Ieri

Niciodata Ioan Postolache, capul de formatie al Iacarilor Acrobati, nu a aratat mai bine intr-o fotografie.

Sursa: Ghid AZ

Note pastelate si, printre randuri, ganduri...

Am (re)venit, cu drag, cu bucuria de a contura, printre randuri, ganduri... :)

de-atata timp visez sa scriu, sa ma asez in fata laptop-ului ca in fata unui drum, pe care sa-l acopar cu pasii cuvintelor pana la voi...

Pentru a scrie, dragii mei, consider ca iti trebuie o stare de liniste, de o anume armonie, pentru ca ceea ce transmiti sa poata fi un dar, un dar dintr-un preaplin al tau!ca

Am cautat, asadar, in tot acest rastimp, sa-mi recastig echilibrul pierdut, sa ma regasesc, sa redescopar speranta de a putea transforma zgomotul in muzica, dezordinea in dans si, poate, stramtul in poarta deschisa...; daca, inainte, ma repezeam sa judec si sa dau verdicte sau sa-mi stabilesc un crez si un fel anume de a fi, am realizat, ulterior, ca nimic nu e liniar, nici simplu!

Exista, cred, o dialectica a firii si, tocmai cand sustii, sus si tare, ca esti intr-un anume fel si ca nimic nu te poate clinti din convingerile tale, vine un val al intamplarilor care iti dovedeste contrariul si care te impinge dintr-o extrema intr-alta. Cand te lauzi cu intelepciunea, cu transparenta sufletului, deodata te impresoara o orbire, o intunecare si cazi, uimit, intr-o opacitate de care nu te credeai in stare..! Insa, destul despre asta, e o chestiune cu radacini extrem de adanc ancorate si intortocheate, pe care n-as putea, si nici n-as vrea, s-o lamuresc aici.

Continui prin expunerea crezului meu - de ieri, de azi, de fapt, dintotdeauna - care, am convingerea ca va ramane de neclintit, indiferent de nuantele care vor colora schitele prezente-mi pe sevalet. Vorbesc, desigur, de acele nuante, pe care altcineva le alege-n locu' meu...! Cu ce drept face asta? Ei bine, n-am aflat raspunsul, insa, s-a intamplat, a golit, cu o aviditate greu imaginabila, tot tubul cu negru, un negru de nepatruns pe care-l adunase, probabil, din cele mai negre unghere ale fiintei sale!! Panza mi-a ramas - si-o voi avea, cel mai probabil, pana la capatul timpului meu - (ce simplu ar fi fost s-o fi putut inlatura!), insa, vreau sa cred (si, pentru asta, imi voi cauta, neobosit, cele mai calde si frumoase nuante) ca le voi colora, exact asa cum imi doresc, pe cele ce-i vor urma...!

Asadar, dragii mei, cred, cu tarie, ca viata trebuie traita ca un vis, ca trebuie sa descoperim - noi, toti!!! - noi frumuseti, iar daca nu le putem descoperi, atunci sa le cream, altminteri riscam sa ne ofilim si sa ne sufocam in nuante de gri sau, si mai rau, de un negru apasator - din preaplinul altora sau cine mai stie de pe unde...!?

Dragii mei, permiteti-va vise de zi, bucurati-va de bucuria de a fi...! :)

Cu bine,
Lea