luni, 23 noiembrie 2009

Priceless


Daca as fi fost un tip religios, probabil aceasta este cartea care ar fi stat pe raftul meu imediat langa Biblie. "Rumanian Aces of World War 2" este o carte pe cat de rara, pe atat de fascinanta, atat prin natura informatiei pe care o contine, de o valoare incomensurabila pentru un pasionat de istorie militara, cat si prin devotamentul, efortul si timpul indelungat investite de autorul ei, pentru care merita, o spun cu mana pe inima, tot respectul.
In timp ce "actorii" principali (SUA, Germania, UK, Japonia) au fost expusi pe larg de-a lungul vremii in carti, filme, documentare, etc, Dénes Bérnad, maghiar nascut in Romania si stabilit in Canada la inceputul anilor '90, de profesie inginer, s-a dedicat timp de 25 de ani studiului participarii fortelor aeriene din Europa de Est la cel de-al doilea razboi mondial, cu precadere cea romana si ungara, completand, prin publicatiile sale deosebit de documentate si obiective, tabloul celei mai dramatice confruntari militare din istoria omenirii. Eforturile sale sunt cu atat mai demne de apreciat cu cat, pe nedrept, numele si faptele relatate in lucrarile sale au fost ocultate timp de 40 de ani de catre cei pentru care istoria incepea la 23 August 1944, contribuind la ignoranta si condescendenta cu care lumea vestica a privit mereu aceasta parte a Europei.

"Rumanian Aces of World War 2" - editata de Osprey Publishing in 2003, este rezultatul unei munci titanice de documentare, incepute inainte de 1989 prin culegerea marturiilor fostilor combatanti ramasi in viata (fata de care autorul isi manifesta cel mai profund respect, datorat nu numai faptelor lor de pe front, cat mai ales tariei de caracter si modestiei de care acestia au dat mereu dovada, dupa spusele sale) si continuata an de an pana in 2000, prin studiul arhivelor militare in sfarsit desecretizate.
Cartea se vrea a fi o prezentare in detaliu a celor mai titrati piloti romani de vanatoare (asii = piloti cu cel putin 5 victorii personale la activ), a misiunilor lor de la inceputul si pana la sfarsitul razboiului, fiind descrise in amanunt duelurile aeriene, dotarea tehnica, tacticile, insemnele de zbor ale vremii, sistemele de omologare a victoriilor, totul agrementat cu fotografii de epoca, multe dintre ele extrem de rare. Mai mult, sunt expuse contextul politic in care se gasea Romania intre cele doua razboaie, motivele intrarii noastre in razboi alaturi de Germania nazista si trecerea de partea Aliatilor in 1944.

Am ramas impresionat si de atasamentul si implicarea emotionala cu care domnul Bérnad vorbeste despre pilotii romani, apreciindu-le la justa valoare realizarile si incercand, prin scrierile sale, sa le aduca la cunostinta lumii care le-a ignorat prea multa vreme:
"Sa scriu despre pilotii romani a fost deopotriva o provocare si o mare onoare. Expunerea in fata unui public de limba engleza a atat de putin cunoscutelor fapte ale acestor "vanatori" vine insa mult prea tarziu. Totusi, rezultatele la care au ajuns acesti oameni extraordinari sunt fara discutie demne de luat in seama. [...] Pretul platit a constat in vietile a peste 100 dintre ei, desi realizarile lor au fost comparabile cu cele ale adversarilor. Iar romanii au avut, intradevar, cei mai duri adversari. Mai intai aviatia "rosie" rusa, transformata, pana in 1944, intr-o forta formidabila. Apoi a urmat USAAF, iar la final, si probabil cea mai dura dintre toate, Luftwaffe.
Aviatorii Fortelor Aeriene Regale Romane si-au infruntat inamicii in avioane de multe ori inferioare tehnic si depasite numeric, dar cu acelasi elan, cavalerism si determinare ca oponentii lor. Au luptat pentru cauza in care ei au crezut cel mai mult: tara. Au zburat si, adesea, au murit in avioanele lor, exact ca si cei cu care luptau: cu onoare - si cateodata tematori in fata pericolului. Iar aceasta merita respectul nostru neconditionat, indiferent de ce se invata in scoli sau de ceea ce in mod eronat se intelege prin "political correctness".

Probabil cele mai frumoase cuvinte scrise vreodata pentru cei care si-au sacrificat ani buni din viata, si multi dintre ei chiar viata insasi, in slujba unei alte cruci: cea galbena de pe aripa.

15 comentarii:

pepe spunea...

Ca niciodata, no comment man.

Night Elf spunea...

Intradevar, nu prea mai sunt multe de comentat man. Decat ca e o carte extraordinara. O am PDF. O vrei ?

pepe spunea...

Ce intrebare neicusorule. Mananci calule iarba ( in Amsterdam ) ? Hihihihihihihihi

pepe spunea...

Vezi ca-n in decembrie ma duc in Franta. O caut. Daca o gasesc ti-o iau?

Night Elf spunea...

O sa fie cam dificil sa ne intalnim. Intentionam sa o comand online. Se gaseste. Ti-o trimit diseara cand ajung acasa, negresit.

pepe spunea...

Multumesc mult Elfule, raman dator vandut, nu asa. Daca ai drum in Craiova, negresit sa-mi spui.

Night Elf spunea...

Stai chill, e placerea mea.

yo2marius spunea...

de unde se comanda? :)

Night Elf spunea...

@2marius - de pe amazon.com (sau de la subsemnatul daca o vrei in format PDF moca :)

Garm spunea...

Spre rusinea mea habar nu aveam ca aveam aviatie militara pe vremea aia.

Tot respectul pentru omul ala, care a dus mai mult ca sigur o munca titanica pentru documentare.

Night Elf spunea...

@Garm - man, nu stim o gramada de chestii despre vremurile alea, si uite din gandul asta s-a nascut blogul asta, cel putin o parte din el.

yo2marius spunea...

pdf e urat, pentru mine o carte e carte cand are pagini si coperti :)

m-am uitat putin pe gugal, nu e nici macar foarte scumpa, cred ca merita comandata. am vazut ca pe langa amazon, este disponibila si pe site-ul editurii, parca e si o idee mai ieftina.

Night Elf spunea...

@Yo2marius - ai foarte mare dreptate referitor la pdf vs good old books dar chiar n-am mai avut rabdare sa astept curierul :)

Drace spunea...

Am citit mai demult un articol in limba romana, nu stiu daca a fost preluat din carte, intr-o revista, despre un pilot roman din WW2 numit "Agarici, vanatorul de bolsevici", e clar cu cine se lupta si cu ce rezultate, avem de ce sa ne mandrim cu aviatia noastra militara.

Night Elf spunea...

Da, Horia Agarici, a fost pilot de vanatoare cu 12 victorii la activ (din cate imi amintesc), a doborat doua bombardiere sovietice intr-o zi si lumea l-a adulat, chiar si dupa razboi s-a vorbit multa vreme de el. Se pomeneste de el si in aceasta carte.