Zbor la timpul trecut (IV) - Ultimul Samurai

Partea a II-a

Anul 1942. Saburo Sakai are 26 de ani, este deja un pilot experimentat si a fost ranit in lupta de mai multe ori. Episoadele dramatice ale carui erou este nu s-au terminat inca, nici pe departe. Pe 22 Iulie, o formatie de 8 A6M "Zero", printre care si cel pilotat de Sakai, intalneste un bombardier Hudson al Fortelor Regale Aeriene Australiene. Japonezii il ataca, fiind siguri de o victorie usoara. Se inselau. Pilotul australian, Plt.Officer Warren F. Cowan, intoarce brusc aparatul, contra-atacand frontal, in ciuda faptului ca lupta singur contra a 8 vanatori japonezi. Formatia de Zero-uri este dispersata. Saburo este cel care doboara bombardierul, intr-un tarziu. Multi ani dupa razboi, amintindu-si, ca unic supravietuitor al acelei intamplari, Saburo Sakai inainteaza Ministerului Australian al Apararii rugamintea ca, in memoria pilotului australian si a echipajului sau, pentru curajul de care au dat atunci dovada, numele lor sa fie citate pe ordinea de zi. Este refuzat.

Tot in 1942, zburand deasupra Noii Guinee, vanatorul japonez ia parte la o intamplare care, desi tragica (au murit atunci oameni) avea sa capete, peste ani, conotatii oarecum comice. Intalnind doua bombardiere B17 americane, Sakai ataca unul dintre ele si il doboara. Echipajul nu supravietuieste. Celalat bombardier scapa, disparand in plafonul de nori. Ceea ce nu stia pilotul japonez e ca, la bordul bombardierului care tocmai ii scapase, se afla un tanar congressman american, pe numele sau Lyndon Johnson. Mai tarziu, acesta avea sa ajunga presedinte al Statelor Unite si va antrena tara in lungul si inutilul razboi din Vietnam. Daca Sakai ar fi doborat atunci avionul acestuia, si nu pe celalalt, 11 ani de razboi si pierderea a 6 milioane de vieti s-ar fi putut, probabil, evita. Aviatorii americani cu care se va intalni, in repetate randuri, ii vor reprosa, mai in gluma, mai in serios: "Sakai-san, de ce nu l-ati doborat pe Lyndon Johnson?" Totusi... cine ar fi stiut?

Un fapt petrecut in acelasi an, si tot in Noua Guinee, avea sa-l urmareasca, de asemenea, peste multa vreme. Constiente de importanta strategica a locatiei, in incercarea de a pastra cu orice pret controlul asupra arhipelagului, comandamentele militare japoneze ordona propriilor aviatori sa doboare orice aparat ne-japonez care ar fi survolat zona. Ordinul privea inclusiv avioanele civile. Aflat in misiune de patrulare, Sakai intalneste, intr-o zi, un avion de pasageri C47 despre care credea ca ar fi un transport VIP american. Desi se gandeste, pentru o secunda, sa-l doboare, vede insa, la una din ferestre, o femeie tanara, blonda, tinand in brate un copil. Ii amintea de invatatoarea sa din copilarie, dna. Martin - o americanca. Se retrage, nu inainte de a saluta curtenitor. Dupa 50 de ani, femeia avea sa calatoreasca in Japonia, sperand sa-l intalneasca pe aviatorul care ii crutase viata, incalcandu-si ordinele. Il va gasi, intradevar. Si atunci Sakai afla povestea adevarata a acelui avion. Era de fapt un avion olandez, transporta soldati raniti si copii evacuati dintr-o zona de conflict, iar doamna cea blonda era infirmiera. "Nu mi-as fi iertat-o niciodata", marturisteste pilotul japonez.

Japonia pierde insa teren in fata Aliatilor, iar situatia pe front devine disperata pentru Marina Imperiala. Este vremea pilotilor instruiti in pripa si a misiunilor kamikaze la care si Saburo Sakai ia parte, fara insa a duce vreuna la "bun" sfarsit. Invinsa, in cele din urma, Japonia accepta capitularea. In ziua de 15 August 1945 desi primisera ordinul de a depune armele, 10 piloti decoleaza intr-o ultima misiune - interceptarea unui bombardier american B32. Sakai decoleaza si el, riscandu-si inca o data viata pe care si-o pastrase cu greu. Era ultima batalie deasupra Pacificului.

Pentru Sakai insa, razboiul nu se va termina aici. Ca fost combatant impotriva fortelor americane, devenite acum de ocupatie, este dat afara din Marina, alaturi de multi altii in situatia sa, si i se refuza posibilitatea de a obtine o slujba conform pregatirii sale. Este nevoit sa traiasca la limita supravieturii, de pe o zi pe alta. Ajunge sa munceasca inclusiv cu spinarea, ca hamal. Imperiul Japonez, invins, avea probleme mai importante decat decat sa aibe grija de cei care-l slujisera - poveste cunoscuta si prin tari ceva mai apropiate de noi. Abia mai tarziu reuseste sa-si puna pe picioare o mica afacere: o tipografie. In timp, mergand din ce in ce mai bine, reuseste chiar sa isi ajute vechii camarazi, cu locuri de munca sau cu bani. In 1957 isi tipareste cartea de memorii, pe care o intituleaza, sugestiv, "Samurai!". Calatoreste in SUA, imprietenindu-se cu fostii adversari, inclusiv cu mitraliorul care il ranise la Guadalcanal. Fiul unuia din ofiterii disparuti la bordul bombardierului doborat in Noua Guinee (el insusi ajuns colonel al Armatei SUA) avea sa-l caute pana la sfarsitul carierei, intalnindu-l in cele din urma. Americanii, ca de altfel aviatorii din toata lumea, manifesta pentru el un respect deosebit. Se casatoreste, are o fiica si mai multi nepoti.

Pe 22 Septembrie 2000, Saburo Sakai inchide ochii pentru ultima data. Ca o ironie a sortii, sufera un infarct in timp ce dadea mana cu un american, la una din bazele navale de langa Tokio. De-a dreptul cutremuratoare sunt cuvintele sale, rostite intr-un interviu cu doar putin inainte: "M-am rugat pentru aviatorii chinezi, americani, australieni si olandezi pe care i-am ucis. Ma rog in fiecare zi pentru inamicii mei ca si pentru camarazi. Cu totii am facut ce era mai bine pentru tarile noastre." Cuvinte demne de un Pilot de Vanatoare, demne de Ultimul Samurai.

- cu dedicatie pentru fLy, caruia stiu ca i-a placut.