Asta suntem. Azi s-a dus si Rick Wright. Claparul de la Pink Floyd. Si s-au dus atatia in ultima vreme... Pintea, Pittis, Stoica, Dobrin, Moldovan, Ciobanu, Iordache... Pavarotti! Pe unii i-am simtit aproape, pe altii i-am AVUT aproape. Pe altii nu, dar au fost ACOLO si au lasat ceva in urma lor. Multe. Mi-i imaginez pe copiii copiilor nostri, sau, de ce nu... poate chiar, ca in cartile lui Asimov, pe ocupantii cine stie carei nave spatiale venita de cine stie unde, sau de cine stie cand, "rasfoind" prin microcipuri si descoperind vocea lui Pittis si a lui Luciano, privirea lui Pintea si driblingul lui Dobrin. Sau "Us and Them" si "Coming Back to Life", cu Wright la clape. Si extaziindu-se in fata lor, cum ne uitam noi azi la Piramide. Ar fi frumos, nu?
Si imi aduc aminte de replica lui Ollie Reed, un alt nebun frumos stins din prea multa dragoste de viata, din "Gladiatorul": "Shadows and dust, Maximus! Shadows and dust". Asta suntem. Ceva ramane, de ramas. Dar nu ramane pentru noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu