Coboram. Deja se vede cu ochiul liber, stomacul simte si el. Emotie, un balans usor in aripa, flapsul si trenul gajaie metalic - pozitie de aterizare. Survolam o autostrada, undeva in departare se vad cateva turnuri invaluite intr-un nor portocaliu. Uite, au si ei smog. In rest, cerul e albastru. Pe aici asa a fost mereu. Touchdown. Maiestuos, impecabil. Aplaud in gand - nu se mai poarta de vreo 20 de ani...pacat. In jur incep sa clicaie catarame de metal, forfota obisnuita, nerabdare, cateva cuvinte in romana si engleza - data trecuta stewardesa sefa stia si spaniola.
Airbus defileaza tacticos prin fata unei linii de 747 - sunt dezamagit, mi le imaginam mult mai mari. Decoleaza un McDonell-Douglas si il pierd din vedere cand viram pe breteaua ce duce la terminal. Peste tot cozi si fuselaje albe cu benzi portocalii si galbene - Iberia la ea acasa. Au stewardese dragute dar cam sictirite, vorbesc engleza mai rau ca mama, intarzie cu orele pe cursele interne si au tarife piperate, dar aterizeaza excelent si pana la urma tot de duc de la A la B in one piece.
Strabat coridorul mobil si mai arunc o privire cladirii valurite a aeroportului, acum deja familiara - de aici se vede bine. Metal, lemn lamelat si sticla, unduindu-se matematic, si totusi armonios, organic - Richard Rogers at his best. A luat si premiu lucrarea asta. O poza fugara, "Transilvania" parcata intre "Tenerife" si "Las Palmas" - ce geografie minunata! - si controale, politisti in uniforme straine, verzi, e inca necesar. Un telefon acasa, in romaneste. Un baiat negricios ma intreaba in engleza daca stiu cum poate ajunge la gara. Are tren spre Portugalia. Habar n-am, my friend. Eu am de asteptat 3 ore si iau alt avion. Esti din Romania? Yes. De unde stii? Te-am auzit vorbind, sunt din Egipt, dar am stat 2 ani in Romania. Cool. Ce mica e lumea!
La un bufet, o picolita isi face de lucru cu niste farfurii si fredoneaza "Rosas". Ca sa vezi! Imi amintesc ca tot aici l-am auzit prima data, cu un an inainte.
Imi iau o cutie de Kas de limon (ce pacat, la noi nu se gaseste) si ma pun pe asteptat. De unde stau, se vad, prin peretele enorm de sticla, avioanele parcate, cu oameni misunand pe langa ele, o alta aripa a Barajas-ului asta intins cat un oras, iar undeva, departe, dincolo de pista, dealuri verzi. Si cerul. Peste tot la fel, dar parca... atat de diferit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu