miercuri, 21 octombrie 2009

Noi si Generalul


20 Octombrie 2009, mijloc nesuferit de toamna in Bucuresti, cu eternele blocaje in trafic si obisnuitul cer gri. "Aceeasi trista zi de marti", cum suna, dureros de sincer, un cantec pe care il ador. Cu toate astea, orasul si-a adus aminte ca ceva ar fi, totusi, de aniversat. Cu exact 131 ani in urma, Armata Romana, intoarcandu-se victorioasa din Razboiul de Independenta trecea pe sub Arcul de Triumf, punand bazele unei simple si minunate traditii. Armatele imperiale ale Vestului isi umplu de fast si grandoare paradele din zilele lor aniversare. Pentru un militar roman insa, simpla trecere in pas de defilare pe sub acest monument bucurestean reprezinta, si astazi, cea mai mare onoare a carierei.

Evenimentul a fost marcat prin deschiderea Arcului pentru vizitatori - care, bineinteles, nu au lipsit deloc. Marturisesc ca nu as fi stiut de acest mic happening urban si nici de semnficatia zilei, daca nu mi-ar fi atras atentia un articol din Evenimentul Zilei. Si in special cuvintele unui ofiter in rezerva - generalul de aviatie Neculai Bancea. Are 90 de ani. Daca nu ar fi stelele de pe umeri, ar trece drept un strabunic simpatic. Pe mantaua albastra, a uniformei de aviator, se odihneste aceeasi insigna pe care am vazut-o la zeci de alti batranei, mai mult sau mai putin simpatici, calatori cu RATB - insigna veteranilor de razboi.

In Romania ratelor pentru un Logan si-o garsoniera, vorbele lui par sa rasune dintr-o alta lume: "Trebuie revigorat sentimentul naţional, mai ales acum, când curentele globalizării au fost preluate greşit sau aplicate tendenţios". Sentimentul national. Nu stiu pentru cati dintre noi aceste doua cuvinte, luate impreuna, mai inseamna ceva. Nu stiu daca noi, tinerii alergand intre doua interviuri pentru un job, si acela nesigur, sau la ghiseul pentru o viza si un bilet one way catre tarile calde, ne mai intrebam ce inseamna asta. Nu stiu daca noi, cei care luam "romanica" peste picior la o bere pe Rambla, in coloane de cotidiene respectabile sau in prime-time la tv nu ne strambam de ras la auzul acestei expresii. Multi vor zice ca e usor sa invoci sentimentul national cand ai rezolvat problema acoperisului de deasupra capului si a zilei de maine. Oare? Sunt sigur ca nici viata, nici cariera acestui batran veteran de la Stalingrad nu i-au fost o continua defilare pe sub Arcul de Triumf in uniforma instelata. Daca acest om trecut prin iesiri la inamic, nopti in alarma pe aerodromuri mizere, prin iarna si prin artileria ruseasca, prin Romania comunista si mai apoi post-decembrista, mai are forta, la 90 de ani, sa vorbeasca de "sentimentul national", pe noi, oare, ce ne impiedica?

13 comentarii:

Ava spunea...

Adormire, lasitate, blazare, teama de a nu fi etichetati fraieri, naivi, depasiti, extremisti...O mare deznadejde si lista ar putea continua..nici una insa nu e o scuza...

Night Elf spunea...

Sper din tot sufletul ca nu doar astea au ajuns sa ne caracterizeze. Din pacate oameni precum generalul Bancea sunt din ce in ce mai putini, exact cand am avea atata nevoie de ei.

krossfire spunea...

Pentru ca el a prins macar cativa ani cand tara insemna ceva.

Night Elf spunea...

@Krossfire: se prea poate. Categoric familia, educatia, respectul pentru niste valori fie numai si abstracte, si nu in ultimul rand autorespectul, sunt factori decisivi. Dar Romania de acum 70-80 de ani, care putea insemna suficient incat sa lupti pentru ea, era o Romanie a lipsurilor intocmai ca si astazi. De gandit.

Adi spunea...

La fel ca si mine, ai prins si tu acea perioada in care ABSOLUT toate publicatiile aveau poza maritului conducator. Sentimentul ala national ne-a fost bagat cu forta pe gat atata vreme... erai obligat sa te declari patriot. La fel ca si in cazul oricarei alte "probleme", indiferent cat de buna e chestia care ti se baga fortat pe gat, la un moment dat o sa ajungi la supra-saturatie si eventual sa faci anumite asocieri care te vor determina sa respingi automat ceea ce ti-a fost bagat pe gat. Noi, cei de varsta noastra, am crescut si ne-am maturizat intr-o perioada in care sentimentul national a fost despuiat de semnificatia adevarata si a fost folosit ca si unealta de propaganda. A nu fi patriot (intr-un mod mai mult sau mai putin evident) era echivalent cu a fi acuzat de vrajitorie in perioada Inchizitiei. Este o mare minune cand mai descoperi oameni care sunt mandri ca sunt romani. Cu tot ceea ce presupune asta. Noua nu ne-a fost insuflat sentimentul asta national, ci ne-a fost impus.

Si inca o chestie,cum mai poti spune "sunt mandru ca sunt roman" in conditiile in care sa si roman esti fortat sa inghiti toate rahaturile celor care au putere de decizie (indiferent ca iti este sef la munca sau ca e politician). Asociem cu totii notiunea de "roman" cu bataia de joc, cu furtul, nesimtirea, nepasarea, blazarea si mizeria umana. Daca e sa iei ficare roman in parte o sa descoperi (in mare parte din ei) o gramada de calitati pozitive. Insa ca si natiune suntem ca o turma de oi, fara personalitate si absolut rataciti. Fara busola.

In mod cu totul bizar (tinand cont ca nu sunt sub nicio forma o persoana credincioasa) imi vine in mite o treaba din Biblie. Faza cu falsii profeti. La noi abunda de asemenea oameni. Si mai trist este ca cei care ar avea capacitatea si dorinta de a schimba ceva, sunt atat de scarbiti si de satui de mizerie (atat fizica cat si spirituala) incat efectiv renunta.

krossfire spunea...

Era o Romanie a lipsurilor, dar ne vaitam mai putin.

Night Elf spunea...

Adi, noi am prins maxim 10 ani din perioada aia. Eram copii. Faptul ca aveam poza lui Ceausescu in clasa si ca invatam poezele idioate despre partid si tara... pentru mine nu a fost suficient incat sa ma faca sa nu le mai deosebesc de adevaratul patriotism. Mult mai mult rau au facut, intradevar, falsii profeti, gen Vadim, Becali, etc - patrioti de portavoce. Si inca si mai mult rau au facut cersetorii, ciorditorii, violatorii, etc, pe a care scrie, din pacate, tot Romania.

Krossfire - dap, ne-am cam invatat sa ne vaitam. Chiar daca avem Mercedes sub cur, tot cu "tara de cacat" injuram la semafor.

Adi spunea...

Tu ai dreptate. Am prins maxim 10 ani, insa pentru mine acei ani au fost suficienti. Mai ales pentru ca eu stiam probabil (mai mult ca sigur) mult mai multe decat cei din jurul meu si de varsta mea. Si inca cred ca se aplica asta. Tata a fost toata viata in armata si chiar daca discutiile pe teme "delicate" le purta cu mama pe ton scazut si feriti de noi, copiii, am prins suficient de multe ca sa-mi pot da seama. Am sesizat teama de a vorbi un pic mai tare, teama cand suna careva la usa la 3-4 dimineata si nu erau obisnuitii soldati porniti in recunoastere, teama de a spune ceva negativ la adresa patriei si a conducatorului.

Asa cum ti-am spus eu datorita comunismului ma descurc impecabil pe intuneric.

Spre deosebire de multi altii de varsta mea eu stiu cum e sa ingheti 6 ore intr-un ianuarie geros, la coada de la care nu poti pleca, pentru ca nu a venit inca masina de paine.

Stiu suficient de multe incat sa inteleg de unde vine raul si de ce am adoptat cu totii atutudinea asta anti-romaneasca.

Tu esti un caz cu adevarat deosebit. Esti singura persoana pe care o cunosc care sa spuna ca e mandru ca e roman.

Este, cred, destul de greu sa te mai stradui sa-i insufli copilului tau un sentiment de mandrie nationala atunci cand iti ingheata in casa de frig sau cand nu ai paine sa-i faci un sandwich pentru scoala pentru ca ieri nu a venit masina de paine.

Si inca o chestie, pe care cel mai probabil ca ti-o vor confirma si ai tai. Aia 10 ani pe care i-am prins noi au fost cei mai grei si au facut cele mai mari stricaciuni in mintea si in sufletul oamenilor.

Night Elf spunea...

@Adi - Sa stii ca nu sunt singurul fraier care inca se mai incapataneaza sa spuna fara nicio jena (culmea tupeului) ca e roman. Bineinteles ca inteleg toate astea, si eu am trecut prin ele, dar stii, tot mi se pare putin, mult prea putin in comparatie cu ce au patimit altii.

Mihneea spunea...

Raspunsul e aici: "...trecut prin iesiri la inamic, nopti in alarma pe aerodromuri mizere, prin iarna si prin artileria ruseasca, prin Romania comunista si mai apoi post-decembrista"...
Cand investesti si sacrifici, desigur ca iti vin pe buze cuvinte mari ca "sentimentul national"; cati dintre noi au facut acele lucruri, cati au pus in scena o traire personala (nu neaparat patriotism!) la o asemenea scara, cu o asemenea anvergura, cu asemenea tensiuni si riscuri? Nu traind in confortul de zi cu zi putem trai sentimente marete! Daca e ceva ce ne impiedica sa le traim, e felul in care ne construim viata, faptul ca o gandim la scara mica, de azi pe maine, cu frica de cel mai mic disconfort, de cea mai mica suferinta. Ori de aici pana la a-ti risca viata pe front e o mare diferenta! Deci nu e de mirare...

Night Elf spunea...

@Mih - cred ca e ai cea mai multa dreptate dintre noi toti.

Adi spunea...

MAMA! Te mananc! Singurul fraier? Ti-am mai zis eu ca te iau la suturi. Eu admir tare mult capacitatea asta a ta de a te mandri cu faptul ca esti roman. Nu este o chestie de "fraier". Mi-ar placea si mie sa fiu asa... fraiera cum zici tu. Poate ca asa nu m-as mai simti un fel de strain in propria tara, fara radacini in afara de propria familie si de lucrurile importante MIE.

Ai dreptate, Este putin. Mai ales ca multi dintre noi nici macar nu-si mai aduc bine aminte de perioada aia. Insa in afara de educatia pe care ti-o faci singur, beneficiezi si de educatia parintilor/bunicilor/etc. Si daca de la ei nu ai parte de acel ceva (mai presus de nivelul declarativ) care sa-ti inspire acea mandrie nationala, mi se pare foarte greu sa-l dobandesti pe cont propriu ulterior. Nu zic ca e imposibil, doar improbabil.

Rational, stiu care sunt chestiile care m-ar putea determina sa spun ca da, sunt mandra ca sunt romanca, dar motorul este aici partea emotionala, care mie personal imi sopteste altceva.

Eh... aici e o intreaga poveste si deja am inceput sa scriu romane :D.

Night Elf spunea...

@Adi - glumeam ! Dar sa stii ca intradevar, cam sunteti luati de fraieri astia care mai simtim asa. Ma bucur ca te-a aprins subiectul, sa stii ca e iber la scris romane :)