Daca va plac sporturile in care aruncatul cu brichete, semintele si arbitrii antipatici nu fac parte din peisaj, cu siguranta la Aero Grand Prix Mamaia 2008 ati fi avut ce vedea. Un fel de Formula 1 cu aripi, dar mult mai dinamica si mai pasionanta – pentru cine gusta astfel de spectacole.
Preambulul l-a constituit showul aviatic organizat anul trcut in aceeasi locatie, plaja hotelului Rex din Mamaia, cu statut exclusiv demonstrativ insa. Anul acesta, cu acte in regula, am gazduit o etapa din Campionatul Mondial de gen, pilotii trebuind sa respecte cam acelasi ritual ca la cursele auto (calificari in ziua precedenta si cursa propriuzisa). Spre deosebire de acestea, am asistat la trei probe, nu una: acrobatie aeriana, viteza pe circuit inchis si dogfight – de fapt o prelucrare ceva mai sportiva a termenului nascut din confruntarile primului razboi mondial.
Gerald Cooper, Andy Bickmore, Mark Jeffries (Marea Britanie), Zoltan Veres (Ungaria), Peter Podlunsek (Slovenia) si Smokey Young (SUA) au fost numele de pe afisul competitiei. Un fel de-a spune, pentru ca afise n-am prea vazut. Decat electorale. De altfel, cei responsabili (presupunand ca a existat asa ceva) cu mediatizarea evenimentului ar trebui dati in judecata de organizatori. Presa scrisa a ignorat total evenimentul, iar la fata locului, niciun afis, niciun banner, nimic care sa iti suscite interesul. Si totusi, plaja a fost plina, desi numai de plaja nu a fost vremea. O ploaie marunta, un cer pe care n-ar fi zburat nici randunelele (plafonul de nori coborand la 3-400 m la un moment dat, fapt ce a pus sub semnul intrebarii insasi desfasurarea competitiei in ziua respectiva – analogia cu automobilismul isi are totusi limitele ei, nu e chiar suficient sa te echipezi cu cauciucuri de ploaie si sa te aliniezi la start. Cu toate acestea, baietii au dovedit un respect exemplar pentru publicul adunat sa-i vada zburand si au oferit un show de zile mari.
La proba de viteza a participat si romanul Costel Postolache, instructor de zbor al aeroclubului Tuzla, care a fost si gazda avioanelor din competitie. Mai mult pentru spectacol, intrucat batranul Iak 52, un acrobat si un avion de scoala excelent nu a facut fata “sagetilor” oponentilor special construite pentru viteza. Ungurul Zoltan Veres a fost descalificat in momentul in care conducea detasat (am inteles ca din cauza unei manevre neregulamentare, un viraj cu castig prea mare de inaltime), iar Costel Postolache si-a legat evolutia in proba de viteza de un show demonstrativ impresionant in tandem cu coechipierul sau Dan Stefanescu din trupa de acrobatie aeriana “Iacarii Acrobati” – un joc de cuvinte intre numele avioanelor Iak si cel al legendarului Icar. Comentariul de la fata locului, pertinent si la obiect, dar degajat si pe intelesul tuturor a fost asigurat de piloti ai aeroclubului Romaniei.
Unul din cele mai frumoase numere ale spectacolului a fost oferit de trupa “Hawks of Romania” – patru aparate Extra 300 L, evoluand in formatie la distante de ordinul centimetrilor unul de altul (nu exagerez). Cătălin Prunariu (fiul astronautului Dumitru Prunariu), George Rotaru, Mihai Dobre şi Attila Goger sunt nume de care ar trebui sa fim mandri. Din Corea de Sud pana in Elvetia si Marea Britanie au facut cinste aviatiei romanesti si vor mai face si de acum inainte inca multa vreme, fiind foarte foarte tineri. Nu mult dupa aceea mi-a fost dat sa vad ce nu credeam ca voi vedea vreodata – un numar de veritabil balet aerian cu doi Goliati ai aerului, doua venerabile AN2 de la Tuzla. Cel mai mare biplan care zboara in momentul de fata pe cerul planetei, un avion vechi de 65 de ani – o viata de om – folosit la transport de parasutisti si marfuri, poate face inclusiv acrobatie in mainile baietilor nostri. Ce alte ratiuni ar fi existat pentru un asemenea moment memorabil, daca nu dorinta pilotilor romani de a arata ca, iata, la noi, se zboara, se zboara cu orice si cu orice pret?
Castigatorii etapei, Gerald Cooper, Zoltan Veres si Peter Podlunsek, merita amintiti. Adevaratii castigatori am fost insa cu totii, cei prezenti pe plaja de la Rex si ei, cei din aer.
Pacat de aspectul dezolant al statiunii (cu o saptamana inaintea deschiderii sezonului turistic, Mamaia inca arata a santier). Bruce Dickinson, legendarul vocal de la Iron Maiden, el insusi un impatimit al zborului, prezent anul trecut la Mamaia, avea dreptate: avem un litoral frumos. Numai ca el il vazuse de sus.
Preambulul l-a constituit showul aviatic organizat anul trcut in aceeasi locatie, plaja hotelului Rex din Mamaia, cu statut exclusiv demonstrativ insa. Anul acesta, cu acte in regula, am gazduit o etapa din Campionatul Mondial de gen, pilotii trebuind sa respecte cam acelasi ritual ca la cursele auto (calificari in ziua precedenta si cursa propriuzisa). Spre deosebire de acestea, am asistat la trei probe, nu una: acrobatie aeriana, viteza pe circuit inchis si dogfight – de fapt o prelucrare ceva mai sportiva a termenului nascut din confruntarile primului razboi mondial.
Gerald Cooper, Andy Bickmore, Mark Jeffries (Marea Britanie), Zoltan Veres (Ungaria), Peter Podlunsek (Slovenia) si Smokey Young (SUA) au fost numele de pe afisul competitiei. Un fel de-a spune, pentru ca afise n-am prea vazut. Decat electorale. De altfel, cei responsabili (presupunand ca a existat asa ceva) cu mediatizarea evenimentului ar trebui dati in judecata de organizatori. Presa scrisa a ignorat total evenimentul, iar la fata locului, niciun afis, niciun banner, nimic care sa iti suscite interesul. Si totusi, plaja a fost plina, desi numai de plaja nu a fost vremea. O ploaie marunta, un cer pe care n-ar fi zburat nici randunelele (plafonul de nori coborand la 3-400 m la un moment dat, fapt ce a pus sub semnul intrebarii insasi desfasurarea competitiei in ziua respectiva – analogia cu automobilismul isi are totusi limitele ei, nu e chiar suficient sa te echipezi cu cauciucuri de ploaie si sa te aliniezi la start. Cu toate acestea, baietii au dovedit un respect exemplar pentru publicul adunat sa-i vada zburand si au oferit un show de zile mari.
La proba de viteza a participat si romanul Costel Postolache, instructor de zbor al aeroclubului Tuzla, care a fost si gazda avioanelor din competitie. Mai mult pentru spectacol, intrucat batranul Iak 52, un acrobat si un avion de scoala excelent nu a facut fata “sagetilor” oponentilor special construite pentru viteza. Ungurul Zoltan Veres a fost descalificat in momentul in care conducea detasat (am inteles ca din cauza unei manevre neregulamentare, un viraj cu castig prea mare de inaltime), iar Costel Postolache si-a legat evolutia in proba de viteza de un show demonstrativ impresionant in tandem cu coechipierul sau Dan Stefanescu din trupa de acrobatie aeriana “Iacarii Acrobati” – un joc de cuvinte intre numele avioanelor Iak si cel al legendarului Icar. Comentariul de la fata locului, pertinent si la obiect, dar degajat si pe intelesul tuturor a fost asigurat de piloti ai aeroclubului Romaniei.
Unul din cele mai frumoase numere ale spectacolului a fost oferit de trupa “Hawks of Romania” – patru aparate Extra 300 L, evoluand in formatie la distante de ordinul centimetrilor unul de altul (nu exagerez). Cătălin Prunariu (fiul astronautului Dumitru Prunariu), George Rotaru, Mihai Dobre şi Attila Goger sunt nume de care ar trebui sa fim mandri. Din Corea de Sud pana in Elvetia si Marea Britanie au facut cinste aviatiei romanesti si vor mai face si de acum inainte inca multa vreme, fiind foarte foarte tineri. Nu mult dupa aceea mi-a fost dat sa vad ce nu credeam ca voi vedea vreodata – un numar de veritabil balet aerian cu doi Goliati ai aerului, doua venerabile AN2 de la Tuzla. Cel mai mare biplan care zboara in momentul de fata pe cerul planetei, un avion vechi de 65 de ani – o viata de om – folosit la transport de parasutisti si marfuri, poate face inclusiv acrobatie in mainile baietilor nostri. Ce alte ratiuni ar fi existat pentru un asemenea moment memorabil, daca nu dorinta pilotilor romani de a arata ca, iata, la noi, se zboara, se zboara cu orice si cu orice pret?
Castigatorii etapei, Gerald Cooper, Zoltan Veres si Peter Podlunsek, merita amintiti. Adevaratii castigatori am fost insa cu totii, cei prezenti pe plaja de la Rex si ei, cei din aer.
Pacat de aspectul dezolant al statiunii (cu o saptamana inaintea deschiderii sezonului turistic, Mamaia inca arata a santier). Bruce Dickinson, legendarul vocal de la Iron Maiden, el insusi un impatimit al zborului, prezent anul trecut la Mamaia, avea dreptate: avem un litoral frumos. Numai ca el il vazuse de sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu