vineri, 29 iulie 2011

Sub soarele toscan - parte seconda


Ne-am urcat in tren si am facut ce mie imi place nespus sa fac atunci cand sunt intr-o tara strina: am lasat in urma orasul cu nesfarsitele siruri de turisti la muzee si galerii, si am patruns in inima tinutului, acolo unde intelegi cel mai bine spiritul locului si oamenii cu ale lor rutine de fiecare zi si mici happening-uri urbane. 

In Pistoia, un orasel cam cat Rm. Valcea sa zicem, am descoperit, in fata unei  biserici de piatra in stil romanic, un targ de produse traditionale, italiene si frantuzesti: de-ale gurii, parfumuri, haine si pielarie - totul facut in casa. Un italian haios care nu stia engleza dar o rupea pe germana - era originar de undeva de la frontiera cu Austria nu ne-a lasat pana nu i-am gustat salami-ul uscat si picant (pana la urma am si cumparat doua calupuri deloc rele). Nu departe era un parc langa a carui intrare curgea, de la un robinet, cea mai buna apa din regiune - cum a laudat-o un batranel venit sa-si faca provizia pentru cateva zile. Tot acolo am vazut la loc de cinste, in vitrina unui magazin de instrumente muzicale, o chitara bass purtand inscriptia "Pink floyd - Roger Waters Precision Bass". Daca as fi stiut sa cant la asa ceva m-as fi incumetat sa dau cei 739 de Euro cat facea respectivul instrument. De asemenea, Pistoia pare a fi un important centru teologic, acolo intalnind mai multe institutii de invatamant de profil pentru diverse confesiuni.  In rest, aceleasi stradute pustii in miezul zilei ce tind sa se aglomereze pe masura ce se apropie seara, ca in orice tara mediteraneana care se respecta. 
Multa arhitectura veche - baroc si art nouveau, bine intretinuta, chiar daca (si e valabil pentru cam tot ce-am reusit sa vedem din Italia) nu impresioneaza prin curatenie. De fapt am fost uimit de discretia prezentei  arhitecturii contemporane - cea mai moderna cladire observata a fost un spital undeva la marginea Florentei. 

Ceva mai la sud, in Prato, am dat peste ruinele unei cetati medievale unde urma sa se puna de un concert si de o capela scaldata intr-o lumina albastra, deschisa vesnic intru pomenirea eroilor locali. Ca si in restul localitatior, arhitectura pare sa se fi agatat undeva pe la sfarsitul anilor 70 - complexul lor comercial amintindu-mi de Cocorul bucurestean inainte de a primi noua infatisare.
Singurele regrete sunt ca n-am apucat sa vizitam Pisa - ar fi dat bine cateva poze langa faimosul turn - si ca timpul nu mi-a permis sa fac ceva plane spotting desi am locuit nu departe de un aeroport destul de uzitat. 
Imi voi aminti mereu cu placere de serile pe terasa, cu depanat de amintiri si schitat planuri de viitor la un pahar de vin portughez si o bere nemteasca (doar eram in Italia, ce dracu'). 

Intorsi acasa am regasit lucrul care lipsea cu adevarat pe unde am fost  si care da un farmec aparte verii in Bucuresti: mirosul de tei, luandu-ne in primire inca de pe pista aeroportului si care m-a insotit pe urma seri intregi pe strazi, la stadionul de rugby, sau trantit in pat cu fereastra deschisa savurand o carte buna - cadou de la Geticul.
                                         
                                       
                                       

                                             
                                               
                                               

duminică, 17 iulie 2011

The Missing Man



    Pentru cei care au lasat locul liber in formatie inainte de vreme.
    Otopeni, 16.07.2011

joi, 14 iulie 2011

In colimator

De Stadionul Steaua se alege praful. La propriu. Cazuta la mijloc intre interesele generalilor cu multe stele din MAPN, pe de o parte, si ale lui Becali pe de alta (care, om de faceri fiind, pana la urma, nici macar nu poate fi acuzat ca isi vede interesul), arena deocamdata zace in paragina, viitorul fiindu-i cel putin incert. Steaua ar urma sa imparta noul Stadion National cu Dinamo (si poate si Rapid) dupa modelul Inter-AC Milan, actualul teren revenind unor fosti proprietari de prin comuna Chiajna, din cate se aude

Putina istorie: stadionul Steaua a fost construit de Armata in timp record in prima jumatate a anilor 70.  Legenda, pe care inclin sa o cred, spune ca militarii in termen carau pamantul in spate cu ranita din dotare. A fost, la vremea respectiva, singurul stadion de la noi construit exclusiv pentru fotbal. Meciul inaugural : Steaua - OFK Belgrad (2-2), in 1974. A fost prima arena din Romania care a gazduit Liga Campionilor. De aici au plecat cu privirea in pamant Anderlecht, Valencia, PSG, Dinamo Kiev. A fost stadionul de pe care "generatia de aur" a Nationalei si-a inceput cursa nebuna, prin acel 3-0 contra Danemarcei. 

Imi aduc aminte cum am degerat la meciul cu Slavia Praga din iarna lui 99, primul meu meci vazut pe Ghencea, cum ne-am intors la camin ALBASTRI de frig, dar bucurosi, dupa victoria cu Southampton si cum ne-am muscat inciudati buzele la acel 3-5 cu Lyon din 2008. Plus multe alte momente cu farmecul si nostalgia lor. 
Bun, atunci cand cifrele au spus-o, s-au mai vazut si pe afara "temple" demolate si echipe care si-au luat la revedere de la decenii de istorie pentru a se muta in casa noua. Probabil ceva "tunari" englezi mai batrani lacrimeaza si azi dupa Highbury, iar torinezii inca mai suspina dupa Stadio delle Alpi. Progresul cere si astfel de sacrificii cateodata. Dar cum la englezi si italieni trecutul ramane totusi ambalat frumos pentru posteritate in muzee si  carti, in timp ce la noi peste muzee se ridica blocuri si nici cu cartile nu ne omoram, se prea poate ca intr-un viitor nu foarte indepartat, atunci cand le vom mai aminti, din cand in cand, de istoria Romaniei, sa fim intrebati cu un zambet politicos: "... care Romania?"

luni, 11 iulie 2011

Cu aripi larg deschise

Se apropie Ziua Aviatiei si dupa traditie vom avea parte din nou de un spectacol frumos. Otopeni Air Show asteapta pe oricine tresalta la sunetul unei elici si la vederea unei aripi de dural profilata pe un cer albastru. Nu stiu altii cum sunt dar eu voi fi acolo negresit, Sambata 16 Iulie.

vineri, 8 iulie 2011

Sub soarele toscan - parte prima

Toscana este, zice-se, cea mai frumoasa regiune a Italiei. Cum inca n-am avut ocazia de a le vedea pe celelalte imi lipseste termenul de comparatie, asadar va trebui sa accept adevarul afirmatiei. Iar perla regiunii este, bineinteles, Florenta, cu a sa scoala renascentista de arta si arhitectura. 

Am inceput prin a colinda tinutul, poposind in Fiesole, un oras asezat pe o colina de unde privelistea asupra Florentei este absolut splendida. De fapt intregul peisaj toscan face toti banii - plopii si chiparosii pe care ii stiam din fotografii si picturi ii dau un aer inconfundabil, iar arhitectura vine sa completeze spectacolul, fara sa-l altereze catusi de putin. Tipologia caselor din Toscana rurala cuprinde planul simplu, de regula patrat, acoperirea facandu-se in 4 ape si invariabil cu tigla ceramica (probabil intr-o combinatie de simt estetic, regulamente urbanistice stricte si respect pentru traditie). Iar italianul de rand nu lasa nicio fereastra sau balcon neimpodobite - fie de flori, fie de drapelul national. De sute de ori am oftat cu gandul la ce avem acasa si nu stim sa pretuim. 

Ziua a doua, si inca vreo cateva din cele ce au urmat au fost dedicate Florentei. Domul, bineinteles, si a sa Campanila (doar 412 trepte am avut de urcat pana la ultimul nivel, fara a regreta o secunda), Piata Signoriei, cu ale sale splendide sculpturi (unele dintre ele, e adevarat, sunt copii dupa adevaratele capodopere,  aflate in muzee), Ponte Vecchio - locul de intalnire al celor mai faimosi aurari din lume, Palazzo Pitti si Giardino dei Boboli - sunt de neratat si la indemana oricui, daca ajungeti prin zona. In plus, orasul e plin de Chiese, Santa Marii si Piazze care mie, candva, mi-au scos peri albi la Istoria Arhitecturii. Un moment cu adevarat unic l-am trait vizitand Galeriile Uffizi, in care umanitatea a concentrat tot ce are mai frumos in materie de arta. O experienta fabuloasa la pretul  unei beri si-o pizza: 10 Euro. Marele inconvenient: no photos, please. :( 
Si a mai fost un episod cu o puternica incarcatura spirituala, despre care il las pe Geticul sa povesteasca asa cum stie el (Ave, Geticule, multamim fain de gazduire, de rabdare si de cardul pentru Coop ^:)^ ). 
                             
                             In the garden of Good and Evil

                             Splendor

                            In Gothic we trust                               

                             
                             Mi casa es su casa

                             Green is the colour