Dansand cu piatra

Pierre von Meiss rules! Am inceput sa vanez conferintele din Sala Frescelor - nu stiu cat la suta e dorinta de a invata sau cat, mai degraba, de a ma intoarce ACOLO, dar per ansamblu a fost o seara mai mult decat placuta. 

N-am crezut ca o conferinta cu un subiect atat de inspid si de banal - in prejudecatile mele de fan Santiago Calatrava - poate fi atat de captivanta, de usor de urmarit si de amuzanta pe alocuri.

De fapt nici n-a fost o conferinta. Discursul profesorului von Meiss este degajat si sincer, ca intre colegi. Reflecta, probabil, linistea interioara conferita de traiul fara griji intr-o tara normala, fie ea si Elvetia.

 Ascultandu-l, involuntar mi-am amintit de tipul pe care l-am avut la atelier in anul I - un roman plecat de tanar in SUA si devenit o somitate in domeniu, dar un pedagog jalnic si ale carui reactii ma faceau de multe ori sa ma indoiesc de calitatea lui ca om. Altoiul occidental se pare ca nu prinde pe orice trunchi balcanic, after all. 

La plecare m-am dus sa-l ascult pe Dorin Stefan in cadrul Zeppelin de la TNB. Vedeta serii a fost turnul lui din Taiwan. "Nice, but i'll wait for the F50" - ar fi zis Roger Waters.

Faca na caveira !

Marturisesc ca inainte de a vedea Tropa de Elite nu stiam foarte multe despre cinematograful brazilian si, aveam surpriza sa constat, nici despre Brazilia in general. I-au urmat Cidade de Deus si Ônibus 174, ambele proiectand pe ecranele lumii o cu totul alta faţă a patriei carnavalurilor, a fotbalului pe plaja si a fetelor cu fundul mare. 

La 3 ani dupa primul TdE  si scandalul de rigoare provocat  in special in randul purtatorilor de caşchetă si bulan, Jose Padilha se intoarce pe cai mari cu ceea ce a devenit, in numai cateva luni de la premiera, cel mai vizionat film brazilian din istorie.  


Timpul a trecut peste Roberto Nascimento si brigada lui de incoruptibili, iar razboiul pe care il are acum de dus este unul personal, si impotriva unui inamic mult mai perfid.  Din care cauza Tropa de Elite 2 este un cu totul alt film si nu doar o continuare a primului. Nimeni nu mai latra ordine unei adunaturi de recruti si nici nu mai tine cursuri de strategie militara cu cuiul  scos din grenada, dar violenta si cinismul sunt duse acum la un alt nivel, si nu neaparat cantitativ - cine se astepta sa sara de pe scaun la scenele cu plutoane in uniforma neagra, cu craniu si pumnal pe bereta ("Faca na caveira" - celebra emblema  a trupelor BOPE), ei bine, o sa fie dezamagit. 

Toti actorii joaca superb si atat de veridic incat e imposibil sa nu suferi alaturi de colonelul Nascimento (Wagner Moura) sau sa nu-ti vina sa-i tragi un glont in cap lui Sandro Rocha, desi n-are, saracul, decat vina de a juca (magistral) un gabor antipatic, corupt si burtos pe deasupra.

Sigur, filme care "prezinta realitatea" sau care demascheaza coruptia s-au mai facut. Banuiesc totusi ca nu e la fel de usor ca la Hollywood sa spui lucrurilor pe nume intr-o tara in care pentru asta inca se mai moare, iar pentru acest curaj Tropa de Elite 2 isi merita din plin notorietatea. Iar omul de pe strada simte nevoia sa i se reaminteasca, din cand in cand, ca exista oameni determinati sa isi sacrifice carierele si poate chiar vietile pentru a face din tara lor una mai curata. Culmea e ca in anumite parti acesti oameni chiar exista (scenariul  lui Tropa de Elite 1 a fost scris dupa marturiile mai multor ofiteri care apoi au suportat consecintele). 

Sa ne bucuram totusi ca Rio de Janeiro e departe. Noi nu avem, pe malul Dambovitei, astfel de probleme, nu-i asa?