vineri, 4 septembrie 2009

O ora din August

Cum s-a dus vara, ne-am intors mai toti de prin vacante, si cum in ultima vreme am cam uitat in jurul carui subiect se invarte blogul asta, cred ca putina istorie nu strica. As fi vrut sa postez asta in August - sa fiu in ton cu titlul, scolareste - dar cum informatia nu se aduna singura, am intarziat putin. Sa ne amintim, asadar:

"Rapus de usturimea aceea ingrozitoare, am deschis carlinga pregatindu-ma sa sar. Mai tirziu, americanii au spus ca am sarit. Nu am sarit... Am incercat sa iau putina inaltime tragind usor maneta; era prea jos ca sa pot sari... Arsurile ma chinuiau ingrozitor, ma temeam sa nu explodeze avionul. In momentul acela ingrozitor am vazut un bombardier desprinzindu-se din formatie si venind sa ma atace. Avionul meu scotea fum; el tragea direct in mine cu toate mitralierele din fata. Nu ma mai puteam apara, chinurile devenisera insuportabile. Am virat usor pe stinga colosului, picand usor spre motoare, decis sa intru in el... Am simtit o caldura puternica si atit. M-am trezit intr-un spital”. - sunt cuvintele sublocotenentului Carol Anastasescu, pilot de IAR80, eroul unei performante unice in aviatia romaneasca, si rarissime la nivel mondial: ciocnindu-se frontal cu un B24 american, a supravietuit. Echipajul bombardierului nu.


"Avionul lui Baker ardea deja de vreo 3 minute. Aripa dreapta incepuse sa se dezmembreze. Nu credeam ca cineva mai poate fi in viata in acel avion, dar cu siguranta cineva il pilota, conducand formatia printre sondele de petrol." - locotenent Carl Barthel, amintindu-si de eroismul comandantului unitatii 93rd Bomb Group, colonelul Addison Baker, care, cu avionul pe punctul de a se dezintegra, desi putea recurge la o aterizare fortata, si-a condus echipajele deasupra tintei, asa cum le promisese la plecarea in misiune. Din avionul lui Baker nimeni nu a supravietuit. Intregul echipaj a ars in incercarea de a se catapulta.

Sunt marturii ale supravietuitorilor uneia din celebrele batalii ale celui de-al doilea razboi mondial : "Operatiunea Tidal Wave".

Despre primul raid american deasupra Romaniei nu s-a zis niciodata prea mult . 12 avioane ratacite intr-o misiune ce s-a dorit a fi de bombardament, dar a sfarsit mai mult ca una de recunoastere. Cu autoironie, pilotii americani spuneau ca in afara de ei, nimeni n-a stiut de misiunea lor, nici macar artileristii romani de la sol.
Sfarsitul comediei avea sa vina insa repede.
Intr-o duminica de vara, 1 August 1943, 180 de bombardiere B24 Liberator (1726 aviatori) cea mai mare formatie de bombardiere plecata intr-o singura misiune, la acea data - au atacat rafinariile de petrol din jurul Ploiestiului. Apararea antiaeriana a raspuns pe masura. Dupa 50 de minute de infern, 35 de avioane americane erau doborate deasupra Romaniei (20 de aviatia romano-germana, scor 8-12 pentru nemti), 15 de artilerie. Doar 88 s-au intors la bazele de plecare din Libia si Italia. Restul s-au prabusit deasupra Bulgariei si Greciei, sau au aterizat, avariate, in Turcia neutra. 310 aviatori americani si-au gasit sfarsitul, 130 au fost grav raniti iar 108 au cazut prizonieri. 93rd Bomb Group "Circul Ambulant" nu a mai fost refacuta niciodata. Romania a pierdut 2 (doua!) avioane de vanatoare si cateva baterii de tunuri antiaeriene, dar greul pagubelor a fost suportat de populatia civila, sute de oameni murind sau ramanand fara adapost.

Strategii militari americani au prezentat misiunea ca fiind o victorie. A fost una platita din greu. Mai mult, "Tidal Wave" nu si-a atins decat partial obiectivul. Rafinariile - "Unirea", "Columbia", "Astra Romana", "Romano-Americana", "Concordia - Vega" - fie au scapat neatinse, fie au putut fi refacute, revenind in decurs de cateva luni la productia normala. Cu toate acestea, a fost cea mai decorata misiune a USAF din intreg razboiul. Fiecare echipaj supravietuitor a primit cate o "Silver Star", si au fost oferite nu mai putin de 5 "Medal of Honor", cea mai inalta distinctie militara americana.

Era doar inceputul. Raidurile americane si britanice s-au succedat timp de un an de zile, lovindu-se de fiecare data de riposta dura a aviatiei romanesti. Fiecare inclestare avea sa se soldeze, totusi, cu pierderi dureroase de ambele parti. La 23 August 1944 Romania rupe alianta cu Germania nazista si bombardamentele inceteaza. Se murise insa destul.


4 comentarii:

krossfire spunea...

Nu cred ca s-a scris niciodata prea mult despre subiectul WW2 in ceea ce priveste dat fiindca mai mult decat Antonescu+Comunism Ulterior majoritatea populatiei oricum nu intelege din conflagratie.

Night Elf spunea...

@Krossfire: Man, cateva carti mai sunt totusi, dar putine. Cu timpul au aparut si ceva site-uri, unele chiar cu marturii ale fostilor combatanti. Check out www.worldwar2.ro, www.aviatori.ro.

Adi spunea...

Uite un subiect drag mie, culmea! In conditiile in care eu si istoria am avut mereu un traseu paralel...

Insa episodul asta este unul din putinele care ma mai pot face mandra sa spun ca m-am nascut in Romania. Nu se intampla prea des asta.

Sincer mi-as dori sa citesc mai des despre performantele romanilor. Fie ca e vorba de aviatori din timpul razboiului, fie ca e vorba de niste copii olimpici. Ne laudam prea rar cu valorile noastre (trecute, prezente sau viitoare) si mult prea des cu niste scursuri.

Oricum, americanii si-au luat-o in cel mai rau mod cu putinta si e pacat ca acei oameni sunt acum uitati. Sau pe aproape....

Night Elf spunea...

@Adi: Nu sunt uitati. Not on my watch :) O s mai citesti.