marți, 5 august 2008

Pe scari spiralate

Ca sa inchei, definitiv si irevocabil, inca un capitol din ingrijorator de prelungita mea adolescenta, am fost sa-mi iau diploma. Fotografie, filigran,  stampile, stema cu acvila, semnatura Rectorului, etc etc - seamana cu o bancnota imensa.  Inca nu mi-e clar cat valoreaza, dar asta am sa decid eu mai tarziu.

Acum urc scara in spirala din holul cel mare - elicoidala, se cheama la noi. Urc alergand. Mereu o urcam alergand. Te trage spre ea si te impinge in sus scara aia, e bine facuta inseamna, asa se face o scara elicoidala.  Omul vitruvian - "omul, masura tuturor lucrurilor" - e tot acolo, gravat pe peretele cafeniu din stanga. Mereu m-am indrebat a cui a fost ideea sa-l puna acolo, la etajul 1, unde incepe coridorul cel lung. Unde incepe, practic, totul. Am dat admiterea intr-unul din atelierele de la etajul 1. Acum e plin de pusti zgomotosi cu aer zburatacit. Anul I si II, ultimele zile de practica, banuiesc. Oare ce i-or mai fi pus sa faca ? 

Trec in "cladirea veche", eternul labirint, cu biblioteca, secretariatul, amfiteatrul, "Sala frescelor". Asta e partea usoara. Cu stupoare constat ca mai departe ma pierd. Candva, visam acel labirint. Cu totii il visam. S-au intamplat multe acolo. S-a intamplat turnul cu porumbei,  jumatate din vara petrecuta printre desenele lui Traian, s-a intamplat noaptea de iarna cu RedBull si cola pierduta pe nu mai stiu ce proiect de PUZ - peste 3 zile avea sa vina Craciunul - si apoi iar vara, cu doua zile si doua nopti la rand fara sa adorm. S-a intamplat banca din lemn frumos mestesugit, din fata catedrei de StuFo, pe care ma prabusisem,  de care s-a chinuit Nikos sa ma dezlipeasca dupa vreo ora de zacut fara sa ma fi odihnit vreun pic. Si a mai fost cearta cu N., una din multele serioase, dar care n-au contat nici macar tarziu, cand ne-am despartit.  

Sarbu ma saluta razand, cu doua degete intr-un V aproximativ. Asta e mereu bine-dispus. Scafa, cu o privire de Jack Nicholson in "you can't handle the truth!" kind of mood. In rest, obisnuitele machete, capiteluri, mult praf si... si, nu credeam ca am sa ajung sa spun asta vreodata, dar mi-e dor. Poate ma voi intoarce. 

Deocamdata m-am intors de la mare. Inca mai am miros de alge in nari si fire de nisip intre rama si lentilele ochelarilor de soare.  S-a mai dus o vacanta. Am mai inchis un cerc. Inca nu stiu care si cum va fi urmatorul. Dar cu siguranta, gasesc eu ceva.  

3 comentarii:

Adi spunea...

Nu are cum sa nu-ti fie dor cand prea putine din anii aia s-au intamplat de fapt in afara acelor pereti... sau se intamplau in drum spre sau de la...

Night Elf spunea...

Cam asa e. Doar cine a trecut pe acolo intelege :)

Chiquita de Toledo spunea...

Adolescenta prelungita, zici? De ce oare?... Adolescenta nu numara amintiri, nici nu transforma vechile sentimente in dor, nici nu se apleaca cu nostalgie si impacare asupra trecutului...

Si nici nu incheie articolele cu o remarca optimista!
;)