnuiasca si in Bucuresti. Astazi, o fufa care se oprise la o sueta (ati ghicit unde, pe pista) era tare ofensata ca am claxonat-o. "Da esti pe contra sens", sare ea in sus. Eram, pentru ca pe sensul cel bun se proptisera ea si prietenele ei. Un idivid cu aer de client regulat la shaworma imi striga "da de ce n-o iei p-acolo?!" - adica pe zona pentru pietoni. Pentru ca acolo trebuia sa fii tu, nu eu, duuuh !

A, si nu mai zic de senzatia de adrenalina pura pe care o ai cand mergi cu bicicleta pe carosabil, acolo unde nu mai exista linia cea verde mult hulita. De la oglinzi retrovizoare trecandu-ti milimetric pe langa brat la galeti de apa aruncate cu zel fix in fata ta de florarese ametite (da, mi s-a intamplat si asta), o gama larga de experiente contureaza portretul unui nou sport extrem. Recomand cu caldura pentru asta Magheru si Stefan cel Mare. Ne vedem pe strazi !

PS: The Thin Red Line - foarte bun film. De vazut neaparat.

Foc automat

Muzeul Aviatiei tot nu scapa. Nu e o surpriza pentru nimeni, tocmai a fost declarat "cimitir de avioane vechi" si "teren folosit irational" de catre seful Fortelor Aeriene Romane, g-ral Ion Aurel Stanciu. 1400 de locuinte noi, dintre care aproximativ 600 urmeaza a fi alocate MApN, vor fi construite pe 4.5 ha din deja fosta curte a muzeului. Mai raman hangarele si un petec de teren la intrare, arhisuficient, nu-i asa, pentru istoria de buzunar pe care o are Romania in aviatie. Este invocata nevoia de locuinte la nivelul tinerelor cadre din Armata si in sectorul civil. O inteleg perfect, si poate nu m-ar deranja atat de tare acest act de distrugere (oare al catelea?), daca n-as sti mult prea bine cine are acces la locuinte sociale in cadrul Armatei, si daca n-as sti ca rasfirate prin tot Bucurestiul zac de 20 de ani tot felul de structuri abandonate, numai bune de finalizat. Marele dezavantaj e ca nu se afla pe teren MApN, deci n-ar fi cine stie ce gheseft la o eventuala revanzare. In fine, lupta cu morile de vant nu ma caracterizeaza, prin urmare astept cu nerabdare expozitia de Jeep-uri de peste gardul muzeului, ca de Boeinguri, IAR-uri si Mig-uri ne-am cam lins pe bot.

.....................

Se insoara Johny. Wouldn't that be a sight to see? :D

....................

Apare Tropa de Elite 2. Abia astept.

....................

Nationala nu mai bate pe nimeni. Nici o problema, de la Federatie suntem asigurati ca punctele pierdute cu Albania si Belarus vor fi recuperate. Cu Franta.

...................

Treziti-ma, va rog, pe la sfarsitul lui Noiembrie. Urasc toamna.

....................

Speranta moare ultima

Incredibil dar adevarat, zilele trecute am citit ceva memorabil in presa romana. Interviul cu pompierul care a intrat primul in infernul din maternitatea Giulesti, in incendiul de saptamana trecuta. Calitatea lui consta de fapt in cea a materialului uman din care eroul articolului pare a fi facut.

Plutonierul adjutant Cristian Valcu vorbeste cu modestie si totusi cu o demnitate rara in Romania de azi despre meseria lui. Nu o spune, dar munca lui se aseamana foarte mult cu cea a personalului medical: salveaza vieti. Are o uniforma care trebuie respectata, in primul rand de el insusi. A depus un juramant. Ca si la medici, succesul sau esecul misiunii lui depinde de calitatea echipamentului si de cunostintele de care dispune. Si poate de curajul si nebunia pe care nicaieri in lume fisa postului nu le mentioneaza, dar se presupune ca le are atata timp cat practica acea meserie. Si, ca si medicii, are un salariu de rahat.

Asemanarile se opresc insa aici. Subofiterul Cristian Valcu nu ameninta cu zburatul in tarile calde unde munca i-ar fi poate, mai apreciata (si, ceea ce uita domnii doctori sa mentioneze de fiecare data, greseala chiar se plateste). Nu asteapta sa-i bage cineva o bancnota in buzunar pentru a-si face treaba. Nu invoca reducerile de personal, subfinantarile, dotarile si nu comenteaza calitatea celor pentru care trebuie sa intervina (am auzit odata un medic zicand ca sistemul medical din Romania e prea bun pentru cetatenii pe care ii serveste).

Nu stiu daca Cristian Valcu este un erou, asa cum l-a numit presa. Cred ca nu si-a dorit niciodata titlul. Sunt insa sigur ca atata timp cat mai exista astfel de oameni speranta moare ultima.

Joace

Pentru cand pleaca seful din birou si si-a luat si servieta cu el. Pentru cand baiatul cu pizza intarzie nepermis de mult. Pentru cand ai face orice altceva numai sa nu lucrezi. Pentru cand iar-intarzie-si-se-mai-raceste-si-ciorba, mama lui! Pentru cand n-ai nimic altceva mai bun de facut. Pentru toate astea... exista jocuri.

Cer Senin !

E Ziua Aviatiei si cel mai potrivit ar fi sa trimitem un gand inspre soare, acolo unde, daca am putea zbura, i-am regasi pe Doru, pe Foozie, pe Tzone, pe Darjan, Cantacuzino, Serbanescu... si multi, multi altii. Macar atat. In rest... Alias le spune mult mai bine. Cer Senin !

100

Azi aniversam 100 de ani de la zborul lui Vlaicu. In cinstea evenimentului, Fortele Aeriene au ridicat cam tot ce aveau disponibil, mai putin Lancer-ele, pentru o trecere pe deasupra Campiei Cotroceni (locul unde se afla astazi Afi Palace). Nefiind prezent la fata locului, IAR-urile 99 si un Spartan s-au gandit si la mine, survoland zona in care lucrez.

Tot anul acesta se implinesc 100 de ani de la inventarea motorului cu reactie de catre Henri Coanda. Avem ce sarbatori, avem de ce sa fim mandri. Pacat doar ca nu mai suntem de mult acolo unde am fost candva.

Desi nu prea am avut liniste in ultimele zile, tot mi-am facut ceva timp, sambata trecuta, pentru o raita la Bookfest, la timp pentru a asista la lansarea "Fortaretei Ploiesti" de J. A. Stout. O carte extraordinara, o poveste adevarata cu Liberatoare, Fortress-uri, IAR-uri, si... de fapt, cu oameni. Invitat, Generalul (r) Ion Dobran a tinut un discurs sfasietor. Pacat ca n-am avut prezenta de spirit sa iau cu mine cartea sa, "Jurnalul Locotenentului Dobran" pentru a mi-o semna, dar am primit totusi autograful mult ravnit pe cartea lui Stout. Cu mesajul "Asa a fost atunci". Cel mai valoros cadou primit vreodata.

From South Africa

Undeva in Balcani

Unul din lucrurile care n-au putut fi niciodata spuse despre mine e ca mi-ar place Bregovic. Sa ma scuze ai sai fani die-hard (destui printre cunoscutii mei), dar nu ma regasesc deloc in muzica lui. Si totusi... iata-ma pe Zone Arena, in primele randuri chiar - minunea a fost posibila datorita faptului ca avem pile la proiectantii locatiei care au beneficiat de invitatii moca.
Public pestrit, multe ochelariste aterizate direct de la birou, ceva hipsters cu nelipsitele palarii (sa le zica cineva ca daca nu te cheama Sinatra, Humphrey Bogart sau Leonard Cohen arati penibil) familisti, sponsori, targoveti, popor.

Aceeasi reteta consacrata de ani de zile: fanfara, un cor barbatesc si doua bulgaroaice in costum traditional de-al lor pe post de backing vocals, un tobar/vocalist mai haios decat toata trupa la un loc, si renumitul Goran, care si-a ridicat fundu' de pe scaunul ala vreo 10 cm spre sfarsit. Pe langa ciorba lunga a sarbului, mult mai savuros mi s-a parut ghiveciul de lautareasca-jazz-folclor-funk si damned-if-I-know servit in deschidere de Taraful din Clejani si faimoasa Viorica de rigoare. Femeia are plamani, nu gluma, si daca ma intrebati pe mine, zic ca bate la fund multe voci feminine din Romania cu pretentii mai mari. Nu pot sa zic ca nu mi-a placut, ba dimpotriva. Si daca mai adaugam si showul Margheritei (tot din Clejani, junioara familiei) insotita de trupa sa de pitzip... animatoare, cred ca experienta a meritat banii. Pardon, efortul. Un final apoteotic pentru 3 saptamani de foc continuu. I need a drink.

Newsflash

Vesti bune. Muzeul Aviatiei va ramane intact. Sursa aici. Desi intial ii negase existenta (!) primarul Ontanu anunta ca hotararea HCL44/18.03.10 de trecere a imobilului din proprietatea MAPN in cea a Sectorului 2 va fi revocata. Bun. Acum poate ne mobilizam cu acelasi entuziasm si pentru reabilitarea exponatelor de acolo si pentru popularizarea muzeului asa cum merita.

Si oricum nici ceva prudenta cu comunicatele astea nu strica, pentru ca, de exemplu, nici la Obor nu trebuia sa se construiasca un mall si pana la urma, cum ai da-o, tot mall iese.

Echoes

Jurnalul si Adevarul au scris articole despre tentativa Primariei Sectorului 2 de distrugere a Muzeului Aviatiei. Asociatia Aripi Romanesti a inaintat cereri catre PS2, MIRA si MAPN pentru punerea la dispozitie a informatiilor cu caracter public in aceasta afacere, iar Ministerul Apararii ne linisteste (de remarcat promptitudinea). Tare sunt curios pana cand.