Nu stiu cand au trecut trei ani. Trei ani de "totul sau nimic". In arhitectura, zicea cineva, nu e ca in sport. La 40 de ani esti tanar. Pe principiul asta, as zice ca sunt inca in utero. Si totusi... cresc. Cu totii crestem. Langa tuburi de hartie, in lumina obositoare de neon, printre moloz, noroi si praf.
In dreapta mea e Alex. Tepos, pus pe glume, inalt si slab ca in prima zi de facultate - cum doamne iarta-ma a reusit? In rest, vin si pleaca. Astazi,... Ioana. De ieri, Octavian. Ii vad pe toti ca printr-o lentila, din acelea care micsoreaza. Au incaput toti. Si o data cu ei cei trei ani, pe care i-am rezumat la bilete de avion, fotografii, kilometri de hartie si multe nopti nedormite.
In dreapta mea e Alex. Tepos, pus pe glume, inalt si slab ca in prima zi de facultate - cum doamne iarta-ma a reusit? In rest, vin si pleaca. Astazi,... Ioana. De ieri, Octavian. Ii vad pe toti ca printr-o lentila, din acelea care micsoreaza. Au incaput toti. Si o data cu ei cei trei ani, pe care i-am rezumat la bilete de avion, fotografii, kilometri de hartie si multe nopti nedormite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu