sâmbătă, 12 septembrie 2009

Words

Late 90s. Striveam tigarile sub talpa, ne taram in clase si injuram de mama focului timpul ramas pana la bac. Dupa plecarea Narcisei - Diriginta, cu D mare - pentru noi, a 11-a B, liceul se transformase intr-o gluma proasta. Candva cea mai buna din tot judetul, clasa noastra, privata de singurul profesor pe care il respectasem vreodata cu adevarat, devenise mai putin decat suma componentelor ei: 30 de indivizi - tocilari, punkeri, copii fitosi de bani gata si combinatii din toate 3 - incapabili sa mai formeze un intreg. Sunase de intrare si ca de obicei, in minutele de pana sa inceapa urmatoarea ora era o harmalaie de nedescris.

De regula, in astfel de situatii se dadea alarma, dar atunci, nu stiu prin ce intamplare, reflexul n-a functionat. Usa clasei, usa aceea inalta, din lemn masiv, vechi, vopsita crem pe dinauntru si cafeniu pe dinafara, se deschide si apare in cadrul ei Directorul. Un tip inalt, cu parul alb (nu carunt, alb!), solid, cu o vigoare de admirat pentru varsta lui. Preda romana si ar fi trebuit sa se bucure de mult de pensie, dar cum nu prea avea de ce se bucura, a mai continuat sa predea cativa ani buni. Nu l-am avut profesor si nu tin minte sa fi regretat atunci. Invatam in ultima sala din aripa de nord a cladirii - mai exact langa buda fetelor, "unde meritam!", cum malitios ne intepase profa de franceza - si patrula des prin zona, la vanatoare de fumatori. "Ce ora aveti acum?" Credeam ca o sa-l trimita iar la frizer pe Filip si o sa-l traga pe Costin de cercel. A facut doar cativa pasi, pana la fereastra, si cum obiceiul era sa ne ridicam in picioare cand intra un prof, nu ne-a facut semn sa ne asezam, caci n-avea de gand sa stea mult. Ne-a tinut insa un curs fabulos despre cea mai apriga putere din cate exista pe lume: puterea cuvantului. Despre puterea lui de a muta muntii si de a crea destine . Cuvantul, care sta la baza oricarei capodopere precum o simpla piatra in marile Piramide. "La inceput, a fost cuvantul" - spune Biblia. Cu doua cuvinte, Avram Iancu a pus in miscare o armata: "No hai!".

30 de perechi de ochi de 17 ani priveau hipnotizate. Pentru un minut, Directorul transformase din nou tocilarii, punkistii si ciudatii, intr-o CLASA.


13 comentarii:

Mihneea spunea...

Frumos scris! Atmosfera vie, un inceput de intriga la care mi-ar fi placut o continuare, as fi citit cu aviditate. ;)

Night Elf spunea...

@Mih - Ce a urmat va face, probabil, obiectul altor flasbacks :)

Adi spunea...

:) frumos... sunt rari acei profesor care au capacitatea nu doar de a impune respect si admiratie, dar de a si rezona cu fiecare in parte dintre elevi si de a-i face sa se simta un grup. E mare lucru sa fii in stare de asa ceva.

Night Elf spunea...

@Adi - Domnul Bulboaca era unul din acei profesori, dar am descoperit asta tarziu.

sarah0815 spunea...

Oh, parca mi-ar fi dor de liceu..si nu! am vazut azi hoarde de tineri trecand spre scoala si liceu..totul s-a schimbat, totul e altfel..totul s-a rupt dupa Bac si n-a mai fost niciodata la fel..Am fost uniti ca si clasa, dar s-a dus si asta dupa ultimul examen..si mi-e dor de 2-3 profi care mutau muntii cu o bruma de vorbe. Ce pacat ca nu mai pot sa merg la ore..imi lipsesc toti deopotriva:-(

Adi spunea...

Si eu am avut bafta de a avea asemenea profesori. Profesorul de muzica. Sau "Profu'" pe scurt.

A avut capacitatea de a aduna la un loc mai mult de 40 de oameni complet diferiti si sa faca din ei o familie. 11 ani am facut parte din acel cor. De fapt 11 ani de activitate, pentru ca si acum fac parte din el, chiar daca nu am mai cantat de mult impreuna si Profu' este grav bolnav.

E uimitor sa vezi cum un grup de oameni de la 10 la peste 40 de ani devin uniti sub influenta unui singur om. Cel mai tanar si cu cel mai batran puteau sta la taclale absolut lejer... Plus ca ne-a insuflat o chestie... Pe masura ce timpul trecea, cei noi incepeau sa faca parte din "aia vechii" si odata cu asta, ii luau sub aripa lor pe noii "cei noi" sa-i invete cantecele, liniile melodice, unde sa gaseasca cantecul X in partitura...

Uff! Iar mi se face dor...

E mare lucru ca ajungi la sfarsitul vietii si sa fi influentat atat de profund atatia zeci de oameni!

Night Elf spunea...

@All - so am fost inspirat, ma bucur ca v-am trezit si voua atatea amintiri :)

Anonim spunea...

Foarte interesant articol.
Este foarte bine daca ai amintiri placute din liceu.
Sunt foarte putini profesori care au harul sa adunce personalitati diferite si sa formeze o CLASA.
Unde elevii sa se respecte intre ei, nu sa existe invidii.
Care au fost materiile tale preferate in liceu?
Ai avut numai note de 9 si 10, sau ai mai luat si note de 2?
Ai chiulit des si profesorii erau corecti?

Night Elf spunea...

@Anonimus - materiile mele preferate erau informatica si romana - asta pana printr-a 11-a cand am inceput pregatirea pt facultate si nu mi-a mai placut absolut nimic. Absente am adunat destule mai ales in ultimii doi ani, iar plaja de note era destul de larga, de la 3 la 10 :) Profesorii pe care ii respectam erau, cum ziceam, putini. PRofesoara de informatica din primii doi ani si apoi cativa pe care i-am descoperit pe parcurs, unii chiar dupa ce am terminat liceul.

Anonim spunea...

Frumos

Night Elf spunea...

@Ionuttudose - multumesc pt vizita si te mai astept.

Luminita M spunea...

....foarte frumos flashback si totodata foarte real. Stiu eu sigur! Intr-adevar in liceul acela "al nostru" in perioada generatiei noastre existau cativa Profesori - dascali in adevaratul sens al cuvantului. Si mie imi este tare dor de atmosfera si spiritul acelor ani fata de care perioada actuala pare de o incredibila mizerie!

Night Elf spunea...

Incredibil dar adevarat, si mie mi-e dor :)