duminică, 25 octombrie 2009

Heading back to Santa Fe




In 1990 Jon Bon Jovi realiza, in opinia mea, cel mai valoros produs muzical al carierei sale - albumul solo "Blaze of Glory". Acesta s-a vrut de fapt a fi coloana sonora a westernului Young Guns II (care nu a inregistrat un prea mare succes, dar a beneficiat de o distributie fantastica: Charlie Sheen, Emilio Estevez, Kiefer Sutherland, Lou Diamond Phillips, Christian Slater) si a fost inspirat de viata legendarului pistolar cunoscut, la vremea lui, sub numele de Billy "The Kid". Mari muzicieni precum Jeff Beck si Elton John au contribuit si ei la acest disc, rezultand, asa cum ziceam, un produs de calitate. Iar "Santa Fe" este una din piesele cele mai incarcate emotional. Preferata mea.



miercuri, 21 octombrie 2009

Noi si Generalul


20 Octombrie 2009, mijloc nesuferit de toamna in Bucuresti, cu eternele blocaje in trafic si obisnuitul cer gri. "Aceeasi trista zi de marti", cum suna, dureros de sincer, un cantec pe care il ador. Cu toate astea, orasul si-a adus aminte ca ceva ar fi, totusi, de aniversat. Cu exact 131 ani in urma, Armata Romana, intoarcandu-se victorioasa din Razboiul de Independenta trecea pe sub Arcul de Triumf, punand bazele unei simple si minunate traditii. Armatele imperiale ale Vestului isi umplu de fast si grandoare paradele din zilele lor aniversare. Pentru un militar roman insa, simpla trecere in pas de defilare pe sub acest monument bucurestean reprezinta, si astazi, cea mai mare onoare a carierei.

Evenimentul a fost marcat prin deschiderea Arcului pentru vizitatori - care, bineinteles, nu au lipsit deloc. Marturisesc ca nu as fi stiut de acest mic happening urban si nici de semnficatia zilei, daca nu mi-ar fi atras atentia un articol din Evenimentul Zilei. Si in special cuvintele unui ofiter in rezerva - generalul de aviatie Neculai Bancea. Are 90 de ani. Daca nu ar fi stelele de pe umeri, ar trece drept un strabunic simpatic. Pe mantaua albastra, a uniformei de aviator, se odihneste aceeasi insigna pe care am vazut-o la zeci de alti batranei, mai mult sau mai putin simpatici, calatori cu RATB - insigna veteranilor de razboi.

In Romania ratelor pentru un Logan si-o garsoniera, vorbele lui par sa rasune dintr-o alta lume: "Trebuie revigorat sentimentul naţional, mai ales acum, când curentele globalizării au fost preluate greşit sau aplicate tendenţios". Sentimentul national. Nu stiu pentru cati dintre noi aceste doua cuvinte, luate impreuna, mai inseamna ceva. Nu stiu daca noi, tinerii alergand intre doua interviuri pentru un job, si acela nesigur, sau la ghiseul pentru o viza si un bilet one way catre tarile calde, ne mai intrebam ce inseamna asta. Nu stiu daca noi, cei care luam "romanica" peste picior la o bere pe Rambla, in coloane de cotidiene respectabile sau in prime-time la tv nu ne strambam de ras la auzul acestei expresii. Multi vor zice ca e usor sa invoci sentimentul national cand ai rezolvat problema acoperisului de deasupra capului si a zilei de maine. Oare? Sunt sigur ca nici viata, nici cariera acestui batran veteran de la Stalingrad nu i-au fost o continua defilare pe sub Arcul de Triumf in uniforma instelata. Daca acest om trecut prin iesiri la inamic, nopti in alarma pe aerodromuri mizere, prin iarna si prin artileria ruseasca, prin Romania comunista si mai apoi post-decembrista, mai are forta, la 90 de ani, sa vorbeasca de "sentimentul national", pe noi, oare, ce ne impiedica?

marți, 13 octombrie 2009

miercuri, 7 octombrie 2009

Like tears in rain



Nu stiu de ce, toamna mi se face dor de Blade Runner. Sa fie atmosfera umeda si intunecata (indemn la introspectie, in ton cu vremea de afara), sa fie frumsetea enigmatica si glaciala a androidei Rachel (Sean Young) sau simpatia pentru personajul haituit (Roy Batty) - jucat magnific de Rutger Hauer... nu stiu. Dincolo de decorul SF, cred ca intrebarea cheie a lui Blade este "ai putea iubi pe cineva diferit, total diferit de tine?". Raspunsul lui Ridley Scott se afla si el acolo, printre enigmele si simbolurile filmului. Pe al meu inca il mai caut.
Obsesiv, Blade Runner imi revine in minte si ador sa il redescopar. In special cateva scene, lectii de actorie si de regie. Azi m-am oprit la monologul sfasietor al lui Roy, androidul ai carui 4 ani (resursa de) viata se apropie, implacabil, de final. Resemnat si trist, isi plange amintirile, probabil singurul lucru de pret pe care il acumulase in timpul scurtei sale existente. But then again... who doesn't?


luni, 5 octombrie 2009

Inceputuri


Dupa "Zbor de noapte" si "Pilot de razboi" ale lui St.Exupery, savurate din scoarta in scoarta pe la 14 ani, "Totul despre escadrila intai" - Victor Donciu, aparuta la Editura Militara in 1990 - a fost prima carte de aviatie a unui autor roman pe care am pus mana. Scriitorul, el insusi fost pilot militar, rememoreaza inceputurile aviatiei supersonice in Romania prin evocarea primei escadrile care, la sfarsitul anilor '50, facea trecerea de pe Mig-ul 15, veteranul razboiului din Corea, pe Mig 19, primul supersonic accesibil tarilor din Est. Atmosfera de aerodrom, fara prea multe zig-zag-uri poetice, de la hangar si sala de briefing pana la zborul propriu-zis. Procesul complicat de cunoastere a avionului si a tacticilor, antrenamentele de zi si de noapte, convorbirile radio, toate sunt descrise in amanunt si nu fara umor. Marele merit al acestei carti - genul de carte pe care o citesti intr-o dupa amiaza - este faptul ca umanizeaza foarte mult, iti aduce aproape lumea atat de greu accesibila a celor care zboara mai rapid decat sunetul.

Victor Donciu a mai scris "Misiunea Tidal Wave" (1993) si apare in postura de coautor, alaturi de Eugenia Tascau, al mai multor romane : "Aviatorii" (1996), "Bombardierele ataca noaptea" (2004) si "Vulturii cerului". Tot impreuna cu Eugenia Tascau a mai publicat o serie de carti documentar, precum "Batalia aeriana a Romaniei", "Escadrila 52 Vanatoare" si "Sub cerul Pacificului". Raritati.


duminică, 4 octombrie 2009

Nu te-am uitat

Astazi Florian Pittis ar fi implinit 66 de ani.