luni, 2 noiembrie 2009

Eroul de rezerva


Recunosc ca imi e foarte greu sa scriu acest post. Nu de povesti triste ducem lipsa azi in Romania si sa mai spui, pentru a cata oara, ca ne-am obisnuit sa trecem in graba peste cele mai frumoase pagini ale trecutului nostru a devenit deja un cliseu. Sper ca macar aceste randuri sa mai repare, putin, ce mai e de reparat.

In Madrid exista un mic cimitir al strainilor. Al anonimilor sau pur si simplu al celor de religii diferite pe care Spania catolica a gasit de cuviinta sa nu ii odihneasca la un loc cu oamenii ei. Timpul si nepasarea au sters demult inscriptiile de pe pietre si numele din arhive. Iar unul din acele nume pierdute acolo este un vechi nume nobil romanesc: Constantin Cantacuzino, print al Romaniei si campion la dueluri aeriene. As-ul nostru numarul 1.

Putini sunt asii aviatiei provenind din familii nobiliare. Constantin Cantacuzino este una din aceste exceptii. Se naste la Bucuresti, in 1905, ca fiu al principelui Mihai Cantacuzino. Mama sa, Maria Cantacuzino, nascuta Rosetti, era si ea descendenta a uneia din cele mai vechi familii ale nobilimii romanesti (iar dupa moartea sotului ei se va recasatori cu nimeni altul decat celebrul George Enescu).

Tanarul principe Constantin este in primul rand un sportiv remarcabil: capitan al nationalei de hochei la mondialul din 1933, tenisman si motoclist titrat, recordman mondial in raliul Paris-Bucuresti. Deloc suprinzator, se indreapta catre acrobatia aeriana, reprezentand Romania la showuri si competitii in toata lumea, iar figura sa specifica, zborul rasturnat la firul ierbii, avea sa il faca celebru. Mai mult, printr-un gest simbolic, i se incredinteaza comanda avionului presedintelui Federatiei Aeronautice Internationale. Numele lui? George Valentin Bibescu. Ne aflam in Romania anului 1936.

Talentul sau nu scapa neobservat aviatiei militare, care ii ofera gradul de locotenent in rezerva si brevetul de pilot de vanatoare pe PZL. Constantin Cantacuzino isi continua cariera in aviatie ca pilot de linie in cadrul companiei LARES - predecesoarea TAROM-ului de azi. Este primul pilot roman care aterizeaza, cu un avion romanesc, in multe orase din Asia si Africa.

Desi razboiul il gaseste intr-o importanta functie in LARES, se ofera voluntar in cadrul aviatiei de vanatoare si este incadrat in Escarila 53 Vt, ca pilot de Hurricane. Pentru ceea ce a urmat, comentariile sunt, probabil, inutile. Simpla enumerare a faptelor vorbeste, cred eu, de la sine.

Doboara nu mai putin de 60 de avioane rusesti, americane, englezesti si, dupa 23 august 1944, germane. Record national. Putine tari se pot lauda cu aviatori care au trecut peste aceasta cifra (Germania, Japonia, Finlanda, URSS). Este primul pilot roman care a doborat un Mustang american - avion net superior la vremea respectiva. Invinge in duel aerian un as rus cu peste 25 de victorii la activ. Este unul din putinii piloti de vanatoare, la acea data, care doboara un avion cu reactie (Me262). L-a cautat cu inversunare in lupte, pe frontul de vest, pe cel mai titrat pilot german - Erich Hartmann - care a revendicat, in total, 352 de victorii (!). Batalia gigantilor nu a avut insa niciodata loc.

Dupa 1945, indeplinidu-si cu prisosinta misiunea in razboi, se intoarce la zborurile de linie. Destinul nu avea sa-i fie, insa prea usor. Dezamagit de noua situatie in care se afla tara, dupa atatea sacrificii indurate de el si camarazii lui pe front, la sfarsitul unui zbor catre Milano preda comanda avionului si cere azil politic in Italia. Cine il poate condamna?

Mai tarziu se stabileste in Spania, unde, cu sprijinul comunitatii romanesti din Madrid (se pare ca exista inca de pe atunci) isi procura un avion de acrobatie cu care isi castiga existenta participand la demonstratii. Vremea trofeelor castigate in tara natala trecuse.
Se stinge in 1958 din cauza unei grave afectiuni a ficatului.
Spre deosebire de cativa fosti camarazi mai "norocosi", nici o escadrila, nici o strada, nici o statuie nu aminteste astazi de el. Numele sau asteapta, probabil, vremuri mai bune.


11 comentarii:

pepe spunea...

Dupa 23 August a traversat marea Adriatica, peste Serbia ocupata de nemti, cu un ME 109G in care bagase un capitan american.S-a intors cu un P50 Mustang denumit " Sleepy Ann" . Avionul lui fusese avariat de un pilot american care dorise sa-l incerce si care nu stia ca ME 109G 'fura' la decolare.

pepe spunea...

Nu stiam ca a doborat un ME262. Closterman se poate lauda o chestie ca asta. Apropos, stiai ca Pierre Closterman a avut o ruda in Luftwaffe ( nu mai stiu cum il chema). Ii era ceva var indepartat.

krossfire spunea...

Povstea ne-a spus-o si proful de istorie. E intr-adevar pacat :(

Night Elf spunea...

@Pepe - Dap, stiam. Cu colonelul USAF James Gunn pe post de incarcatura cargo :D Din cauza emotiei am uitat sa amintesc episodul.

@Krossifre - profii mei e istorie habar n-aveau. Cred ca trebuie sa fii intradevar pasionat ca sa mai aflii cate ceva de oamenii astia sau sa stii macar ca au existat.

Night Elf spunea...

@Pepe - se pare ca a doborat si 262-ul, desi victoria nu i-a fost omologata. Aveam cel mai al dracu sistem de omologare a victoriilor - doar daca fotografiai avionul explodand in aer sau zdrobindu-se de pamant. Ma intreb cate victorii s-au pierdut in felul asta.

pepe spunea...

Cred ca o gramada. La aliatii se mai tinea cont si de marturiile camarazilor. Dar la noi cred ca nu.

pepe spunea...

Eram sigur ca stii incidentul, dar ca ai uitat sa-l treci. D'asta suntem noi comentatorii.:)

pepe spunea...

Iti dai seama? Sa-i fii dat pe mana un SU-26. Woow! Nu mai misca nimeni in fata lui.

Night Elf spunea...

Da, asta ar fi fost interesant de vazut. Multi dintre veteranii WW2 au ajuns ulterior sa piloteze reactive si chiar supersonice - Chuck Yagger...

Anonim spunea...

Bazu... Ce vremuri!
Parca atunci era o mandrie sa fi roman. E drept, ne conduceau nemtii.

Night Elf spunea...

@inexprimabil - cand nu ne-a condus pe noi altcineva? Nu ca as face din asta un complex de inferioritate, ca sa poti sta pe picioarele tale trebuie ori sa fii super-putere ori sa te cheme Elvetia.