Cautand pasarea de foc

In lumea filmelor de animatie, "Space Firebird 2772" este un clasic. A aparut in 1979 si este inspirat din creatia celebrului autor de benzi desenate Manga Osamu Tezuka - aceasta fiind considerata, de altfel, opera vietii lui. Nu stiu cati isi mai amintesc, dar este unul dintre primele filme de animatie difuzate de TVR imedat dupa Revolutie (in forma de serial, sub numele de "Pasarea de foc spatiala").

Desi astazi, dupa Final Fantasy, Ice Age si Wall-E, realizarea grafica poate starni zambete, povestea este deosebit de sensibila si emotionanta. Intr-o lume in care oamenii sunt conceputi exclusiv artificial, iar destinul le este hotarat inca dinainte de nastere (avand culoarea ochilor ca semn distinctiv al "castei" din care urmeaza sa faca parte), singura sansa de supravietuire a Pamantului este sangele de Phoenix, despre care se spunea ca, prin sacrificiul lui, are puterea de a reda viata unei planete muribunde. In cautarea sa este trimis tanarul pilot Godo, ajutat de femeia android alaturi de care crescuse - Olga.

Desi gasesc mitica pasare, iar membrii echipajului navei sunt pierduti in lupta unul cate unul, baiatul refuza sa o sacrifice, avand prea multa dragoste pentru orice fiinta vie, lucru pentru care androidul cel blond va plati el insusi cu viata. Intr-un final, creatura de foc vindeca pamantul, oferind totodata viata fetei, transformand-o in fiinta umana, iar Godo renaste in bratele ei, in chip de copil. Poate cea mai sfasietoare scena din lumea Manga.

Pentru curiosi, filmul este disponibil in intregime pe Youtube.

'cause I'm a punkrocker

Teddybears Feat. Iggy Pop -Punkrocker
Uploaded by LostPirate77. - Music videos, artist interviews, concerts and more.

O piesa mai veche dar Iggy Pop face aici o treaba buna. De ascultat noaptea pe strazi.

The Wanderer

"I went out walking, through streets paved with gold..." Mi-am facut un obicei din iesirile nocturne. Noaptea orasul e frumos. Nu arata neaparat frumos, dar se simte frumos. De la Iancului pana la Universitate miroase a iarba umeda. Si undeva, pe langa Foisorul de Foc, a vanilie. La miezul noptii e coada - la clatite. Am redescoperit strazile din spatele Cismigiului, sunt ani de cand nu mai fusesem pe acolo, cred ca de pe vremea proiectelor de urbanism din anul IV. Zona abunda in bijuterii art-nouveau, e o placere sa le studiezi - in semi-intuneric se contureaza mai bine detaliile. Si imi amintesc ca am mai vazut, undeva pe langa Dinamo, o casa superba, acoperita toata de iedera, arata de parca ar fi desenat-o Tim Burton.
Nu stiu de ce, The Jack e inchis. Ce bine ca exista in schimb H&H (Heaven and Hell). E acolo un coltisor - nu zic care - rupt parca dintr-un film cu James Cagney. O tigara , un Bloody Mary, si incepi sa crezi in calatoriile in timp.
Singur, Bulevardul Magheru pare rupt dintr-o cu totul alta poveste. E plin de straini si curve rebegite - mi se pare mie sau astea seamana toate intre ele ?
Ieri seara am ajuns pana la aeroportul Baneasa. La timp sa vad un 737 de la Wizzair decoland, si suficient sa ma apuce iar dorul de duca.
Prins intr-o relatie de love and hate cu orasul asta, nu pot sa nu apreciez astfel de mici episoade. Dupa 10 ani de stat aici, 10 ani in care, pe rand, l-am detestat, am avut nevoie de el sau l-am indragit de-a binelea, Bucurestiul continua sa ma surprinda. Ca un fel de loc de joaca imens in care mereu mai gasesti cate ceva uitat de data trecuta.

Wherever I May Have Roamed

Piatra Neamt / Bicaz 9-10/05/09

Jacob's Ladder

Rainbow Warrior

Chinese Democracy

Ce faci atunci cand nu mai e nimic de facut ?

Knocking On Heaven's Door - o comedie germana din 1997 cu numele unui cantec care a facut istorie. Mai bine zis o comedie amara. Cred ca nu doar la noi exista conceptul de "haz de necaz" - nemtii par sa il aplice si ei din plin. Doi tipi, unul bolnav de cancer in faza terminala si unul cu doar cateva zile ramase de trait din cauza unei tumori pe creier, si epileptic pe deasupra, se hotarasc sa fuga din spital (cum doctorii oricum nu mai aveau ce face iar asistenta cea blonda le refuzase blowjobul propus nu prea mai erau motive de stat in pat, in pijamale si cu perfuzii, nu ?) si se indreapta catre locul pe care nu il vazusera niciodata in viata: marea. Ceea ce nu se va dovedi chiar atat de simplu, mai ales cand furi din greseala masina mafiei, dar nimic nu e prea greu cand stii ca in curand vei sta cu ingerii la bancuri iar tu nu prea vei avea ce sa le spui - cam asta e intriga filmului. N-am sa insist asupra distributiei - actorii din rolurile principale nu imi sunt cunoscuti (apare insa pe final Rutger Hauer cu un monolog poate la fel de memorabil ca cel din Bladerunner), insa joaca fenomenal si chiar te fac sa razi atunci cand in mod normal nu prea ti-ar arde. Recomand cu caldura.

PS - Ce departe par zilele in care titlul acestui cantec a insemnat pentru mine ceva atat de frumos...