Raspunsul meu pentru toti si toate

• George Michael
• New Music

Eu - la timpul prezent

The day I flew a "21"

Zbor - la timpul trecut

Muzeul Aviatiei. Mai fusesem, acum un an, cand inca era in curs de re-amenajare (imi amintesc ca mi s-a spus ca va mai dura o saptamana-doua pana sa-l redeschida oficial - a durat un an si doua luni). Intotdeauna am apreciat oamenii care stiu sa estimeze corect doua lucruri: distante si perioade de timp. Sunt foarte putini.

Scurt pe doi: muzeul este amenajat pe terenul unui fost aerodrom, aerodromul Pipera, care a avut un rol important in apararea Capitalei si a Ploiestiului in al doilea razboi. De aici s-au ridicat, in ziua de 18 August 1944, cei 13 piloti romani comandati de legendarul capitan Alex Serbanescu, suficient de curajosi incat sa infrunte cateva zeci de bombardiere si inca pe atatea avioane de vanatoare americane trimise sa bombardeze rafinariile de la Ploiesti. Pentru Capitanul Serbanescu, aceasta misiune avea sa fie ultima. Frumoasa ideea de a pastra spiritul locului, desi, nicaieri, nimic, nu aminteste de acest episod. Prima bila neagra.

Revenind, hangarul fostului aerodrom serveste astazi ca sala de expozitie. O incursiune destul de frumoasa in timp, zic eu, incepand din zilele in care se zbura cu "aeroplane" din panza, lemn si sfoara, pana mai ieri. Fotogafii, brevete, pasapoarte, pagini de jurnal si chiar afise ale primelor spectacole aeriene, toate ingalbenite de ani, scrise si decorate frumos, cu cifre si steme regale. Suficient sa te transpuna in vremea chipiurilor inalte, a monoclurilor si a mustatilor rasucite savant. Vlaicu, Vuia si Coanda sunt, bineinteles, la loc de cinste.

Semi-intuneric, balizaj ca de aerodrom (simpatica idee), atmosfera ca de catedrala. Strabatem anii de "copilarie" ai masinilor cu aripi - fabrica IAR de la Brasov, printre primele din lume, fotografii si piese rare - motoare, subansamble... embleme personale si decoratii de cand esarfe albe fluturau din carlingi deschise. Foarte putine explicatii, din pacate. Si tot din pacate, exact ce era mai frumos se mai gaseste, la noi, doar sub forma de macheta (si asta in cel mai bun caz): minunatul avion IAR- 80, cel care s-a acoperit de glorie in al II-lea Razboi Mondial, destul de bine reconstituit la scara reala, ME Bf 109 G - "germanul" - doar undeva, suspendat in tavan, ca o jucarie de copil pretentios, Stukas-urile au fost date uitarii de-a binelea, si niciun cuvant despre Hurricane-urile de la Constanta. Sau n-a contat, pentru istoricii nostri, ca in plina "batalie pentru Anglia", nemtii si englezii se salutau cavalereste la Marea Neagra, aducand romanilor cele mai bune din avioanele lor? Factorul uman, si el, aproape ignorat. Putin despre Smaranda Braescu, nimic despre "Escadrila Alba" - atat de insignifianta sa fi fost singura escadrila de femei din lume? Nimic despre operatiunea "Tidal Wave" - care, departe de a fi fost succesul cu care se lauda americanii, inca se mai preda la academia USAF, nimic despre 10 iunie 1944, ziua pe care tot ei, yankeii, au botezat-o "Blackest Day" - cu alte cuvinte ziua in care le-am dat-o cam ca la Posada "eroilor americani" - bine ca le-am facut, totusi, monument in Cismigiu - si deja simt ca ma enervez. Din nou.

Aviatia civila, slab reprezentata - doua uniforme, cateva insigne, un planor suspendat si doua modele de utilitare facute tot la noi. De vazut inauntru ar mai fi primul avion reactiv intrat efectiv in serviciu, la noi (IAK23), un Mig-15, ceva aparatura de radiolocatie de prin '50 si panzele pictorului Ion Taralunga, care si-a facut din zbor sursa principala de inspiratie. Lui ii este dedicata o intreaga latura a hangarului-muzeu, la etaj. Ar trebui sa fie mai mult decat fericit. De Doru Davidovici, scriitorul, nu si-a amintit nimeni, desi multi din cei care inca mai zboara azi, zboara datorita lui, in cel mai propriu sens al expresiei. Iarasi, o MARE bila neagra.

Curtea muzeului, desi nu-mi place deloc comparatia, are ceva din tristetea unui cimitir abandonat. Inconjurate de iarba netunsa de MULTA vreme, cu vopseaua cojita si articulatii ruginite, Mig-uri, de la 15 la 29 (acesta din urma modernizat, in varianta Sniper, raritate pentru cunoscatori), IAR-uri 93, facute la Craiova, doua L-uri cehesti, ceva elicoptere (Alouette-uri, o Puma, doua Mi-uri rusesti si cam atat). Frumoasele Il-28, Mig-23, Iar-99, Mig-29 asa cum l-a lasat mama lui, Lancer-ul... se pare ca trebuie sa mai astepte. Alte tari ar fi dat bani grei sa aibe asa ceva in muzeele lor. Mai norocosi au fost belgienii - lor le-a picat un Mig-23 din cer, LA PROPRIU. Prin anii '80, un pilot polonez s-a panicat si a sarit mai repede decat ar fi fost cazul, se pare, iar avionul si-a continuat nestingherit drumul, in linie dreapta, si, ramas fara combustibil, a planat pana a aterizat... in Belgia. Iar "capitalistii" belgieni, dupa ce l-au masurat pe toate fetele, fiti siguri, l-au luat frumos si l-au dus la muzeu. Noi, care am avut cateva zeci de bucati, care nu ne-au venit deloc gratis, le lasam sa rugineasca sub cerul liber, pe aerodromurile desfiintate. Iar ma enervez!!

Intr-un fel, e bine. E bine ca asa ceva exista. E bine ca eforturi, totusi, au fost facute. Prea putin insa, pentru o tara care pretinde ca ar avea valori. Stiu, nu sunt bani (desi, daca ma uit in parcarea hotelului Caro, aflat la doi pasi, sau, si mai bine, la sectia de Politie cu care muzeul se afla gard in gard, nu cred ca banii lipsesc romanilor). Dar cat or fi costand cartile lui Davidovici - se gasesc, inca, la "buchinistii" de la Universitate. Cat o fi costand un strat de vopsea si doua scari, sa poti vedea un cockpit? Cat o fi costand un panou explicativ langa fiecare din relicvele astea? O costa mult sa tunzi iarba?

In fine... plecand, m-am tot gandit la ce s-ar putea face. La ce as putea EU face. Ma intreb insa daca merita.

Spaime

Hmmmm, Adi vrea sa stie de ce mi-e teama. Ok, for the record... let's see.... Mi-a fost o data teama in avionul de Atena. Mai trecusem si inainte prin turbulente, "goluri de aer", etc... dar atunci (era toamna, iar aeroportul, la ei, e foarte aproape de mare) cred ca am batut recordul. La un moment dat am avut impresia ca am cazut in gol vreo cativa metri buni. Pentru moment am crezut ca... that's it! In aceeasi secunda insa, vazand reactia unei stewardese, fara indoiala cu mult mai multe astfel de episoade la activ, m-am linistit. Tipa de-abia daca ridicase un colt de spranceana. Am zis... ok, daca e doar atat... mai merge :)

Ok, eu am raspuns. Who's next? Ia zii Johny!

Rafale

Ca sa nu-i las impresia Adrianei ca am ceva personal cu toamna ei, iaca si ceva lucrusoare pentru care zic ca toamna asta merita, totusi, traita:

* Fetele poarta sal. Sexy! Pe locul doi, imediat dupa combinatia fusta scurta-cizme cu toc. Happy, Adi?

* Metallica: au scos de curand un nou album. "Death Magnetic", anuntat cu trambite, cu multe trambite. Un album de concept, in care piesele chiar se leaga, si, mai mult, toate graviteaza in jurul unei unice idei. Heavy metal curat, ca la inceputuri, poate ceva mai comercial decat as fi vrut. Oricum, ce faci, dupa ce ai facut totul? Evident, o iei de la inceput. Melodii de 7-8 minute, chitara si bass ca in prima tinerete, "Unforgiven III", mitul razboiului care nu se mai termina... exact ca pe vremuri. Daca stiti ce inseamna "ca pe vremuri", cand vine vorba de Metallici, sigur o sa va placa "Death Magnetic".

* "Traum": o supertrupa underground, un superalbum cu nume intrigant si coperta absolut incredibila (de mult n-am mai vazut o grafica atat de simpla si sugestiva). "The Debut After They Disbanded" - puteti sa-l ascultati aici.

* Wall-e: stiu, n-a aparut chiar de curand, dar eu acum am reusit sa-l vad. Animatie de nota 20, randata brici (astia de la Pixar chiar se stiu), poveste emotionanta, care lasa loc totusi si de ceva analiza, pentru noi astia, si, in plus, doua personaje absolut geniale, Wall-e si EVE, care se completeaza si se atrag unul pe altul in probabil cea mai originala si mai haioasa poveste de dragoste de la Shrek incoace. Recomand cu caldura.

* Becks cu lamaie: nimic mai potrivit cand vrei sa-ti vina vara inapoi.

* Muzeul Aviatiei: sper sa ajung maine, s-a redeschis oficial, dupa ce s-a mutat de 3 ori. E in Pipera, pe strada "Fabrica de Glucoza", zic ca merita o vizita.

* Geaca mea de "F16", cum ii zice Johny, de care sunt tare mandru, si pe care toamna imi da din nou ocazia sa o port. Damn, am I cool or what?

* Back to school - de data asta din alta postura, mult mai placuta.

In rest... mai vedem.

Amid the chaos of the day...

www.complex.com

Marooned

[m0ruund]
adj 1: cut off or left behind; "an isolated pawn"; "several
stranded fish in a tide pool"; "travelers marooned by
the blizzard" [syn: isolated, stranded]
2: put ashore and abandoned on a desolate island or coast.




"Marooned" - Pink Floyd, "The Division Bell", 1994

Shadows

Asta suntem. Azi s-a dus si Rick Wright. Claparul de la Pink Floyd. Si s-au dus atatia in ultima vreme... Pintea, Pittis, Stoica, Dobrin, Moldovan, Ciobanu, Iordache... Pavarotti!  Pe unii i-am simtit aproape, pe altii i-am AVUT aproape. Pe altii nu, dar au fost ACOLO si au lasat ceva in urma lor. Multe. Mi-i imaginez pe copiii copiilor nostri, sau, de ce nu... poate chiar, ca in cartile lui Asimov, pe ocupantii cine stie carei nave spatiale venita de cine stie unde, sau de cine stie cand, "rasfoind" prin microcipuri si descoperind vocea lui Pittis si a lui Luciano, privirea lui Pintea si driblingul lui Dobrin. Sau "Us and Them" si "Coming Back to Life", cu Wright la clape. Si extaziindu-se in fata lor, cum ne uitam noi azi la Piramide. Ar fi frumos, nu? 

Si imi aduc aminte de replica lui Ollie Reed, un alt nebun frumos stins din prea multa dragoste de viata, din "Gladiatorul": "Shadows and dust, Maximus! Shadows and dust". Asta suntem. Ceva ramane, de ramas. Dar nu ramane pentru noi. 

Azi e ziua lui Alex - zi frumoasa ca el

Dogfight, anyone?

What We Take From Each Other

Paralele

"Mesajul distona printre stelele prea rare, prin acea albie de ceata, prin acel gust amenintator al marii. Tineam in propriile maini destinele noastre, pe acelea ale curierului si ale navei, depuneam toate stradaniile pentru a ne salva, si omul acela isi descarca impotriva-ne bietul lui strop de fiere. Dar, departe de a ne mania, Néri si cu mine simtiram napadindu-ne o mare si neasteptata veselie. Stapanii, acolo sus, eram noi, iar el - iata ca ne ajutase s-o descoperim! Nu vazuse oare, pe tresele noastre, acel caporal, ca fuseseram inaintati capitani? Ne tulbura in visul nostru, atunci cand cu gravitate strabateam calea de la Ursa Mare la Sagetator, cand singurul lucru care urca pana-n piscurile noastre si care ne-ar fi putut preocupa era doar aceasta tradare a lunii...

Imediata si unica datorie a planetei, de pe care omul acesta se manifesta, era de-a ne furniza cifre exacte, pentru calculele noastre prin imparatia astrelor. Si cifrele sale erau false. Cat despre rest, pentru moment, planeta n-avea decat sa taca. Si Néri imi scrise: "In loc sa se amuze cu prostii, EI ar face mai bine sa ne indrume..." "Ei" rezuma pentru dansul toate popoarele globului, cu parlamentele lor, cu senatele, marinele, armatele si imparatii lor. Si, recitind mesajul acelui nesabuit care pretindea ca are de-a face cu noi, am schimbat directia catre Mercur."

A. de Saint-Exupéry - "Terre des hommes"